Cu dor

Ieri am facut curat in sufletul meu: am sters toti paianjenii rautatii, am ingrijit floricelele din ghivece, am scuturat praful gandurilor pacatoase si am aerisit bine sa intre Cel ce trebuie sa intre si intru care toti sa fie una. SI cum trebaluiam de zor cu carpa de praf, am dat intr-un cotlon stingher, de tata:

- M-ai uitat, tata, m-ai uitat, fetita mea.... Nu-ti mai sunt inaintea ochilor, si ochii care nu se vad, se uita..

- Cum sa te uit tata? Cum as putea sa te uit?

- Spune-mi care sunt fructele mele preferate, spune-mi care e culoarea preferata?

- Nu mai stiu..

- Vezi? Ma uiti, tata, nu mai stii.... Mai da si tu un telefon,  eu sunt aici si te astept cu dor...

Si m-am aplecat cu migala si am sters praful de pe icoana tatei din inima mea. Mi-am amintit cum il asteptam seara de seara in copilarie, cum astept acum pe Hristos... Ce stiam eu cand eram mica... Tata mi se parea cel mai puternic om de pe planeta, si cel mai bland in toate...

Si dintr-odata am dat de icoana bunicului... Era atat de innegrita ca nu ii mai vedeam fata. Am sters-o cu grija si am revazut ochii aceia imensi si albastri extraordinari de frumosi.. Un mic dar din partea bunicului catre mine....

- Ce faci, fetito, nu mai vii pe la mine?

- Vin bunicule, vin pana la poarta si nu mai intru. Iti las la poarta strachinile cu mosi si lumanarea aprinsa, iti  las o rugaciune in servet curat si fug la treburi...

- Fetito, nu ma mahni... Tu stii ca ma uiti ! Recunoaste !

Am simtit sangele navalind in obraji... Asa este- ii uit pe ei, pe bunii mei, pe strabunii mei... Tata, ma asteapta zi de zi sa ajung in oraselul nostru, sa vin sa mai stam pe indelete de vorba, suflet catre suflet, sa  se infrupte cu nesat din dragostea mea... Are copiii departe si-n oftatul lui poarta povara unui neam intreg care-si uita parintii...

Va iubesc dragii mei, eu va iubesc, si chiar daca nu vin des pe la voi si am ingramadit toate amintirile ce mi le-ati daruit in ungherul cel mai indepartat din suflet, este pentru ca va iubesc, si prin voi oricine ma poate rani adanc. Prefer sa va stiu inchisi in cutiuta, in siguranta. Domnul sa va rasplateasca mereu ce ati facut pentru mine, pentru toate darurile voastre!

De dimineata m-am trezit cu dureri in gat, cred ca de la praful din ganduri .. Sau sa fie de la tipat peste gard la tata ori la bunicu? Astazi ma duc sa ma intalnesc cu ei la sfanta liturghie: imi voi pleca genunchii si ii voi chema sa-mi fie alaturi rugandu-ma pentru ei..

A vostri unde sunt? Nu-i lasati sa va astepte...indiferent unde ar fi.

Ison

Mergand prin iarba inalta simt cum ma gadila. E asa de cald, e asa de bine, simt vantul cum trece peste pulpe cand navalnic, cand adiere, iar greierii rasuna aproape, oh, atat de aproape. E atat de frumos si ma simt asa de fericita privind spre cer ca nu pot opri maraiturile din pieptul meu.

- Truuupuulll lui Hristoooossssssss priiiiimiii-iinnd...

E atata liniste si pace, imi pare raiul pogorat pe pamant si asternut la picioarele mele. Parca o aud pe maica Elena in gand: ‚’’ Cand am venit la manastire am invatat sa tac si ca tacerea are mare pret” Oare la felul asta de tacere s-o fi referit? Cel in care vorbesti cu raiul din jur – de la inima la priveliste? „Ohoho, in lume eram tare vorbareata, si ma contraziceam cu fiecare, dar aici m-am schimbat, am vazut ca e mai importanta pacea decat dreptatea. Acum nu ma mai intereseaza dreptatea, ma intereseaza pacea inimii mele”..

-Si din izvoooooooruul cel fa-ra de mooaaarte gustati..

Da, oare despre care pace vorbeste maica? La mine in minte gandurile navalesc aprins, fara oprire, ca un asalt bine pregatit al unui dusman nestiut. Din toate partile deodata. Doar ca imi e lene sa le ascult. Inima mi-e asa de plinaaaa. Astazi tocmai m-am impartasit. Nu-mi mai pasa de nimic, si ascult gandul asta venetic’’daca ar fi sa mor acuma, macar sunt impartasita, am merindele..’’

  -Gu-hustati si vedeti ca buuuunnn e Dooooom-nul..

Ce mare dar, Doamne, Sfanta Impartasanie ! Ma simt din nou ca un prunc, aud din nou si vad din nou bucuria Ta. Asa sa ma tii, Doamne, mereu, la sanul Tau. Multumesc Tie, Doamne, de paine si de sare si de toate bunatatile Tale. Multumesc si ca ai pogorat pace in inima mea. Doar astazi. Maine o iau de la capat. Dar slava Tie Doamne, pentru toate! Amin. Amin. Amin

O cafeluta ?

Merg prin viata dormind, si cateodata ma trezesc si vad ca o strafulgerare poemul lumii. Dumnezeu a creat pentru noi un poem si ne-a asezat sa traim in mijlocul lui.

Cateodata poemul e crud, cateodata e trist, altadata e sfasietor de frumos. Si noi mergem cu pasi somnorosi, patrunsi de chinul zilei, fortandu-ne mintea la lucrurile care ne par importante. Chiar si atunci cand ne fortam la rugaciunea neincetata.

V-ati oprit vreodata in drumul vostru, drumul pe care l-ati insotit cu rugaciunea, sa ridicati ochii spre cer? Eu m-am oprit si de fiecare data vedeam teribil de aproape porumbei sau turturici. Veneau si ele in drumul meu si cantau cu mine, cantau asa cum canta inima mea. Dar cata diferenta! Caci daca intru ele nu gasim pacat, inauntrul meu este atata intuneric si frig…

Mergem ades la servici, sau la cumparaturi, sau sa ducem copii nostri la gradinite, scoli, doctori.

Si suntem pline de griji, suntem pline de framantari interioare. Chiar si cand mergem sa facem ceva bun, sa facem o pomana, sa ne ingropam mortii sau sa ne botezam copiii. Ne aruncam cu capul inainte in toate detaliile dar de Domnul uitam. "Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti dar un lucru trebuie (…)"

Si in somnul meu care naste monstrii pacatului, imi trimite Bunul Dumnezeu semn, dare eu nu le vad decat poate foarte tarziu. E ca o intrebare delicata (caci Dumnezeu este cu desavarsire delicat), e dar o intrebare pusa cu mare finete: “O cafeluta?’’

Dar eu nu aud, sunt surda, si cred in drumul meu ca Ii cant ode, ca Ii vorbesc, ca Il rog, cand El e langa mine si ma imbie sa ma trezesc, sa nu mai vad in ghicitura, ci sa vad intru credinta, intru adevar.

Sa ne oprim dar 10 minute pe zi, la ‘’o cafeluta’’ cu Bunul, sa Il privim cu ochii mintii treji, curatati de griji si de ganduri, de patimi, si sa venim ca Maria cea care si-a ales cele bune si sa ne lasam coplesite de darul Sau, de poemul Sau, stand la picioarele Sale si privind ochii Sai frumosi.

Imagine preluata de Aici

Doamne, cat de dor mi-este de Tine!

Cuvant de folos

"Este mare lucru sa-i pomenesti in rugaciune pe nevoitorii ce nu s-au proslavit, dar care sunt cunoscuti prin viata lor sfanta. Nu atat ei au nevoie de rugaciunile noastre, ci noi avem nevoie de rugaciunile lor. Daca ii pomenim in rugaciunile noastre, ei iau aminte la glasul nostru si se roaga pentru noi. (...)
Psalmul 90, "Cel ce locuieste intru ajutorul celui Preainalt", trebuie sa-l stiti pe de rost si sa-l spuneti zilnic. Are mare putere si izbaveste din primejdii.
Diavolul nu va va ingadui sa faceti nici un paz in dobandirea sporirii duhovnicesti. Trebuie sa luptati pentru fiecare pas. In aceasta lupta avem o singura arma: rugaciunea lui Iisus. Se spune: ''Bate cu aceasta sabie vrajmasii nevazuti, deoarece nu avem arma mai puternica nici in cer, nici pe pamant" (Scara, Cuv.22. cap 7). Daca veti cugeta la aceste cuvinte, va veti infricosa la gandul ca nu este arma mai puternica nici chiar in cer! "Ca intru numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti si al celor pamantesti si al celor de desubt, si toata limba sa marturiseasca Domn pe Iisus Hristos" (Fil. 2, 10-11)"

Staretul Nicon de la Optina- Viata si minunile

Sfaturi de la un batran parinte

Cand mergi sa aprinzi lumanari, asa sa faci:
- la vii sa aprinzi mai intai de toate o lumanare pentru vrajmasi si sa te rogi pentru ei: ''Da-le Doamne paine si sare si toate bunatatile Tale. Lumineaza-le lor calea si mintea, Doamne." Apoi aprinzi pentru cei ai tai.
- la morti sa aprinzi mai intai de toate o lumanare pentru un soldat necunoscut si s-o aduci jertfa in fata Bunului Dumnezeu. Caci de multe ori sunt suflete care numai putin nu le lipseste spre a fi iertate dar nu are cine sa faca acea putina si scurta rugaciune. Iar sufletele pot astepta sute de ani pentru o mica rugaciune -spre a fi iertate. De aceea ne indemna sa aprindem mai intai ca jertfa, o lumanare pentru  ''un soldat necunoscut'', ca sa-i ierte Bunul Dumnezeu pacatele si ca sa se roage si pentru noi pacatosii...Si abia apoi aprinzi lumanarile pentru cei morti ai tai

La spovedanie

Fiul duhovnicesc:

Parinte, eu sunt un om bun, fac doar binele, nu mint, nu am omorat pe nimeni, nu beau, nu fumez, nu curvesc, implinesc poruncile... Sunt om bun, parinte, ma rog pentru pacea lumii...

Parintele:

Te rogi pentru pacea lumii? Auzi, dar cu nevasta ta cum te intelegi? O mai bati?

Fiul duhovnicesc:

Vaiiiii, cum parinte.... Nu, n-o bat. Ei, asa o palma doua ii mai articulez eu din cand in cand, ca s-o pun la punct, dar eu n-o bat...Eu sunt om bun !

Ganduri

“Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati si-mbracat”. De cate ori nu am auzit aceste cuvinte? Cu inima si cu sufletul ne-am lepadat pentru cei dragi si impreuna cu ei. Dar nu de tot... De cate ori oare nu ne-am lepadat de Domnul in loc sa fugim in bratele Sale, prin fiecare mic pacat pe care nu l-am luat in seama? De fiecare data cand nu ne-a pasat de aproapele, de fiecare data cand am spus ca o mica minciuna nu are importanta sau ca a spune adevarul despre oameni e o virtute si de o mare necesitate, transformand in cleveteala  viata celorlalti...

De cate ori oare nu ne-am transformat in aprigi judecatori pentru aproapele, uitand ca bietul om are neputinte, uitand ca Domnul il iubeste. „Daca Domnul il iubeste asa cum este, adica cine esti tu sa te ridici impotriva aproapelui tau? Daca Domnul il rabda asa cum este (mincinos, betiv, fatarnic, curvar, etc) adica cine esti tu sa te pui mai sus decat Dumnezeu si sa nu-l rabzi?”

De fiecare data cand am patat haina sfantului botez, am indurerat pe Domnul, am rupt pecetea lepadarii si am dat drepturi sa primim neputinte. Dar stim ca avem la indemana taina sfintei spovedanii sa ne curatim iarasi si iar si iar. Insa bine ar fi de ne-am si pocai. M-am intrebat adeseori ce e aceea pocainta. Cand eram mica ma bufnea rasul cand vedeam pe cineva spunand ‚’pocaiti-va’’, nu pricepeam deloc de ce spun oamenii acestea, cat despre filmele hollywood-iene nici atata nu ma inspaimantau ci tot hilare imi pareau. Apoi am inteles ca pocainta inseamna sa-ti desenezi in adancul inimii culoarea regretului, sa plangi pentru faptele tale. Iar majoritatea faptelor noastre rele sunt indreptate impotriva aproapelui.

Nu este inspaimantator ca facem raul si-i barfim si-i clevetim pe cei numiti ’’aproapele’’ fara umbra de regret, dar in schimb asteptam sa ne iubeasca cu tot sufletul? Ne asteptam sa ne ierte neputintele, sa ne inteleaga, sa vada ceea ce nu este in noi, poate doar extrem de putin: anume lumina.

Bine mi-ar fi de-as reusi sa regret zilnic toate relele mele, sa le constientizez si sa refuz  permanent sa imbratisez pacatele. Bine ar fi sa-L bucur pe Domnul cu ale mele, incepand cu gandurile.... Va trebui sa inavt ca un mic bebelus sa gandesc evanghelic, ca sa-mi apropii gandurile mele de cele ale Domnului. Caci zice: Căci gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi căile Mele ca ale voastre, zice Domnul. Şi cât de departe sunt cerurile de la pământ, aşa de departe sunt căile Mele de căile voastre şi cugetele Mele de cugetele voastre. (Isaia 55:8-9)

Va doresc tuturor, din acest coltisor de inima al meu, sa va insotiti gandurile cu Sfanta Evanghelie si sa va luminati ziua cu cuvintele Sale. Primiti gandurile Lui si alungati afara intunericul.

Un weekend minunat si cu impliniri duhovnicesti !