luni, 8 august 2011

Rabdare-mantuire 1

    In duhul invataturii crestine, cel care este mai inteleptit si mai duhovnicesc trebuie sa ierte din inima, cu marinimie, chiar daca celalalt nu doreste sa auda de impacare. Crestinul bun trebuie sa suporte si sa rabde pana la sfarsit dusmaniile care vin de la potrivnicul sau. Iar cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui ! (Matei 24, 13), ne invata Mantuitorul ori, mai pe scurt spus, rabdarea duce la mantuire.
     O miscatoare pilda despre rabdare si iertare ne-a dat Domnul nostru Iisus Hristos, Care, pe Golgota, a rabdat supus infricosatoarele patimiri si de pe Cruce S-a rugat pentru cruzii Sai dusmani: Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac ! (Luca 23, 34). Asa a procedat si Sfantul Arhidiacon Stefan, care, ucis cu pietre, se ruga pentru ucigasii sai: Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta ! (Fapte 7,60). Asa au procedat toti Sfintii Parinti, toti sfintii mucenici, toti cuviosii si oamenii sfinti. Ei, toti, prin rabdare si iertare, au aflat cea mai scurta cale spre rai. Si de aceea ne-au lasat testament ca si noi sa procedam asemenea lor. Ne-am certat? Sa alergam sa ne impacam ! Daca ne-am impacat cu vrajmasul nostru, indoita este realizarea noastra: si pe noi si pe el ne-am smuls din ghearele celui rau. Daca nu reusim sa-l induplecam pe vrajmasul nostru catre impacare, sa nu rtamanem macar noi cu o comportare dusmanoasa catre el, sa nu-l uram asa cum ne uraste el, ca sa nu fie indoita paguba, ca sa nu piara si sufletul nostru impreuna cu al lui. In asemenea cazuri, cel mai intelept este ca noi sa-l iertam, caci daca el piere, macar noi sa nu devenim jertfa celui rau. Daca il iertam si il rabdam, sigura este mantuirea noastra, pentru ca rabdarea nu e o nevointa usoara. Dupa cum spun cei inteleptiti in asceza duhovniceasca, rabdarea e la fel de puternica precum mucenicia. Pentru ca rabdatorii si iertatorii, chiar daca au pacatuit mult inainte de aceasta, vor fi asmenea sfintilor mucenici care au primit cununa nevestejita. Sfintii Parinti, ca sa ne indemne spre rabdare, ne invata ca aceia care ne mangaie sunt vrajmasii nostri, iar cei care ne oropsesc ne sunt binefacatori. Minunate cugetari asupra acestui subiect aflam la Sfantul Ioan Gura e Aur:
   „ Cand vrajmasul te huleste pentru oarecare greseala pe care tu o remarci la tine, spune sfantul parinte, iar tu, auzind aceasta, nu-i raspunzi cu suparare, ci incepi sa suspini cu amar si sa te rogi lui Dumnezeu, atunci indata vei sterge toata greseala ta. Ca sa nu te gandesti ca doar te mangai fara temei, iti vom aduce marturie din Sfanta Scriptura. Erau un fariseu si un vames. Unul venea de pe treapta cea mai de jos a pacatului, iar celalalt se grijea cu ravna pentru dreptatea sa. Si amandoi au venit in acelasi timp la templu ca sa se roage. Fariseul, stand in picioare, spunea: Dumnezeule, Iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni, rapitori, nedrepti...sau ca acest vames ! (Luca 18,11). Iar vamesul, stand mai departe, nu a raspuns cu suparare si jigniri, nu a spus nici cuvintele pacatoase care noi in fiecare zi aruncam unul asupra altuia, ci a spus numai, suspinand adanc si batandu-si pieptul: Dumnezeule, fii milostiv mie, pacatosului ! (Luca 18,13) si a iesit indreptate. Ai vazut cat de repede? A primit jignirea si  si-a sters pacatul.  Si-a dat seama de pacatele sale si s-a slobozit de pacate. Invinuindu-se de pacat, a fost scos din pacat si vrajmas impotriva voii sale, s-a aratat virtuos. Este oare, ceva mai fericit decat aceasta? Este, oare, un alt mijloc mai usor de a ne elibera de pacate? Cat de mult ar fi trebuit sa se straduiasca vamesul, sa se nevoiasca cu post, priveghere, culcatul pe pamantul gol, ca sa imparta averea sa saracilor. Sa sada multa vreme in sac si in cenusa ca sa stearga pacatele sale, iar acum, fara sa savarseasca toate acestea, el numai cu un cuvant a indepartat de la sine toate pacatele si dezonoarea sa. Iar vorbirea de rau a aceluia care, vazandu-l, il ofensa, fara mari sfortari si trude i-a adus cununa dreptatii” (Opere).

Arhimandrit SERAFIM ALEXIEV- Vrajba si impacare (fragment)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Persoane interesate