Cum devine scoala ''nivelatoare''

        De ce este scoala nivelatoare?

         In primul si in primul rand ar trebui sa se observe ca scoala in principiu doreste sa primeasca acelasi lucru la toti copiii/oamenii. Doreste sa primeasca acelasi raspuns fara echivoc de la toti, fara sa tina cont de particularitatile fiecaruia. Nu ne nastem identici, fiecare are propriile sale particularitati fizice si psihice, invata in mod diferit.

O sa spuneti ca exista stiintele exacte  nu presupun creativitate si  pot cere un raspuns fix.

      Ar trebui sa precizez ca:

• 1.      Stiintele exacte nu se fac contra timp. Cine crede altceva inseamna ca nu a fost pe ramura stiintelor exacte, unde un fenomen nu poate fi inteles decat in ansamblul sau. Mai exact nu poti rezolva o anumita problema daca nu tii cont de intreg. Te poti amagi ca o faci, dar nu vei intelege pana la capat intreg fenomenul

• 2.      Postulatele sunt adeseori expresia nu a unui intreg, ci a unei teorii, a unei ipoteze. Ca de pilda fizica cuantica nu contrazice sub nici o forma pe cea mecanica, ele ar trebui sa se completeze in forma unui tablou, dar din pacate nu asa se cere in curricula scolara. Invatam asadar postulate, secvential, iar la final devenim tolba de postulate pe care cu greu le putem aduna si pune in legatura unele cu altele in mod constient. Cel mai adesea viziunea de ansamblu o descoperi abia la nivelul studiilor universitare.

         In programa scolara lucrurile sunt disparate. Altcineva hotaraste ce trebuie sa stie un copil de o anumita varsta. Pe ce criterii este stabilita varsta sau pe ce criterii se hotaraste cat anume si ce anume trebuie sa stie dintr-o anumita materie sau alta? Aici devine ambigua treaba. Pe masura ce in curricula scolara s-au adaugat mai multe materii a devenit imperios ca anumite notiuni din clasele superioare sa fie trecute in cele inferioare. Deci copilul trebuie sa se muleze cu intregul sau potential pe acelasi nivel impus si sa faca tot posibilul ori sa pacaleasca sistemul ca a ajuns la acel nivel, ori sa faca adeseori eforturi nespus de mari.

       Vin si intreb: cate dintre voi chiar ati avut nevoie de analiza matematica, in viata sau in facultate? Extrem de putini.  Si vorbim aici de derivate, integrale, matrici, limite, siruri. Chiar daca ulterior v-au folosit o parte din notiuni in deducerile logice a unor formule in facultate, asta nu inseamna ca nu se puteau face doar in facultate in primul an, asa cum de altfel se si intampla (se fac si in facultate).

      Eu din toata analiza matematica din clasele de liceu m-am lovit in facultate intr-un singur punct- interpretarea graficelor obtinute in urma unor experimente. Cu ajutorul derivatelor si integralelor de suprafata (deci cele rotatorii sau cele triple nu mi-au folosit deloc) interpretam doar graficele.

La ce foloseste si mai ales cui foloseste faptul ca o matematica superioara, destinata facultatilor de profil, se face in liceu? De ce s-a ajuns acolo? Iar cat despre invatamantul universitar, de ce aceasta analiza si algebra superioara se face chiar si la facultatile de profil umanist? Cui foloseste, si in ce sens aceasta aducere la acelasi nivel?

 Oare nu va putea un om de litere sa stie sa citeasca un text  si sa faca o analiza pe el pana n-a vazut ce complicata e analiza matematica superioara? Deci intreb din nou: cine hotaraste ca e imperios necesar in viata unui absolvent de bacalaureat sa detina notiuni de matematici superioare? De ce acest absolutism - irelevant in viata de zi cu zi?

     Teoriile de tot felul sunt inaintate sub forma de postulate. Ce inseamna asta? Inseamna ca de pilda copilul nu are voie sa iasa dintr-un anumit tipar impus. Un tipar care vrea sa il aduca la acelasi numitor comun cu toti. Copilul trebuie sa debiteze cel mai adesea cu punct si virgula intreaga teorie si sa mai si adere ei. Ca de pilda teoria evolutiei. A devenit un postulat obligatoriu in scoala.

     De ce aceasta problema ? Voi aduce in discutie mediile academice care functioneaza in zilele noastre in care anumite teorii sau experimente sunt facute in sprijinul unei idei, ca sa demonstreze si sa sprijine ideea respectiva. Mai exact, nu se pleaca de la premisa ca ideea e gresita si ca dovezile experimentale  trebuie sa o demonstreze, ci se pleaca de la premisa ca teoria e adevarata si ca demonstratia experimentala trebuie sa se muleze dupa "adevarul" scontat in premisa.

Din aceasta pricina foarte multe experimente sunt conduse in asa maniera incat la final sa nu existe nici un dubiu asupra ideei de la care se pleaca. Ceea ce e gresit, insa e tocmai startul....

      De exemplu la sus numita teorie a evolutiei care are nenumarate puncte slabe si care nu e sustinuta de nimic relevant: copiilor nu li se spune ca nu exista cu adevarat (afara de dovezi „fabricate”- cum au recunoscut ulterior anumiti specialisti in domeniu) fosile care sa ne arate evolutia unui animal in alt animal. Care sa ilustreze modul in care s-a desfasurat practic evolutia. La numarul de specii existente astazi pe pamant, ar trebui sa gasim milioane de fosile, nu una singura. Din nefericire nu s-au gasit, iar dovezile pe care ne bazam s-au dovedit a fi prefabricate, doar ca sa pice bine in ecuatie. In plus, cam de atatea sute de ani de cand exista studii in domeniul biologiei, nu s-a observat spre exemplu nici macar o singura maimuta care sa fi inceput sa evolueze in om, desi sunt destule care stau pe langa om.

Aceste ”detalii’’ se uita atunci cand copiilor li se impune sa stie pe de rost si sa adere la aceasta teorie. Ca e adevarata sau nu, asta nu mai are importanta.... Copilului nu i se permite sa se documenteze si sa vina cu intrebari privitoare la acestea (si oare cand ar mai avea timp sa mai faca si asta, oricat de mult i-ar place). Trebuie sa inghita calupul nemestecat si sa il redea identic. Atunci e recunoscut ca si inteligent.

       De ce la matematica trebuie toti copiii- de aceeasi varsta, sa priceapa in acelasi timp un anumit tip de problema? De ce nimeni nu pare sa priceapa ca un copil trebuie mai intai sa inteleaga problema, chiar sa  inteleaga  ce vrea si ce cere, si apoi s-o gandeasca si sa aiba timp sa o rezolve.

      Vrem de la copii un raspuns rapid, grabit, in ritm alert. Nu conteaza ca nu au priceput toti problema, ca nu au avut nici timp s-o gandeasca, ritmul impus e de graba nesfarsita. Copiii incep sa nu mai „simta’’ matematica, adica evidenta. Ei raspund prin automatism. Isi insusesc anumite tipare fixe de gandire si cu acelea raspund, pe masura ce se muleaza pe ce au invatat. Suprapun problemele peste modelele si schemele logice invatate si incearca sa identifice tiparul. Adevarata scoala insa pricepe ca de cele mai multe ori nu exista o singura modalitate de a rezolva o problema de matematica. Exista cel mai adesea macar inca un mod de rezolvare.

     In acest punct, intervine scoala care ii aduce pe toti la acelasi numitor. Deci:

• 1.      Copilul trebuie sa priceapa un anumit tip de problema la o anumita varsta- impusa, ca asa trebuie sa se inscrie in sistem, altfel mai tarziu nu are cum sa faca fata la algebra si analiza superioara- impusa ca unitate de masura, printre multe altele. Matematica superioara care nu foloseste de fapt in viata unui mare numar de oameni. Marea masa de fapt nu o foloseste. Atunci la ce atata graba de a impune copiilor s-o faca, sa invete cat mei devreme, chiar de la clasa intai probleme cu ecuatii, cand la clasa intaia ar trebui sa invete prin joaca, sa se amuze, sa mearga la scoala cu bucurie... Ce bucurie e intr-o problema rezolvata prin ecuatii cand ai doar 6 ani?

• 2.      Copilul trebuie sa faca o problema la foc automat. Nu mai exista un anumit timp alocat, asa cum istoria ne spune ca au avut marii matematicieni, care gandeau o problema si o tot gandeau pe toate partile pana reuseau s-o rezolve. Poate un matematician adult rezolva o problema in 2 zile, dar intelegea perfect ce i se cere. Astazi copilului i se cere sa recunoasca problema in 5 minute si s-o inteleaga si s-o si faca in urmatoarele 5.. De parca ar fi sah in timp minimalist, sau parca ar fi un mic computer.

• 3.      Copilul trebuie sa rezolve problema intr-un singur mod, impus de profesor. Pentru ca asa cere profesorul. Celelalte modalitati nu sunt recunoscute, profesorii devenind atat de blazati incat nici nu incearca sa vada de ce un copil a scris o rezolvare intr-un anumit mod sau altul. Aici profesorii aplica aceleasi tipare: cu cat copilulse inscrie in acel tipar cu atat e mai „destept”, iar cu cat copilul incearca sa gandeasca (chiar si gresit) in mod propriu o problema, e cu atat mai.. „prost”. Pentru ca nu a recunoscut schema logica sau nu a aplicat-o.

       De ce sa nu o spunem, scoala niveleaza pentru ca cere tuturor aproximativ aceeasi pregatire. Si nu, scoala nu inseamna cultura generala. Daca ar fi insemnat asa ceva, nu aveam un procent enorm de oameni inculti, cu diplome in mana.

      Scoala produce diplome, nu oameni de cultura,nu oameni specialisti, sa fie clar. Si atunci cu ce vine scoala?

       Vine cu o multitudine de informatii, vine cu un sistem bine pus la punct in care copilul nu mai invata sa gandeasca singur ci doar sa inghita anumite modele si scheme, si sa le recunoasca sau sa le redea la momentul potrivit. Moment stabilit de altii...

De exemplu vine cu informatii despre sistemul biologic- al animalelor. Fireste ca nimanui nu-i va folosi in viata sa stie despre carapacea chitinoasa a insectelor, nici despre orificiul cloacal, nici despre sistemul nervos al celenteratelor, nici despre o multitudine de alte lucruri. Voi ce va mai amintiti de ele?

       Ce sa mai vorbim de aducerea in curricula a unor detalii ce tin de aparatul genital la o varsta prea mica.... Si nu, curiozitatea copiilor  nu e o scuza pentru stabilirea varstei la care se face aceasta lectie. Pentru ca un copil e curios de la 2 ani, ce facem, le predam de atunci despre diferentele celor doua aparate genitale?

        Daca ar fi fost vorba de cultura, nu s-ar fi cerut pana si la istorie puncte fixe de raspuns. Nu mai intereseaza pe multi profesori de istorie (innebuniti de programa scolara ce trebuie s-o predea) ce stie un copil despre o anumita conjunctura. Nu, profesorul va incerca sa afle pe raspuns tip pavlovian daca elevul stie exact data „caderii Constatinopolului” sau cel a declansarii primului razboi mondial, fara a incerca sa afle daca acel copil stie sau nu ce a a dus la situatia respectiva sau care era in afara perimetrului respectiv situatia istorica.

Imi amintesc caietul de istorie, era o succesiune de date in dreptul carora existau 3-4 propozitii, fiecare desemnand cat se poate de  scurt ce s-a intamplat la data respectiva. Ca si cum invatam chineaza veche, fiecare data insemna de fapt o imagine fixa careia ii atribuiam ceva. Cu totul scos din cotext, cu totul insemnand altceva decat istoria. Nu e de mirare ca astazi majoritatea nu stiu cine a fost si unde a domnit cutare domnitor. Chineza se uita daca n-o vorbesti ....

       Cati dintre voi folositi ce ati invatat la chimie? Cati dintre voi puteti spune cu adevarat ca stiti ce inseamna un acid tare, o baza tare, in ce mod se obtine un anumit compus din altul sau ce e aia catalizator? La ce v-au folosit asadar notiunile din clasa, daca nici macar notiunea de neutron, de proton sau de electron nu a fost insusita cum trebuie. Ci a devenit doar un cuvant in plus de invatat, un punct bifat in curricula....

       Cati dintre profesorii universitari credeti ca ar mai putea sa faca o analiza gramaticala corecta? Tineti cont ca am facut cu totii gramatica macar 8 ani. Deci ce folos? Cu ce ii face mai putini specilisti in domeniul lor faptul ca nu isi amintesc diferenta intre verbele reflexive si cele nereflexive?

       Atatea si atatea ore, atata amar de timp inutil consumat. Atata viata !!!

       Poate un copil vrea sa inteleaga si sa priceapa mai mult din lumea animala. Poate vrea sa priceapa despre stele. Sau despre vulcani. Dar nu, el trebuie sa fie uniformizat la curricula, sa parcurga exact acelasi segment ca altul. De ce? Unul vrea sa citeasca literatura, dar nu are timp, ca are teme... la Logica, Psihologie, Pedagogie sau mai stiu eu ce alte obiecte.... De ce?

        Nu insemna asta nivelare?

        Cat despre invatamantul universitar reflecta in mod cu totul real ce se intampla si in invatamantul preuniversitar: multe obiecte, chiar fara logica introduse, pe criteriul  „sa-i facem lui X catedra”. Asa ajung  cei de la biochimie sa faca fizica cuantica, psihologie si pedagogie, apar obiecte fantoma ca „Istoria chimiei”. La Stomatologie apar obiecte ca Ginecologia samd...

Imi amintesc cum am asistat la o discutie in catedra, referitor la obiectele ce trebuiau scoase din curricula studentilor pentru anul urmator si ce obiect trebuia introdus. Au scos de la biochimie: Chimia alimentara (caci prin asta biochimistul poate determina daca un aliment este perisat sau nu), Genetica (un obiect care dupa parerea mea fara doar si poate defineste biochimistul) si Imunologia (ca si genetica, a must have ). Au introdus cristalochimia, care e mai mult legata de geologie si de stiinta cristalelor. De ce? Stiu de ce, dar nu are de loc a face cu interesul studentilor.

       Deci  pe considerente se hotaraste ce stie si ce nu un om cu diploma in domeniu?

       La fel se hotaraste si curricula scolarului. Adica ce ore trebuie introduse - de exemplu la liceu analiza matematica si algebra superioara (care ar trebui facute numai la facultatile de profil)  de aia si incep cu matematica prea devreme si galopeaza prin materie cu copiii....

Indiferent de ce spuneti, scoala nu vrea decat un lucru: o armata de soldatei care sa execute ordinele, care sa ucida orice creativitate, care sa inregimenteze si care sa indoctrineze si sa spele pe creier intr-o anumita directie.

       Nu este un sistem care sa obisnuiasca elevul sa gandeasca liber, sa faca conexiuni. Nu este un sistem care sa priveasca in mod unitar copilul, ci il disociaza pe fascicule: atat romana, atata matematica, atata biologie etc....

       Copilul devine nu o persoana aservita, ci devine un servitor care trebuie sa indeplineasca baremul... Nu are voie sa gandeasca singur, pana si compunerile se fac dupa un plan dat. (Da, o sa vi se para ciudat dar pana si in punctele in care se cere exclusiv creativitate trebuie urmat un plan dat. Copilul e musai sa picteze ce i se spune, sau cum i se spune, sa faca o compunere respectand anumiti pasi stabiliti si delimitati. Numai gandindu-ma ca trebuie sa respect pasii respectivi si imi pier toate ideile din minte cu referire la orice subiect)

       La final, desi scoala nu a tinut cont de particularitatile elevilor (nici macar fizic nu semanam), vrea sa daruiasca societatii o mare de oameni identic pregatiti. Mare greseala !!!

       De ce sa vrem sa fim cu totii identici? De ce sa avem aceleasi cunostinte? De ce nu avem o anumita libertate in gandire? De ce suntem un popor care desi ar trebui sa fim educati, ca deh, avem atata amar de timp de cand scoala e obligatorie, nu facem decat sa votam aceeasi oameni, sa ne supunem la orice regula, oricat de absurda ar fi ea. Am devenit obedienti pana la ultima celula. Pentru ca de mici am fost invatati ca altii stiu mai bine ce trebuie sa stim noi si ce nu, cum sa gandim, in ce termeni, cat de mult, la gramaj... Altii trebuie sa ia hotararile in locul nostru pentru ca, nu-i asa, noi nu stim ce vrem, nu stim care e binele nostru, altii il stiu mult mai bine decat noi...

       Pentru ca scoala si-a reusit scopul propus: nivelarea tuturor !

Biserica mea !

Alegerea Sofiei

    Inca din 1979 cand romanul lui William Styron a fost publicat sub numele de „Sophie’s choice” acesta a starnit o multitudine de controverse.

Oamenii s-au aruncat in a face fel de fel de afirmatii gratuite, fiecare dupa cum judeca, dupa cat il taia capul sau dupa cat a inteles din viata.

Pentru cine nu stie, romanul descrie drama sufleteasca a unei femei poloneze, care dupa o viata grea povesteste un episod cutremurator petrecut in timpul razboiului mondial in lagarul de concentrare de la Auschwitz. Intr-una din nopti, in acel lagar, un medic sadic i-a impus Sofiei, mama a doi copilasi, sa aleaga care dintre ei va trai si care va merge in camera de gazare. Aceasta alegere fara iesire dezvolta o drama incomensurabila in sufletul bietei femei si nu cred ca cineva se poate pune in locul ei.

„Sophie’s choice” este o expresie adeseori utilizata pentru situatiile paradoxale, fara iesire, si a intrat in vorbirea curenta pentru a le descrie.

    Insa daca stam si ne gandim, in anii comunismului, milioane de femei au fost, si cred ca si astazi multe dintre tinerele femei continua sa fie „Sofii”, alegand  pe care din prunci sa-i nasca si pe care sa-i avorteze. Si mai paradoxal este ca multe din aceste femei nici nu-si pot imagina ce lucru cumplit au facut, nu ar putea probabil sa reziste la o asemenea presiune, sa aleaga dintre copiii nascuti care sa traiasca si care sa moara.. Si totusi au facut-o si unele o fac in continuare, sustinand sus si tare ca e dreptul lor. Nu stiu nimic despre drepturi, dar cu siguranta este alegerea lor...

Si cand te gandesti ca Sofia era zeita intelepciunii in mitologie, ar trebui sa ne faca sa gandim de doua ori inainte de a face astfel de alegeri...

Pentru cei care aleg din copiii salasluiti in pantecele lor- care din ei sa vada lumina zilei si care sa moara, un fragment din ecranizarea romanului, filmul cu acelasi nume:

La spital

     Nimic nu se aseamana cu momentul in care intri intr-un spital pe post de pacient. Simti ca frica te pandeste din toate colturile, oricat de veteran ai fi in internari. Din cand in cand un geamat surd te face sa tresari si parca sufletul ti se crispeaza... Se poate sa stii de ce suferi, ce se intampla, dar tot nu poti fi pe deplin linistit...

Insa e locul unde afli cele mai uimitoare povestiri de viata, unde vezi puterea rugaciunii si a credintei, vezi puterea lui Dumnezeu, a Maicii Sale...

Zilele trecute ma aflam intr-un spital, cu inima ghemuita de teama, ma uitam in jur ca un copil, cu ochii mari, la toti cei care se plimbau cu pasi siguri in jur. De prin cabinete iesea miros de cafea si mmm... ce as fi baut si eu o gurita...Dar sa nu....

Si in forfota aceea, intre atatia oameni complet necunoscuti, am vazut icoana Maicii Domnului. Dintr-odata parca eram acasa ! Nu-mi mai pasa de forfota din jur, nu ma mai interesa ca se auzeau gemete, ori rasete, mirosul de cafea a disparut deodata. Eram in spital numai eu si Maicuta Domnului si nadejdea in Ea. Si Doamne, bine a mai fost!

Mi-a linistit inima, ma uitam la Ea si Ea la mine, ma rugam Ei si parea ca asa de mult ma intelege. Toate au mers din acel moment ca pe roate, asteptarile s-au scurtat, analizele au aratat ce nu era normal si diagnosticul a iesit la iveala.

In salon, la fiecare pat era o icoana. Cata liniste si pace iti dadeau, cata siguranta, cat sentiment de „acasa” !

Binecuvantati sa fie cei care impodobesc spitalele cu aceste comori!

Mult pot sfintii! O doamna fusese programata la o operatie la Bacau, dar pasii totusi au purtat-o spre Iasi. Numele doamnei? Paraschiva. Mai e de mirare? Oare a mai fost de mirare ca unicul pat din salon liber avea la cap icoana Sfintei Cuvioase Paraschiva??? Mai poate fi vreo indoiala ca sfintii ne calauzesc si ne ocrotesc? Eu nu mai am.

Acolo in spital iti spulberi toate indoielile, le vezi pe toate curat, ca in oglinda, de parca o mana nevazuta ar trage draperia...

     Sa nu va temeti, voi cei ce mergeti in spitale, Domnul este cu voi! Rugati-va cu putere si Domnul va va darui putere si rabdare, Maicuta Domnului va va linisti durerile!

     O zi binecuvantata tuturor pacientilor, medicilor si tuturor celor care isi jertfesc viata in slujba bolnavilor! Fiti binecuvantati!

Sfintele icoane vehicolele Harului

      După ce a terminat doctoratul în Germania, şi simţindu-se încrezător cu privire la cunoştinţele sale despre sfintele icoane, un tânăr  absolvent a vizitat tatăl celui mai bun prieten al  său, un călugăr orb. A vorbit cu el un pic despre anumite lucruri şi apoi a ajuns la acest punct:

"Părinte, deşi eşti orb, te inchini la icoane. Ştii şi cunoşti la cine te inchini? "l-a intrebat pe călugăr tânărul absolvent.

"Bineînţeles că da!", a răspuns călugărul orb.
"Chiar aşa? Ei bine, atunci, te superi dacă am să-ţi dau un mic test "? a întrebat tânărul pe călugăr.
"Deloc", a venit răspunsul.
Era un raft de icoane  aşezat deasupra locului unde şedeau ei.  Deci, studentul a luat o icoană a Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, şi a dat-o călugăr orb pentru a se închina.
Făcând crucea şi se închinându-se până la pământ, călugărul a sărutat icoana.
"Deci, Gheronda, la ce Sfânt te-ai închinat?"
"Sf. M Mc. Varvara ", a răspuns el.
"Gheronda, îmi pare rău, dar nu este Sf. Varvara", a spus tânărul.
"Poate vrei să te inchini din nou şi să vezi dacă faci o greşeală", a mai spus el călugărului.

"Cunosc  harul Sf. Ecaterina. Este diferit de cel al Sf. Varvara. Dumneavoastra sunteţi cel care greşeşte. Poate că ar trebui să citiţi numele din nou, " a răspuns ferm călugărul.
Privind din nou icoana tânărul absolvent nu şi-a putut crede ochilor. Acolo, scris pe icoana era numele Sfintei Varvara. Înfăţişarea era  a sfintei Varvara. Cum a putut greşi crezând că este Sf Ecaterina? Sigur, unele icoane se aseamănă, dar ceea ce se întâmpla îl şoca!
"Părinte, îmi pare rău. Am greşit. Icoana este a Sf. Varvara ", şi- a cerut el scuze.
"Harul fiecărui sfânt este distinct. Eu pot spune care este sfântul la care mă inchin datorită harului special al sfântului, " i-a spus călugărul.
Ani mai târziu, narând această poveste studenţilor săi,  profesorul Tselingidis adaugă:

"Eu, care aveam ochi să văd, nu vedeam. În timp ce călugărul orb fiind a văzut ceea ce a fost pentru mine, invizibil. "

Şi Isus a spus, "Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi." (Ioan 9:39)

      Povestea de mai sus a fost spusă de profesorul meu Dimitrie Tselingidis. El predă teologie dogmatică la Facultatea de Teologie din Universitatea Aristotel. Prof. Tselingidis completat de licenţă şi de gradul său de master în teologie aici, în Grecia. A studiat şi a terminat doctoratul în Germania. Subiectul  tezei sale de doctorat a fost despre teologia sfintelor icoane, intitulată Lucrări Iconologice. (Se poate citi rezumatul în limba engleză a lucrării sale de doctorat aici.) El a fost fiul unui preot şi ucenic foarte apropiat al părintelui Paisie din Sfântul Munte. De fapt, el are unele poveşti uimitoare despre părintele Paisie Aghioritul, precum şi ..., dar mai bine lăsăm pe altă dată.

Matushka Constantina

(Text preluat integral cu aprobarea autoarei de aici)