vineri, 9 decembrie 2011

Postul copiilor


     Suntem inca in post. Postul copiilor, caci nu este in alte zile decat al nostru. Sau poate este?
Aflam astfel de pe site-ul parohiei Macin ca:
Având în vedere nevoile vremii, păstorii bisericeşti care au datoria de a iconomisi viaţa păstoriţilor, au dat sfaturi cu privire la aplicarea postului cum este enciclica Sf. Sinod român din 1907 şi cea din 1956 în care se precizează:
1. Copiii până la împlinirea vârstei de 7 ani sunt dezlegaţi de pravila postului, putând mânca în tot timpul anului orice fel de alimente.
2. Pentru copiii de la 7-12 ani şi pentru credincioşii de orice vârstă care sunt cuprinşi de slăbiciuni şi suferinţe trupeşti pravila postului să fie obligatorie numai în zilele următoare:
a). Toate miercuri le şi vinerile de peste an, afară de acelea când este dezlegare la peşte;
b). Prima şi ultima săptămână din sfântul şi marele post al Paştilor şi tot aşa din postul Crăciunului;
c). de la 23 la 28 iunie (adică cinci zile din postul sfinţilor apostoli Petru şi Pavel);
d). de la 1 la 15 august (adică 2 săptămâni ale postului Adormirii Maicii Domnului);
e). Ajunul Crăciunului, Ajunul Bobotezei, 29 august şi 14 septembrie. Pentru celelalte zile şi săptămâni din timpul marilor posturi bisericeşti, copiii de la 7-12 ani şi credincioşii de orice vârstă care sunt suferinzi să fie dezlegaţi a mânca: peşte, icre, ouă, lapte şi brânză. - Enciclica Sf. Sinod 1956.
     Toate simple si frumoase. Sau nu? Am observat ca nevoile copiilor difera foarte mult, tocmai pentru ca ei sunt diferiti intre ei. Si desi avem trasate directiile, totusi Biserica ne ingaduie larghetea de a ne creste copiii asa cum credem totusi.
     Eu personal consider ca un copil este un suflet pe care Dumnezeu l-a creat, tot El i-a dat putere sa discearna si sa inteleaga lucrurile. Daca un copil pana in 7 ani doreste sa posteasca, ba chiar el cere de la mama acest lucru, de ce sa nu posteasca? Cel mai corect ar fi ca mama, postitoare fiind, sa faca pentru copil mancare separat care sa includa un necesar de lapte, oua etc. La masa insa, din ceea ce am observat, copilasii vazand ca parintii mananca altceva, vor impinge singuri farfuria cu ce au ei, si vor cere si ei sa manance ceea ce mananca parintii. Mi se pare cel mai corect pentru ca de mici in acest fel ei isi pot exercita dreptul de a alege, se invata singuri sa discearna. Desigur poate este mult spus pentru cei mici- sa discearna. Si cu toate astea, desi noi tindem sa ii subestimam, de multe ori ei au putere de intelegere destul de mare, potrivit varstei lor.
      Si ma gandesc ca cel mai drept este ca noi sa fim exemplele lor vii, dupa care ei sa se ghideze, si nu din extremism si fanatism sa-i obligam sa faca alegerile pe care le dorim noi, motivand ca ei nu stiu sa aleaga, si transformandu-i pe ei in exemple in locul nostru. Ei nu sunt niste obiecte cu care sa ne mandrim, asa cum unii se mandresc cu puterea motorului masinii, cu salariul, cu casa etc. Sa nu-i bagam pe ei in fata si sa-i sacrificam de dragul mandriei noastre, alimentand-o pana peste poate cu ideea ca ce parinti buni si drepti suntem noi, imaginandu-ne cat de mult ne iubeste pe noi Dumnezeu pentru asta.
     Repet, nu este nimic rau daca un copil doreste sa posteasca, dimpotriva este motiv de bucurie as zice eu. Ca parinte eu pot sa ii explic pentru ce am hotarat sa fac eu aceasta micuta jertfa, adica pentru dragostea lui Hristos si pentru a cinsti cum se cuvine un anume eveniment: Nasterea Mantuitorului sau Invierea Sa, si atunci copilul va intelege pentru ce este pus si el la randul sau sa aleaga.
    Inca mai cred ca potrivit ar fi sa nu fie pusa o presiune pe copil in acest sens, motivand iadul sau altele, inspaimantandu-i sufletul si lumea sa. Dimpotriva, cred ca ar trebui sa ii vorbim despre foloasele ce le-ar putea dobandi, daca face aceasta alegere, in termenii pe care ii poate intelege si neaparat pozitiv, spre a-i inalta sufletul catre cele bune.
    De altfel am constatat ca fiecare copil fiind diferit, fiind unic, va face alegerile sale potrivit siesi. Am vazut copii care tin postul fara probleme, orice post, oricat ar fi de mare, impreuna cu parintii, asa incat cei mai mici aleg si ei sa fie impreuna cu cei mari.
    Dar am vazut si copii care dupa doua-trei saptamani de post sufera caderi de calciu, si aici vorbim de copii de scoala deja, care depun zilnic eforturi. Avand in vedere ca cele mai mari posturi oricum cad intr-o perioada friguroasa, cand trupusoarele lor in crestere (inca!) depun eforturi in drumul spre scoala sau spre casa, depun eforturi sa reziste perioade de patru-cinci-sase ore in banca, sa ingurgiteze materii care poate cu greu le pot intelege, avand in vedere cata rabdare trebuie sa depuna pentru aceasta, cata rabdare le trebuie mai apoi sa faca teme cu nemiluita (sa nu ne prefacem si sa nu ne ascundem dupa deget zicand ca nu este asa in Romania zilelor noastre), eu cred ca nu trebuie sa-i condamnam daca ei hotarasc sa renunte la post pe o anumita perioada. Desigur, aceasta hotarare ei vor trebui s-o ia impreuna cu parintele duhovnic, dar aici eu cred ca trebuie sa-i lasam cuvantul parintelui duhovnic si sa-l informam exact asupra vietii copilului, ca parintele sa ia hotararea in cunostinta de cauza (de pilda caderile de calciu).
Si inca mai cred ca fiind mici, vor avea in fata o intreaga viata sa posteasca, sa ia aceste hotarari, sa-si dedice cum se cuvine parte din timpul lor Bisericii.
     Pana acum am vorbit despre postul trupesc. Sa vorbim despre postul sufletesc. Aici, cred ca trebuie sa intervina mai mult parintii, sa-i indrume si sa-i ghideze spre citirea de carti sfinte, de rugaciuni, mai mult decat sunt ei obisnuiti, in perioada postului, lecturi legate poate intocmai de perioada pe care o traverseaza, lecturi despre sfinti parinti.
     Si in final, va doresc tuturor intelepciune, ca ascultand cuvantul Domnului care zice „Mila voiesc, si nu jertfa, si cunoasterea lui Dumnezeu mai mult decat arderile de tot”, sa semanam in sufletele neprihanite ale copiilor cele bune: mila, iertarea, smerenia, dragostea sincera si nefatarnica, sa aflam bucurie cand ei ajunsi la maturitate vor culege roadele ostenelilor lor, din tineretile lor.


miercuri, 7 decembrie 2011

Scrisori catre Sfantul Nicolae

Din volumul "Poezii cu iz de filocalii", editie ingrijita la manastirea Diaconesti

Scrisoare catre Sfantul Nicolae
Draga Sfinte Nicolae, stiu ca sunt un pic cam mare
Ca s-astept sa-mi pui in zori bunatati in pantofiori.
Insa tot te rog ceva: azi pun inaintea ta
Ghetele inimii mele, ca sa le umpli pe ele
Cu daruri duhovnicesti din camarile ceresti:
Bucurie si rabdare, pace, mila si iertare,
Blandete, nepizmuire si bine-nteles iubire.
Si-as mai vrea sa-mi daruiesti, ca un milostiv ce esti,
Si smerenie, credinta, Nadejde si pocainta.
Dar de ce te-ncrunti asa?! Crezi ca nu vor incapea?
Am uitat sa-ti spun, se vede, ca port 43 la ghete!
 
 Scrisoare de la Sfantul Nicolae
Astazi Sfantul Nicolae mi-a lasat in ghete-o foaie;
Si pe ea scrie asa: nu mai cauta mata
Ciocolata in papuci, ci fa bine sa te-apuci
De ceea ce se cuvine unui ditai om ca tine:
Fa smerenie, rabdare, rugaciune si-nfranare.
Si asculta-aici, draguta, ca pun mana pe varguta:
Mintea sus si nasul jos, ca vad ca le tii pe dos!

Preluat de pe site-ul parohiei Oslo
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Persoane interesate