Cel ce se pocăieşte cu adevărat de faptele sale cele rele singur se mustră pe sine şi cu răbdare suferă ocările celorlalţi; iar cel ce face pocăinţă mincinoasă, nepomenind căderile sale, se ceartă şi, gâlcevindu-se, grăieşte întru nemulţumirea sa: ‘’Dumnezeu să-i plătească precum merită”, iar despre sine spune cu obrăznicie: ‘’Ce-am făcut?”. Mustrând pe unul ca acesta, Dumnezeu spune prin gura proorocului Ieremia: Nu este om care să se pocăiască, dacă răutatea lui spune: Ce-am făcut?
*
Semnul adevăratei smerenii este nu a revărsa singur asupra ta ocări, ci a suferi cu răbdare atunci când te ocărăsc alţii.
Cel ce neprimind slava omenească se judecă pe sine insuşi, dar se necăjeşte când îl defaimă alţii, se amăgeşte cu smerenia cea părută, ponegrindu-se pe sine mai mult din dorinţa de a plăcea oamenilor decât din fapta bună.
Sfântul Ierarh Teofan Zăvorâtul- “Patericul lavrei Sfântului Sava"
