luni, 14 noiembrie 2011

Pauza

    Ma simt obosita. Asa incat voi lua cateva zile o pauza de internet si tot ce inseamna el. Am nevoie de aceasta pauza, pentru ca simt ca undeva pe drum m-am diluat si m-am pierdut. Acest cronofag, internetul, mi-a mancat deja mai mult timp din viata decat as fi vrut. Nu e vina nimanui, fireste, este doar vina mea. De aceea am nevoie sa ma intreb din nou care imi sunt prioritatile. Am nevoie sa privesc in urma si in prezent si in viitor. Am zis cateva zile? De fapt ar fi mai inspirat sa nu-mi pun norma, ca eventualele rani din inima mea sa aiba timp sa se vindece.
    Ma gandeam ca petrecem prea putin timp in mod real cu cei dragi ai nostri. Timp de calitate. Imi place sa stau cu ai mei, sa povestim, sa ne sfatuim, sa gatim, sau orice altceva impreuna. Si desi zilnic suntem impreuna, luam decizii impreuna si ne povestim fiecare in parte toate, simt ca inca pierd prea mult timp cu alte lucruri, iar internetul este unul dintre ele.
    Asa ca la inceput de post, am nevoie sa imi regasesc pacea inimii. Prea involburata, prea insetata, prea zbuciumata... Am atatea lucruri pe care inca imi doresc sa le fac, sa le planific...
 Asadar, imi cer iertare cum cere orice crestin: iertati-ma! Si pentru ca de maine intram in postul Craciunului, acest post al bucuriei, va doresc post binecuvantat si crestere duhovniceasca.

vineri, 11 noiembrie 2011

Da un telefon copiilor de la Hospice

Pentru ca tot vine Craciunul, m-am gandit sa preiau si eu acest anunt:

Prin proiectul ‚Dă un telefon’ încercăm să educăm tânăra generație în spiritul conservării și protejării mediului în care trăim și totodată să acoperim parte din costurile de funcționare ale HOSPICE Casa Speranței.
Fundația HOSPICE Casa Speranței și Greentronics vă invită să reciclați telefoanele mobile uzate și astfel veți contribui la creșterea calității mediului în care trăim. Prin acest parteneriat ne-am propus sa colectăm lunar un număr de 1000 de telefoane uzate, valoarea acestora acoperind costurile pentru 15 zile de internare în unitatea cu paturi-pediatrie.
Reciclarea telefoanelor mobile este un lucru extrem de important și la îndemână pentru protejarea mediul înconjurător, necesarul de materii prime pentru producerea de noi dispozitive fiind redus semnificativ.

Va invitam sa fiti parte din proiectul nostru:



  • Spuneți despre această acțiune prietenilor, colegilor, partenerilor!



  • Permiteti amplasarea la sediul companiei Dumneavoastră a unei urne de colectare (40×20x16cm) a telefoanelor și accesoriilor



  • Să colectaţi telefoanele mobile şi sa le depuneti la punctele noastre de colectare
    Ca în fiecare proiect pe care îl desfășurăm, contăm pe sprijinul comunității! Pana in prezent, partenerii nostri in acest proiect.





  • Punctele publice de colectare

    Brasov, HOSPICE Casa Sperantei Str Sitei 17 A 
    Fagaras, HOSPICE Casa Sperantei Str Ghioceilor 1 
    Bucuresti, HOSPICE Casa Sperantei Calea Calarasilor 109 
    Brasov, Primaria, Centrul de Informare pentru Cetateni, B-dul Eroilor 8 
    Bran, Castelul Bran

    preluat de pe http://www.hospice.ro 

    miercuri, 9 noiembrie 2011

    Copilarii furate

          Nu-mi amintesc cand eram copil sa fi fost invadata de atatea imagini. Si poate de aceea ilustratiile din cartile pentru copii mi se pareau atat de frumoase incat mi s-au intiparit in minte pe veci. Povesti care mai de care mai uimitoare, fiecare cu ale ei.
    Astazi insa copilaria copiilor nostri nu mai e asa. Imbatranesc devreme din cauza avalansei de imagini care izbesc nemilos retina pretutindeni. Ore in sir memorate la televizor. Desigur a vazut desenul asta animat, dar ii place si se mai uita o data si inca o data si inca o data. Ca-ntr-un carusel nebun se prefac zilele lor. Si dintr-odata ii vezi privind cu ochisorii goi. Spaimele noptilor lor se maresc si angoasele odata cu ele.
           Am stiut ca am depasit orice limita noi ca omenire, atunci cand in plin bulevard se lafaia intr-un afis imens  o Madona in chiloti. N-am priceput niciodata ce-au gandit cei care au ales sa posteze acel afis in fata tuturor. Cam ce ar fi putut el transmite tinerilor debusolati sau copiilor? Ca respectul se castiga atunci cand esti in chiloti? A fost o imagine umilitoare pentru femei.
    Imi amintesc dupa revolutie cum dansatoare din ce in ce mai despuiate dansau in emisiunile de divertisment. Cateodata dansau si lasciv si provocator. Atunci ar fi trebuit sa stiu ca numai divertisment nu era acela. Practic aceste emisiuni se adresau tot barbatilor, caci o femeie ce bucurie poate avea privind la o alta femeie despuiata total cum danseaza in fel si chip in fata sotului, logodnicului sau iubitului ei, la ore de maxima audienta... Unde erau femeile in ecuatia asta?
          Apoi a inceput bombardamentul reclamelor. Multe, mai multe, din ce in ce mai multe, coplesitor de multe. Atat de multe incat oamenii au uitat limita bunului simt. Li se pare atat de amuzant sa vada o fetita inca bebelus „danzand din buric’’. Cam ce ar trebui sa reprezinte imaginea respectiva? Ca din fetite nu poate iesi nimic mai bun ? Adica aceeasi imagine din anii ’90 care transforma in chip nevazut toti barbatii care priveau emisiunile de divertisment intr-un fel de sultani care bat din palme si cadinele danseaza in fata lor, dezgolite de orice moralitate, sens, si dezumanizate, transformate in obiecte. Problema insa devine cu atat mai interesanta cu cat gandind in profunzime realizam ca acel bebelus din reclama cu dansul din buric nu si-a dat acordul pentru asta. Poate cand va fi adult nici nu o va face. Pe ea oricum nu o intreaba nimeni, a devenit deja doar un obiect in goana aceasta de a oferi unui public fara minte un spectacol gratis... Oricare dintre dansatoarele care apar in emisiunile televizate au libertatea de a alege. De a apare intr-o astfel de ipostaza sau nu. Au libertatea aceasta de a transforma mereu, repetitiv femeia intr-un obiect, sau a-i lasa femeii ceea ce Hristos i-a daruit: respectul cuvenit. Caci scris este: "Ce este omul, că-l pomeneşti pe el, sau fiul omului, că-l cercetezi pe el? L-ai micşorat pe el cu puţin faţă de îngeri; şi cu mărire şi cu cinste l-ai încununat şi l-ai pus peste lucrurile mâinilor Tale. Toate le-ai supus sub picioarele lui".
    De la atata cinste cata a dat Bunul Dumnezeu omului, la ce mocirla alegem sa ne crestem pruncii. Dar ei nu stiu nimic din toate acestea, ci se zbat in fiecare zi in hatisul imaginilor care pretutindeni ii lovesc. E adevarat, inchidem televizorul. Dar astazi sistemul educational face apel din ce in ce mai mult la folosirea calculatorului. Sunt teme, proiecte pe care elevul este fortat sa le indeplineasca pe calculator. Niciodata insa un copil nu se va limita la a-l folosi doar ca o unealta pentru scoala atata vreme cat are acces la el. Asa ca deschizand o biata pagina de dictionar vede pe nu-stiu-ce site o femeie despuiata privindu-l provocator. O femeie care poate e de seama mamei sale. Intra sa vada un referat dar si de acolo il privesc alti ochi, alte trupuri despuiate...Cam cu cat respect isi va mai privi copilul mama dupa aceasta avalansa gratuita de imagini impertinente si obraznice?
         Doamne, oare unde ne vom opri ?
    Cam ce sansa avem noi parintii sa ne crestem copiii intr-un mediu frumos, atata vreme cat si pe canalele de desene animate apar reclame stupide care incita de la varste mici la o precocitate sexuala. Cred ca ati vazut-o si reclama aceea in care o fetita musca dintr-o napolitana care este in gura unui baietel. Am urmarit reactiile unor baieti de 9-10 anisori la aceasta. Aproape toti unanim au spus: „Ce scarbos!” Cam asta se intentiona? Oare cui se adreseaza deci aceste reclame daca chiar ei, copiii, le gasesc ca fiind scarboase? Pentru cine sunt acesta? Si pentru ce? Stiut fiind ca nimic nu ramane fara raspuns in inimioarele lor curate? Acestea le pervertesc mintea, iar sufletul il strica iremediabil. Unde se va mai gasi o inima curata, daca nici cei mici nu scapa de o asmenea mizerie?
         Nu m-ar mira ca in curand sa se gaseasca cineva care sa sponsorizeze o anumita emisiune care sa imite pe cea care se difuza/difuzeaza pe canalul Discovery avand tema unui concurs de frumusete al copiilor. Spectacolul este absolut grotesc, fetitele pensate, vopsite, machiate, bronzate si epilate, imbracate provocator si cu atitudini vadit cu inclinatie spre a starni fanteziile sexuale defileaza pe un podium si sunt apoi „notate”... Fetita care reuseste sa mimeze cel mai bine maturitatea este rasplatita cu premiul de „frumusete”. Nu pot zice decat ca e o mascarada absurda si dezgustatoare si ma mir ca nu s-a sesizat pana acum nici o autoritate de protectie a copilului. Asta cu atat mai mult cu cat emisiunea arata clar cum majoritatea copiilor nu-si doresc sa participe dar sunt bruscati si fortati de parinti sa urce pe scena si sa defileze urmand nu stiu ce pasi... Eu nu vad in asta concurs de frumusete, nu vad decat sufletele chinuite, contorsionate, schilodite... Oare noi adultii nu mai avem nici o limita? Cum este posibil sa se desfasoare asa ceva, o invitatie deschisa catre pedofilie? Ne mai intrebam ce si cum anume este intretinuta aceasta deviatie? Ne mai intrebam de ce apar violuri la grupe de varsta extraordinar de mici?
          Ma intristeaza profund ca nimeni nu incearca sa ia atitudine. Parinti, ar trebui sa ne spunem parerile despre aceste reclame si emisiuni. Pretutindeni! Ar trebui sa vorbim deschis despre asta spre a ne proteja copiii si nevinovatia lor. Ar trebui sa facem front comun impotriva celor ce incearca sa le calce in picioare inimioarele lor. Si ar trebui chiar de astazi sa incepem. Sa fim uniti in acest gand, ca indiferent de ceea ce suntem sau gandim sa oprim acest cumplit atac impotriva copiilor nostri. Exprimati-va oriunde impotriva acestor absurditati. Sa facem primul pas: sa nu fim de acord !
        Asa sa ne lumineze si sa ne ajute Dumnezeu! Amin!

    duminică, 6 noiembrie 2011

    Ultimele zile ale parintelui Timotei Ţanis

       „Odata, cand a vazut o maica spaland in Ajunul Craciunului, parintele i-a spus:
        - Speli?
        - Da, parinte. De Craciun va veni multa lume la biserica...
        - Nu, de Anul Nou o sa vina multa lume in biserica !
        - Dar, de Anul Nou niciodata nu vine lume la biserica
        - Anul acesta va veni foarte multa lume...
    Si asa a fost. In ziua aceea, la inmormantarea parintelui, a venit foarte multa lume.
         Pe data de 11 Decembrie 1991, parinteleTimotei i-a marturisit maicii starete: „De cateva seri vad o lumina alba, chiar daca tin ochii inchisi. Cand deschid ochii, chilia e plina de lumina, o lumina care-mi da bucurie, pace...”. Altor maici, le-a spus cu nemultumire: „Diavolii astia nu-mi mai dau pace! Unul imi sta la picioare, altul imi sta pe genunchi, altul bate in geam, altul in usa, ma ameninta ca nu ma vor lasa sa ma impartasesc, pentru ca ma vor face sa vomit din cauza fierei. Nu stiu de ce in ultimul timp satana se razboieste si imi provoaca atata tulburare.”
         Bineinteles ca parintele stia de ce satana ii face tulburare, iar aceste lucruri le spunea pentru a pregati maicile pentru despartirea de el, pentru ca, mai inainte le spusese ca atunci cand sufletul se pregateste sa iasa din trup, demonii incearca din ce in ce mai mult sa-l ispiteasca, luptandu-se sa-l faca robul lor.
         Unei alte maici, care a venit sa se spovedeasca, pe 17 Decembrie, i-a vorbit mult mai deschis:
        - Parinte, imi este frica, pentru ca am un sentiment ca ne veti parasi in curand !
        - Din semnele pe care le primesc de la Dumnezeu, la fel cred si eu, ca am sa plec repede dintre voi. Printre altii, si parintele Porfirie (care a adormit in Domnul pe data de 2 Decembrie) mi-a spus ca vom sfarsi si ca vom merge impreuna spre ceruri.
         In continuare, maica a primit multe sfaturi si indicatii de la parintele Timotei. La un moment dat, maica a vazut cum chipul parintelui se topeste, devine transparent si stralucitor. S-a intamplat, de mai multe ori, ca maicile si oamenii de rand sa vada cum chipul parintelui se topeste, insa ceea ce vazuse maica in acel moment era cu totul altceva si nu se putea exprima in cuvinte. In acel moment, maica a cazut la picioarele acestuia. Atunci, parintele i-a spus: „Nu, nu copila mea, nu mi te inchina mie, ci lui Hristos sa te inchini. Eu sunt o imputiciune, cu miros urat, tu, insa, esti mult mai dreapta decat mine”. Dupa ce parintele i-a citit rugaciunea de iertare, maica i-a zis cu lacrimi: „Parinte, cand mai am nevoie sa ma spovedesc am sa vin din nou.”
    Atunci, parintele Timotei i-a spus cu blandete: „Vei veni la mormant si-ti vei spune problemele, iar cand te vei intoarce in chilie, vei gasi rezolvarile. Pe acestea le vei gasi inauntrul tau, ori va veni duhovnicul in vis sau il vei vedea chiar in realitate, raspunzandu-ti la intrebari”.
         Odata cu trecerea zilelor si cu apropierea sfarsitului pe acest pamant, parintele incerca sa-i pregateasca pe cei din jurul sau, dar si pe sine.
          Venise si ultima zi a parintelui, cea de 29 Decembrie 1991. Era o zi de Duminica. Starea de sanatate a parintelui se inrautatise si nu a mai putut ajunge la biserica pentru a participa la Sfanta Liturghie. De Craciun a fost ultima data cand a reusit cu mult efort, sa ajunga la biserica. Mult timp s-a impartasit la biserica, asa cum se impartasesc mirenii, venind in Usile Imparatesti, sarutand mana preotului cu multa evlavie si smerenie, la fel cum faceau si fiii lui duhovnicesti. Din acea zi se impartasea numai in chilia sa, dar, de aceasta data, s-a impartasit singur. In acea zi, parintele Timotei a stat toata ziua adancit in rugaciune si nu a mancat nimic aproape toata ziua. Seara, pe la ora cinci si jumatate, maica stareta a venit in chilia parintelui si l-a intrebat daca doreste sa le vorbeasca. Parintele a spus:
        - Vreti sa va vorbesc?
        - Parinte, noi vrem, dar nu stim daca puteti!
        - Este vreo maica bolnava?
        - Nu!
        - Atunci sa veniti pe la opt si jumatate!
         Maicile s-au adunat in chilia neincapatoare a parintelui, asa cum le-a spus acesta. Parintele le-a vorbit de la ora opt si jumatate pana la ora unsprezece fara un sfert. La inceput, i-a fost mai greu, caci glasul sau era ragusit, insa a trecut cu repeziciune si peste acest impediment, incepand sa vorbeasca cu multa daruire si caldura duhovniceasca, poate pentru ca parintele stia ca aceea era ultima lui predica pe acest pamant si ca maicile nu o vor uita niciodata.
         Parintele Timotei a vorbit despre Nasterea lui Hristos, o tema la zi in acea perioada. Insa, predica a luat un alt puls, o alta inaltime, o alta adancime si marime, care le-a urcat pe maici in ceruri, le-a aratat frumusetile nespuse ale Raiului, apoi le-a coborat pana in adancimile iadului. Dupa ce din amarul iadului au gasit calea spre pocainta, au fost orbite de lumina lui Hristos, s-au indulcit cu iubirea Mirelui, s-au inchinat Fiului Nascatoarei de Dumnezeu, au gustat din bucuria ingerilor, au lacrimat pentru pacatele oamenilor si, intr-un final, s-au veselit in mila Stapanului Hristos... Astfel, in chilia stramta si saraca a parintelui, a incaput tot cerul, vesnicia si iubirea lui Dumnezeu.
          Parintele pleaca, pleaca din trup si merge la Dumnezeu. Cat timp a vorbit, sau mai bine zis a teologhisit, privirea sa se indumnezeia, era plina de lumina, ca un fulger, era plina de afectiune si, exact ca o raza a soarelui, ii imbratisa pe fiii sai duhovnicesti. Isi lua ramas bun de la fiecare in parte.
         Multe maici erau mirate de ce parintele le privea cu atata staruinta, pentru ca nu mai facuse niciodata acest lucru. Aceasta stare a parintelui era un semn de ramas bun, le dadea ultima "sarutare’’ in Duhul Sfant, celor care au fost turma lui duhovniceasca, pe care a iubit-o atat de mult in Hristos si pentru care a trudit, rastignindu-se impreuna cu Hristos.
         Ultimele sale cuvinte au cuprins si urmatoarele invataturi: „Dupa putin timp ma voi afla in fata Domnului nostru Iisus Hristos, Cel Care judeca viii si mortii. Asadar, sa ne ostenim, in fel si chip, pentru a castiga viata care a adus fericirea in lume. Sa-L ascultam pe Hristos, Care zice: „Veniti binecuvantatii Tatalui Meu”, sau:<<Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincios, peste multe te voi pune>>. Hristos va spune aceste lucruri celor care au inmultit darul dat de catre El. Rugaciunea este totul, este cheia care deschide imparatia cerurilor, insa numai rugaciunea mintii poate face acest lucru. Pocainta poate salva, dar va trebui sa fie urmat drumul pocaintei interioare si sincere.
         Noi, monahii, va trebui sa urmam acest drum, sa ne luptam cu gandurile. Faceti ce a facut Hristos si mergeti unde este si El. Urmati-L si Dumnezeu va fi langa voi. Preasfanta Nascatoare va va acoperi cu acoperamantul ei.  Sfintii Teodori vor fi acoperamantul si ocrotitorii vostri. Cereti continuu darurile lui Dumnezeu. Truditi-va sa nu faceti niciodata ca voi. Partea voastra este una mare si buna, aveti grija de ea, pentru ca drumul pe care mergeti mai are si alte iesiri, gropi si foarte multi maracini si sa nu va sangereze picioarele umbland prin acesti maracini. Urmati calea cea dreapta a Domnului, calea lui Hristos; aceasta o  sa va mantuiasca, o sa va miluiasca, o sa va ajute; aceasta o sa va caluzeasca spre lumina cea neinserata si la drumul duhovnicesc cel drept, care duce la Dumnezeu. Sa nu vi se plece mintea la lucrurile pamantesti ci la cele ceresti.
          Monahul trebuie sa fie placut numai lui Dumnezeu, nu altcuiva. Sa nu va pese daca nu placeti oamenilor; viata noastra este cu totul diferita fata de cea a mirenilor, statutul nostru este cu totul altul. Pentru noi, viata mirenilor este necunoscuta. Trebuie sa se gaseasca si oameni care sa ne aduca vorbe urate, sa ne zica: sa va lumineze Dumnezeu, caci sunteti intunecati la minte. Sa ne acuze de nebunie. Daca nu ne „imbatam’’ si nu „innebunim” dupa acea viata duhovniceasca, nu putem intra in Rai, pentru ca acolo intra numai cei care sunt „nebuni” dupa Hristos. Pentru ca cei care au devenit „Nebuni” pentru Hristos, au fost considerati de lume cu adevarat nebuni...”.
         „Dumnezeu vrea sa ne jertfim, iar jertfa noastra trebuie sa mearga pana la moarte. Sa stiti un lucru! Celui care ii este frica de moarte, nu este considerat crestin! Hristos moare in fiecare clipa. Va rog, luptati-va sa nu pierdem ceea ce a adus Hristos pe pamant, acest edaruri nepretuite. Pacat ca omul nu poate sa inteleaga aceasta maretie care il asteapta. O maretie la care nu poate ajunge oricine! Si unde mai puneti ca o asemenea stare este in vecii vecilor”.
          In acea seara, parintele Timotei nu se mai satura sa invete si sa le dea sfaturi maicilor. Orele treceau. La unsprezece fara un sfert, a zis: „Pentru rugaciunile...” si a binecuvantat pe fiecare maica in parte, dandu-le mana dreapta sa o sarute, cand altadata nu facea acest lucru. Insa, in acea seara, toate maicile i-au sarutat mana si au primit ultima binecuvantare de la parintele lor duhovnic. In clipa in care urma sa-si incredinteze viata in mainile lui Hristos, pentru ultima oara le-a indemnat: „Pe cat puteti, stati in liniste si rugati-va. Lucrati aceste doua lucruri. Veti avea mult de castigat, si anume: tacerea si linistea inimii. Sa nu-L pierdeti pe Hristos, sa-L aveti intotdeauna in ochii vostri”.
          Maicile au plecat, insa maica stareta a mai stat putin. Ultimele cuvinte ale parintelui au fost: „Daca vrei sa te mantuiesti, sa lasi treburile si sa stai mai mult la rugaciune!”. Maicii, care a avut grija de el, i-a spus: „sa te rogi ca sa ajungi inteleapta!”. Parintele Timotei si-a dat sufletul la ora douasprezece fara un sfert.
         Dimineata, pe 30 Decembrie, luni, sora care avusese chilia parintelui, asa cum ii spusese acesta. A deschis incet usa si l-a vazut pe parintele intins in pat. A facut acest lucru de trei ori deoarece credea ca parintele doarme. Ultima oara, pe la noua si un sfert, nelinistita, a incercat sa-i vorbeasca, insa nu a primit nici un raspuns. A intrat in chilie, s-a apropiat de patul parintelui si a crezut ca acesta doarme. Abia atunci si-a adus aminte de cuvintele parintelui: „Vei veni intr-o dimineata la mine in chilie, o sa-mi vorbesti, dar eu nu am sa-ti raspund, pentru ca voi fi mort”. Atunci, maica si-a dat seama ca parintele Timotei adormise, fara ca lumea sa-l planga, exact asa cum ceruse intr-un tropas scris de el.
    „Fecioara, in ziua mortii mele,
    In acea infricosata zi,
    Tu, Manastire, sa-mi fii alaturi
    Si sa ma sprijini in ceasul despartirii
    De trupul meu cel pacatos,
    Si sufletul cand va fi sa urce,
    Sa mi-l pazesti de diavoli”.


    Manastirea Sfintii Teodori- Parintele Timotei Ţanis Duhovnicul, O floare frumos mirositoare a Bisericii

    Daca e negru...

    …e musai rau.
          “Daca o pisica neagra iti taie calea atunci scuipa de trei ori in urma. Ptiu, ptiu. Si fa trei pasi inapoi”... Cred ca ati auzit si voi asta undeva candva... Nu m-am dumirit insa niciodata de ce e pisica vinovata doar pentru ca e  neagra. S-a intamplat ce-i drept in copilarie sa-mi taie calea o pisica, si nu neaparat neagra, si acasa sa primesc o portie de papara. Ba cateodata cred ca trecea in chip nevazut ori o primeam in avans...
            Asa ca ma intrebam eu care-o fi treaba cu pisicile si mai ales care-i treaba cu culoarea neagra. Ba nefiind prea dusa la Biserica pe atunci, se prea poate sa fi jurat sa decopar misterul celor doua (de ce musai sa fie pisica si de ce musai neagra), de aveam sa mai ajung la varsta maturitatii (nu stiu de ce dar la un moment dat se inmultisera pisicile care nu-mi iertau calea). Dar slava Domnului am ajuns si varsta maturitatii si am trecut o buna bucata din ea. Insa misterul pe langa faptul ca nu s-a elucidat, s-a adancit si mai tare. Ce-or fi vinovate bietele pisici, nici acum n-am inteles. Dar treaba cu culoarea neagra devine de-a dreptul halucinanta.
          Pe de o parte e culoarea vaduviei, culoarea doliului, cand cel ramas in urma isi exprima astfel dragostea si respectul fata de o persoana care a trecut la Domnul. Pe de alta parte insa, e culoarea in care vedem imbracata cinstita preotime, asta ca sa nu vorbim de monahii si monahiile noastre, care se cheama ca sunt uniti cu Hristos, ba monahiile sunt denumite chiar „miresele lui Hristos”. Si aceasta tagma mai este denumita „cea a ingerilor in trup”.
    Dar iata ca adesea aud fel de fel de cuvinte, daca cineva care e mirean „indrazneste” sa imbrace culoarea neagra (sau mai bine zis „non-culoarea” neagra). Ca si treaba cu pisicile, ma bulverseaza de-a dreptul sa aud „ da’ ce, esti maica de te imbraci in negru?”
    Mda, sa inteleg ca o fi vreun canon, ca nu are voie sa poarte nimeni negru decat in anumite conditii.
             Bine si atunci ce ne facem cu lenjeria neagra, cu rochiile de seara negre, cu faptul ca imbracamintea cea mai eleganta este considerata a fi cea neagra? Si inteleg ca e vorba de un fel de superstitii, sau in ultima instanta de un fel de respect prost inteles, la cei care pretind ca doar anumite persoane au dreptul sa se imbrace asa.
           De ce ar vrea cineva sa se imbrace in negru fara a fi fortat la aceasta?
    Pai cred ca motive sunt o mie si unu, doar ca la fiecare om in parte difera, si aici ma refer la cei care fac aceasta alegere. Majoritatea o fac pentru ca se observa mai greu anumite pete (in timp ce altele insa se vad de la distanta chiar si pe negru...) Altii insa poarta negru pentru ca aceasta culoare le influenteaza starea de spirit, ii face poate mai introspectivi, mai tacuti, mai atenti la glasul inimii lor. Evident nu o sa rada nimeni cu gura pana la urechi, ba nici ceilalti nu vor hlizi unei persoane care e vesmantata mereu in negru. Deci poate fi un mesaj care sa spuna „te rog sa ma iei in serios si sa ma respecti”.
           Ma mai uit insa ca tot societatea si regulile ei spune ca mirele „cel mai elegant” trebuie sa poarte costum negru. (In ultimii ani e drept ca am vazut derogari peste derogari la aceasta incat daca eram la o nunta si nu stiam exact pe cei doi, cu greu pricepeam cine e mirele, mai ales daca dadea jos haina la care de obicei e prinsa o floare uriasa fata de a nuntasilor...)
     Ce mai bucurie pe mire ! Sau el isi exprima regretul ca se insoara? N-am priceput prea bine, ca doara nu se calugareste....
          Asa ca nadajduiesc sa aflu care-i treaba cu culoarea neagra, macar la batranete. Daca voi ati aflat de ce e rau sa porti negru - afara doar daca nu e cineva preot ori calugar ori in doliu, - va rog sa imi spuneti si mie. Poate atunci in sfarsit o sa inteleg si eu....

    miercuri, 2 noiembrie 2011

    Iarna

         Cu cat ne adancim inspre sfarsitul calendaristic al anului, cu atat ma trezesc cantand colinde si visand la serile petrecute in camera calda, cu o cana de cacao fierbinte in maini, in timp ce crivatul bate la geam maniindu-se si amenintand sa rastoarne casa.
         Acum doi ani iarna a venit pe neasteptate exact pe 2 noiembrie. A nins atat de frumos, cu fulgi mari. Copilul stiind ca de ziua lui vine iarna, a venit fuguta la mine sa ma intrebe daca este ziua lui. Asta m-a facut sa rad cu bucurie, desi poate multa lume s-a intristat pentru ca se stie, iarna nu e prietenoasa deloc cu cei aflati in nevoi si necazuri.
         Fac parte dintre cei care asteapta cu nerabdare Craciunul, cei care canta cu doua luni inainte colinde si citesc cu nesat povesti si povestiri despre iarna. Intotdeauna ma emotioneaza povestea Nasterii Mantuitorului si incerc sa-mi imaginez steaua dupa care au pornit magii sa-L caute. Citesc cu bucurie in Sfanta Evanghelie cum s-au bucurat si li s-a vestit pastorilor Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos in plina campie, si nu pot zice ca nu ma umplu oarecum de invidie fata de curatia lor, caci s-au invrednicit sa vada ingerii cum cantau Domnului in cor. Si ma gandesc oare cum trebuie sa fi aratat sufletele lor, de vreme ce sunt atatia mari ierarhi ai Bisericii noastre care au slujit permanent zeci de ani fara sa aiba bucuria de a vedea vreodata macar un inger. Dar iata acesti pastori, simpli ca buna simplitate, s-au invrednicit de au vazut pe Domnul, pe Maicuta Domnului si ingerii... Ca si cum intreg Raiul s-a pogorat pe pamant intr-o iesle binecuvantata. Ma intreb cum vor fi privit ei cu sufletele lor aceasta extraordinara priveliste, cum oare au trait aceasta magnifica bucurie.
         In zilele noastre cu siguranta mai sunt oameni care pot simti o astfel de bucurie. Dar mai este oare cineva care sa aiba aceasta curatie sufleteasca, aceasta simplitate desavarsita prin care sa se invredniceasca de un asemenea dar? Nici nu-mi pot imagina, desi poate undeva, intr-o margine de catun exista. Oameni care nu stau mult pe ganduri, oameni care lucreaza cu mainile neincetat, oameni care isi inalta gandurile neintarziat la Domnul zi de zi, ceas de ceas.
         As vrea cu toata inima mea sa cunosc astfel de oameni, curati ca zapada primei ninsori. De aceea mi-am imbracat blogul in haina sa de iarna, prea devreme, pentru ca dorul meu de a regasi curatenia copilariei este prea adanc sapat in inima.
        Tanjesc dupa bucuria cea buna, cea pe care toti o cautam fara sa vrem. Si inima nu vrea sa taca, ci mereu da ghes sa caut sa retraiesc fie si o farama din prima copilarie. Cateodata retraiesc senzatii cu sufletul, de maxima bucurie, exact ca in copilarie, si simt ca-mi mangaie inima ca un falfait de aripi. Si as vrea sa prind acea aripa mangaietoare, sa ma inchid cumva in momentul memoriei pe care-l vad cu coltul ochiului.
        Poate doar asa as reusi din nou sa am indrazneala in rugaciune. Poate doar asa m-as curata de patimi si de neputinte. Poate doar fiind curata ca un prunc as nadajdui total ca voi fi si eu, netrebnica, randuita a sta de-a dreapta....
        Stiu, la noi e inca toamna, dar pentru mine toamna e tanguire prelunga, plangere si tristete. Iarna cea aspra insa e judecata faptelor insa, stabilind ce e bun si ce nu. In iarna gasesc o lupa marita prin care privesc la ce am zis si ce am facut. Bun sau rau. Si de multe ori ma cutremur caci nu stiu daca am facut ceva cu adevarat bun in ochii Celui Bun. Si atunci ma zgudui de durerea din inima, de zbaterea amara. Si o iau de la inceput, cu speranta, credinta si dragoste. Tare putina dragoste...
        O luna noiembrie binecuvantata va doresc tuturor, cu sarbatori minunate, cu inceput de post luminat de Sfanta Impartasanie!
    Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

    Persoane interesate