Rugaciune la ziua de nastere

  Dumnezeule Preasfinte, cum voi putea sa-Ti multumesc cu vrednicie pentru viata ce mi-ai dat? Tu m-ai scos din intunericul nefiintei si viata mea este un dar al bunatatii Tale, care m-a pazit pana acum, ma sprijineste in necazuri si-mi intampina trebuintele. Tu esti Cel ce priveghezi asupra mea, indreptezi pasii mei in calea binelui si ma aperi de ispite. Cand ma ratacesc, Tu ma intorci in calea poruncilor Tale, cand ma poticnesc, Tu ma sprijinesti; cand cad, Tu ma ridici si cand pacatuiesc, Tu ma intorci si-mi deschizi parintestile Tale brate.

    O, cat de multe sunt datoriile mele catre Tine, pentru ca mi-ai dat viata si mi-ai dat in toate zilele semne despre parinteasca Ta bunatate si ingrijire. Plina, asadar, de vie recunostinta, Tie iti inchin toate zilele vietii mele - si mai ales aceasta zi de sarbatoare pentru mine - si ma rog cu umilinta ca bunatatea Ta sa nu ma paraseasca in tot timpul vietii mele, si intelepciunea Ta sa ma povatuiasca totdeauna in calea binelui si fericirii. Pentru rugaciunile si mijlocirile sfantilor  si ale Preacuratei Maicii Tale. Amin.

 *

 Doamne iti multumesc Tie pentru binecuvantarile Tale! 

Pana cand

     Ca fiecare dintre voi citind mi-am format o parere despre cum era crestinismul in primele secole si mai ales despre cum ar trebui sa fie crestinismul zilelor noastre.

Si obsesiv imi vin in minte aceleasi intrebari privind la stadiul la care ne aflam noi astazi, la adancimea in care am cazut cu totii. „Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui”. 

     Ca sa poti sti ce inseamna asta ar trebui sa-ti traduci in inima iadul. Pentru noi iadul e disperarea si chinul. Dar toate disperarile si chinurile noastre vin din neputinte si patimi. Ori asta ar insemna ca iadul este o viata fara sfarsit sa traiesti inlantuit de propriile patimi si pacate care te chinuie ingrozitor.

    Sa zicem ca iubesti pe cineva mai mult decat pe Tatal. Atunci vine chinul care te rupe de persoana respectiva la un moment dat, pentru ca ai asteptari mari, pentru ca te dezamageste crunt, pentru ca nu poti iubi pe Dumnezeu mai mult. Si atunci te intorci tot impotriva Lui si intrebi cu obraznicie, printre lacrimi, „de ce, Doamne?” Nici nu mai indraznesc sa pomenesc de cei pe care ni-i ia Domnul de langa noi. Si toata dragostea noastra patimasa indreptata catre sot, sotie, copil, mama, tata, frate, sora, se intoarce impotriva noastra.

Ne arunca intr-o disperare, dar asta doar pentru ca nu indeplinim prima si cea mai mare porunca. Admit ca e greu sa iubesti pe Cineva pentru ca nu-L vezi, nu-L auzi si nu-L simti, desi asta e totusi o minciuna sfruntata. Nu cred, eu in adancul inimii mele, ca exista un singur om pe globul pamantesc sa nu fi simtit macar o singura data dragostea si mangaierea lui Dumnezeu.

 Deci nu-L iubesti, dar poti iubi pe aproapele, in care poti regasi franturi oglindite din Chipul lui Dumnezeu. Si ce faci? Pai in primul rand iti pui intrebarea cine este aproapele. Nu toata lumea este aproapele, cel putin eu nu asta am inteles. Pot trata pe oricine ca fiind aproapele, asta nu inseamna ca si este aproapele meu. Dar indiferent cine ar fi aproapele, nu-l poti iubi ca pe tine insuti. De ce? Pai ori nu te iubesti deloc pe tine insuti, si atunci e cam greu sa stii cam cum sa iubesti pe aproapele. Daca ar fi sa-l tratezi ca pe tine, atunci nu i-ai vorbi, nu l-ai purta in rugaciuni, nu l-ai trata decat steril si sec. Si mai exista cealalta varianta cand te iubesti nespus („pentru ca meritati”, nu?) Ei si iarasi devine greu.

Si vedem ca nu indeplinim nici prima porunca si nici pe cealalta. Luam orice indreptar de spovedanie si iarasi bifam ca intr-un rebus majoritatea pacatelor, mai ales ca fiecare pacat se face si la nivelul gandului si al inimii si trebuie sa recunosti in fata lui Dumnezeu ca le-ai facut pe toate, macar cu inima si cu gandul.

De pilda ai ucis. Cum sa ucizi? Pai simplu - cu cuvantul. Ucizi spunand un cuvant care doare, pe care l-ai spus sa doara crancen. Ucizi cand spui un cuvant mincinos, de care tu in interiorul tau recunosti ca e mincinos. Ucizi cand cineva ti-a spus secretul inimii sale si tu il insiri tuturor. Ucizi cand arunci cu pietre, cu cuvinte si cu furii. Ucizi cand vorbesti fara sa-ti pese crezand ca celalalt trebuie sa suporte palmele vorbelor tale, pentru ca, nu-i asa, asa esti tu, si n-are decat sa accepte orice de la tine. Ucizi cand lovesti in ce are mai drag cineva in adancul inimii sale. Cu vorba, desigur, nu cu altceva. Arunci otrava din tine si o scuipi pe aproapele. Si-ai ucis. Ce-ai ucis? Pai increderea in oameni pe care o are persoana respectiva, dragostea, nadejdea ca pot fi si oameni care se straduie sa nu loveasca. Poate de aceea tacerea este atat de placuta lui Dumnezeu: „ce este da, da, ce este nu, nu”... Un simplu da si un simplu nu , nu pot lovi. Poti ajuta pe cineva si tacand, vorbindu-i doar in rugaciune, sa-i vorbesti doar rugandu-te pentru el.

Si ma intorc deci la „tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui”.  In acest caz, iadul ar fi sa-i pierzi pe toti cei dragi prin cuvintele pe care le-ai zis mereu, sa porti blestemul de a fi mereu singur, fara nimeni apropiat, pentru ca ii indepartezi pe toti. Cu fiecare cuvant sa te indepartezi de celalalt, desi ai vrea ca fiecare cuvant sa fie punte de legatura, pod sufletesc. Si sa se intample ca intr-un film prost, tocmai pe dos.

     Cred ca fiecare purtam in noi samburele de rai si samburele de iad. Adica avem in noi puterea de a cuceri raiul, si avem si patimile care ne pot arunca in iad. Si mai cred ca trebuie sa ne punem des intrebarea: „pana cand?” Adica „pana cand voi zace in patimile si pacatele mele, pana cand ma vei mai rabda, Doamne? Pana cand voi continua sa ma mint singur pe mine insumi si sa cred ca sunt perfect si nu trebuie sa fac nici o schimbare in viata mea pentru ca asa sunt eu, asta sunt eu? Pana cand ma voi rupe de Dumnezeu si de aproapele prin ceea ce spun, fac si gandesc? Pana cand nu voi baga in seama sfaturile bune? Pana cand voi crede ca eu am dreptate si stiu totul, neincrezandu-ma in cuvintele Mantuitorului care spune ca nu poti sluji la doi domni? Pana cand voi continua sa imi bat joc de viata si de sufletul si de inima mea? Pana cand voi aduna in inima toata uratenia si hidosenia lumii, pentru ca eu ma incred mai mult in lume decat in Hristos?”

Stiu ca e greu, stiu ca e uneori aproape imposibil sa facem primul pas. Sa fie dar acesta primul pas. Sa incepem cu intrebarea: „pana cand?”

O alta fata a sarbatorilor Iasului

     Dimineti reci in care imi grabesc pasii catre servici. Ca orice alte dimineti, fara nici o alta schimbare. Sau dupa cativa pasi, poate ca da... vazand grupuri- grupuri mergand in pas vioi, aproape alergand... Cu bagaje, cu flori, cu scaunele in mana, cu papornite, sacose. Apoi comerciantii ad-hoc, cu scaunele de vanzare, batiste si buchete de busuioc. Ii vezi mai peste tot, din cativa in cativa metri, cu gura mare, aproape iti baga pe gat ceea ce vand.

Nu, nu am nevoie de scaun. Daca sunt sigura? Da, sunt sigura. Nu, nici de batista nu am nevoie, de busuioc  nici atat - acolo unde ma duc, adica spre servici. Oh, stai asa, am uitat, uite randul, nu pot trece de ei. Jandarmul te intreaba politicos si rece unde mergi. Pai spre servici. „Va rugam ocoliti”. Mda, spui ceva in barba si te indrepti spre directia aratata. Acolo alt jandarm. „Unde mergeti” O iei de la capat.... Aproape te sufoci sa dai atatea explicatii...

Venind de la servici, daca ai ghinionul si copilul inca mai este la gradinita, si este tocmai la gradinita Sfantul Nicolae, mergi sa il iei. Cat mai tarziu, ca poate cine stie, intre timp merg altii inaintea ta si le explica jandarmilor ca este gradinita acolo. Dar nu, stupoare „Este o gradinita aici?” te intreaba stand la 4 metri de incinta... Oamenii asezati la rand stau intr-o asteptare extinsa. Se aude parca de departe un zumzet, mai toti vorbesc, povestesc. Fiecare grup se adauga si coada incepe sa serpuiasca pe strazi si se tot lungeste, si se tot lungeste...

Mai apoi tarabele inunda centrul orasului, vanzand absolut orice iti poate trece prin cap. Imi aminteste de momentul in care Domnul Iisus a intrat in Templu si a inceput sa darame tarabele. Trebuie sa fi fost ca aici: profitand de sarbatoare vand de toate, e adevarat ca nu in pragul Catedralei (acolo sunt doar tarabele care vand icoane, sticlute cu mir si alte obiecte de acest gen - nu pot fi toate numite obiecte bisericesti). Multime de lume bulucita, curioasa, taraganand pasii, privind si intreband, un vuiet nestins... Miros de mici in zi de post. Ma intreb pentru bietii oameni, pelerinii veniti de departe, bolnavi, obositi, tristi si ingandurati, insetati si flamanzi, cum o fi pentru ei mirosul asta innebunitor de mici..

Incep in fiecare seara in acel miros ce abunda de pretutindeni a copt, a turta dulce, a multime de bunatati,  sa se auda boxele in care doua sau trei formatii sunt invitate sa cante. Se aud de atat de departe incat nu ma pot intreba daca aceasta sarbatoare a Iasului- care cade fix de sarbatoarea sfintei Cuvioase noastre Paraschiva de la Iasi, o fi pe placul sfintei. Sunt convinsa ca racla i se zguduie de zgomotul boxelor. Cum si-ar putea cineva imagina ca sfanta de bucura de asa ceva? De toata nebunia asta, un balci extins si insipid... Cum ar putea cineva care sta si vede fata lui Dumnezeu, aude muzica ingerilor si gusta bunatatile Raiului sa se bucure ca este „cinstit” cu tot felul de concerte rock, de bucatarii de strada gen fast food, de toate cate se intampla...

Totul culmineaza fireste cu artificiile de final, bubuituri care mie personal imi amintesc doar de razboi. Muzica ce insoteste exploziile este aleasa cu certitudine sa incante. Acum doi ani senzatia pregnanta era ca se deschid portile iadului. Cu surle si trambite si artificii, fireste... Nu stiu ce gen de muzica era si nici nu m-a interesat. Am fugit cat de repede am putut de acolo. In timp ce oamenii se ingramadeau cat mai aproape sa vada, eu nu stiam cum sa merg impotriva curentului si sa scap. A fost ultima oara cand am mai mers, nu mai vreau sa vad nici un fel de artificii, niciodata...

Nu stiu de ce nu s-au putut alege sarbatorile Iasului in orice alt moment al anului. Poate pentru a umbri sarbatorirea sfintei noastre?

     Piosenia si evlavia sunt rara avis, nu le mai vad decat rar. Iar cand le vad au riduri si lacrimi innnodate in barba pentru ca un hot le-a lasat fara ultimii bani de tren care sa le poarte spre casuta lor. Nu este an sa nu se intample la fel. La sfarsit, cand tragi linia si aduni si scazi, de fiecare data vezi cate o inima franta, cel putin una, care a fost jefuita. Nu, nu doar de bani, ci de tot ce stransese mai bun in inima. Pentru ca vin pelerini care au atata dragoste de Cuvioasa Paraschiva, incat stau zi si noapte flamanzi, fara sa manance, in mirosul de care aminteam, citind paraclise si acatiste, postind cu totul, in ploaie, in frig, doar sa ajunga sa-si plece genunchii si sa se roage. Si acolo, nu au timp in cateva secunde sa-si spuna pasul Cuvioasei, sunt impinsi in graba sa plece, ca sa aiba timp toti doar sa sarute racla... Probabil multi isi imagineaza altfel momentul, dar obositi de drum li se pare probabil halucinant cand in sfarsit ajung in fata sfintei. Ma intristeaza si nu stiu cum altfel s-ar putea organiza aceasta intalnire si cinstire a sfintei.

      In curand va incepe din nou nebunia. Si aud in adancul inimii mele atat:

Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?

Nimic, Doamne, nimic, toate sunt vanare de vant….

Leapsa...

...primita de la Candela luminii...

# Filmul pe care l-aţi vizionat de cele mai multe ori
Ostrovul – pare desprins din Pateric. Este unul din putinele filme care se muleaza dupa credinta ortodoxa pana in profunzimile ei.

# Anotimpul preferat

Greu de zis pentru ca oscilez intre anotimpul Craciunului cand imi place sa stau in deplina liniste, langa soba, sa aud focul trosnind lemnele, cu o cafeluta sau un ceai fierbinte si o carte buna in mana, ori poate cu un goblen. Iar celalalt este anotimpul Pastelui cand lumea zumzaie de treaba, toate lucrurile par a fi intr-o graba nebuna, mai putin slujbele din saptamana Patimilor, cand mirosind a mir participam cu trup si suflet in fiecare seara in Biserica. Noaptea de Inviere- rau de lumini aprinse intru nadejdea vietii ce va sa vie.

# Unde mergeţi vara asta?
Am cutreierat pe la manastiri in Moldova si in Ardeal. Am ajuns, Har Domnului si ne-am inchinat la Maicuta Domnului la manastirea Nicula, ne-am umplut de bucurii la manastirea din Pasul Tihuta si am petrecut ore de vis ca pelerini in chiliile sfintilor nostri ce inca mai traiesc.

# Cartea pe care o iubiţi cel mai mult
Langa Parintele Porfirie. Dar tot atat de bine pot spune si  Patericul egiptean si  Vietile sfintilor. Desi in mod normal ar trebui sa numesc Cartea cartilor, cartea de capatai a noastra, a crestinilor : Biblia

# Serialul la care vă uitaţi cu plăcere
Ferma victoriana. Ma gandesc ca e foarte dificil s-o iei de la capat intr-un tinut vitreg, unde nu poti achizitiona nimic, fara sa ai tot confortul cu care ne-am obisnuit, in care am deschis ochii catre viata…

# Aveţi ticuri verbale? Daca da, care sunt?
Nu stiu daca am. Daca am, in mod cert nu sunt constienta de ele.

# Dacă ar fi să vă descrieţi în 3 cuvinte…
Inima zbuciumata si imbatranita.

# Oraşul în care v-ar plăcea să locuiţi
Orasul nu ma mai incanta catusi de putin. As prefera mai degraba un sat afiliat unei manastiri.

# La ce oră v-aţi trezit azi şi de ce?
7.00. Sa pregatesc copilul pentru scoala.

# Fumaţi? Daca da, ce ţigari preferaţi?
Nu.

# Ce gen de muzică preferaţi?
Prefer muzica bizantina. Imi place extraordinar de mult sa ascult Acatist de multumire Slava lui Dumnezeu pentru toate, in varianta lui Marian Moise. Dar ascult rar, majoritatea timpului nu ascult muzica.

# Formaţii pe care le recomandaţi

Depinde carei categorii de varsta ma adresez. Si chiar si daca vorbesc de categorii de varsta, sa nu uitam ca suntem fiecare diferiti, avem gusturi diferite. Ce-mi place mie nu neaparat place altcuiva…

 Predau leapsa catre Corina, Ana, Elena Valentina, Elena si ultima dar nu cea de pe urma, Andrei.

Cuvant despre taierea voii

     Ava Dorotei spune: daca vrem sa ne schimbam cu desavarsire si sa ne eliberam de lume, sa ne deprindem cu taierea voii noastre, si astfel, putin cate putin, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom ajunge la nepatimire...

      Pe timp scurt, ne putem taia zece voi astfel, si iata cum: sa presupunem ca cineva strabatand o cale scurta, a vazut ceva, si gandul ii spune:”Uita-te intr-acolo...”, iar el ii raspunde gandului: „Nu vreau sa ma uit”, si isi taie voia, si nu se uita; sau ca da peste niste oameni care vorbesc desertaciuni intre ei, si gandul ii spune:” Zi si tu cutare lucru”, iar el isi taie voia si nu zice; sau ca ii spune gandul: „Du-te si intreaba pe bucatar ce fierbe acolo”, iar el nu se duce, si isi taie voia, si asa mai departe. Taindu-si in felul acesta voia, capata deprinderea de a o taia si, incepand cu putin, ajunge sa si-o taie fara greutate si linistit chiar in lucruri mari, si orice s-ar intampla ramane netulburat, ca si cum s-ar fi implinit propria lui dorinta...si de la patimire ajunge la nepatimire... Iata cat de radical lucreaza taierea propriei voi...

Preasfintitul Ieremia Zavoratul- Doctorie duhovniceasca- adunata de la lume

Ai cazut...

" Ai căzut pentru că ai refuzat să înţelegi fără să cazi, pentru că nu îndrăzneai să trăieşti la adâncimea inimii, ci preferai s-o împietreşti ca nu cumva să simţi ce te-ar fi "deranjat" din ce aveai atunci de făcut. Dar când ai căzut, te-a durut (marele şi minunatul dar dat nouă de Dumnezeu la cădere) şi durerea, ajunsă mai mare decât plăcerea pentru care te-ai îndepărtat de Dumnezeu, ţi-a înmuiat inima şi ai auzit şi simţit dragostea lui Dumnezeu din ea. Domnul e acolo, în inima noastră, dar noi nu suntem acolo şi preferăm să o înfăşurăm într-o carapace de nesimţire tare ca piatra, ca să nu ne doară inima şi să nu ne "batem capul"!

Necazurile ne înmoaie inima, dar n-am avea necazuri dacă am trăi cu inima înmuiată de dragoste de Dumnezeu şi de aproapele. Atunci, orice durere ar fi dragoste vie, jertfelnică. Dar noi nu vrem să jertfim nimic, şi ne împietrim. Această inimă de piatră ne face să ne purtăm într-un fel în care provocăm necazuri celor din jur şi, pin ei, şi nouă! Acesta e cercul blestemat al urii şi violenţei în care intrăm prin refuzul poruncii iubirii de Dumnezeu şi de semeni. Durerea din necazuri este chemarea plină de iubire a lui Dumnezeu să ne oprim şi să-L cunoaştem şi să alegem să trăim cu El, în El, Viaţa Lui, Bucuria Lui!"

 Maica Siluana

Preluat de  la Rafaela

Pelerini catre manastirea Vladiceni

Dupa podul ce duce spre Bucium, in Iasi, imediat la stanga, se vede un indicator care indruma pelerinul catre manastirea Vladiceni. Drumul, denumit din vechime ''drumul hotilor'' va arata dupa doar 2 km splendoarea asezamantului.

Formele deosebite ale acoperisului care strange parca toti credinciosii ca o closca sub aripile ei, incarca sufletul de frumusete.

Acest asezamant monahal este atestat inca din anul 1415, binecuvantand intreaga Moldova. Obstea, alcatuita din monahi este bine primitoare de pelerini. Daca veti cere blagoslovenie, orice ieromonah va va intreba daca sunteti veniti de departe.
Lacasul este inchinat Sfantului Ioan Evanghelistul, lucru sesizabil inca din mozaicul de pe frontispiciu.

Putini insa cunosc multitudinea de comori spirituale ascunse in acest lacas. Nu putin lucru este icoana de 2 metri inchinata Maicii Domnului, icoana pictata chiar in Sfantul munte Athos dupa icoana Maicii Domnului Ivirita. Se spune ca ar fi apartinut manastirii Prodromu. Inaltimea icoanei cat si perfectiunea executiei, frumusetea nespusa, senzatia ca Maica Domnului e vie, sunt de-a dreptul coplesitoare. Multi crestini dau marturie ca este si facatoare de minuni.

Nu este insa singura icoana a Maicii Domnului extraordinar de frumoasa, pe care o gasiti aici. De-a dreapta si de-a stanga Sfantului Altar veti gasi si alte comori.

Icoane vechi ale Maicii Domnului adancesc perceptia asupra ingerilor ce strabat vazduhul pazind odoarele.

Manastirea mai adaposteste spre inchinare si sfinte moaste: ale Sfantului Ioan Evanghelistul, ale Sfintei Mucenite Chiriachi si ale Sfantului Mare Mucenic Mina, precum si unul din vestmintele Sfintei Cuvioase Paraschiva de la Catredala Mitropolitana din Iasi.

 Ce as mai putea adauga? Nimic in plus. Orice pelerin stie ca inchinarea in sfintele lacase il umple de bucuria cea buna. Ca inima simte si tresalta in apropierea sfintilor de parca ar presimti Raiul.  Ca binecuvantarea coboara lin impreuna cu pacea pentru pelerin...
Asa sa coboare si peste voi toti pacea cea binecuvantata astazi, duminica, prima zi a saptamanii...