marți, 30 august 2011

Pelerini la manastirea Piatra Fantanele

    Trecand muntii in pasul Tihuta, intr-o priveliste de vis, o sfanta manastire rasare pe varful unuia din muntii de pe cale. Acolo, o obste de maici, delicate ca florile isi petrec zilele in osteneala. Munca si rugaciunea, impreuna cu zambetul suav si scump sunt prietenii lor, desi privindu-le si mai ales auzindu-le la Sfanta Liturghie ai putea crede ca sunt trimise din Cer din mila Domnului in calea pelerinului ostenit.
     Maica stareta Pamfilia are in chip sculptata bunatatea desavarsita. Seninatate si dragoste pare a fi numele ei, caci pe amandoua le lucreaza desavarsit.
Drumul prin munti descrie un Rai pamantean, un Rai pierdut, la care in forfota orasului niciodata nu gandim, niciodata nu visam...
 Cand crezi ca ai ajuns in varf, observi mandra Bisericuta, in port de lemn traditional, catre care trepte din lemn descriu scara catre fericire si catre mantuire:

Pe maici aproape nu le vezi. Simti doar falfait de aripi in jur, sau auzi soapte murmurate, fara a prinde nici un cuvant, par a-si citi cuvintele de pe buze intr-o tacere desavarsita. Privirile senine sunt pline de dragoste catre pelerini si mai cu seama catre copilasii din jur. Rugaciunea lor ii insoteste cu drag.
Iar muntii strajuie si ei acoperind ca si Cerul toata minunata obste.

Pasind pe urmele pasilor duiosi ai maicilor, desenati intr-o verticalitate perfecta, in interiorul Bisericii regasim pe Maicuta noastra, de o tinerete si o frumusete extraordinara, care imbata sufletul pe deplin. Icoana vorbeste inimii, Maicuta Domnului insasi pare a zambi pelerinului, mainile Sale sfinte par ca vrea sa mangaie pe cel ingenuncheat inaintea Sa.


La picioarele Sale sfinte strajuie moastele atator sfinti: Sf. Ignatie Breanceaninov, Sf Cuv Alexandra, Sf Iosif, Sf. mare mucenic Mina, Sf. Cuviosi din Sinai, Sf Cuv. Marta, Sf. Cuv Elena, Cuv. Vichentie Malau si inca alti multi sfinti.

   Nu e nimic mai inviorator, mai senin intr-o zi de sfarsit de august, cand caldura topeste aerul din masina, ca a opri si a intra in aceasta Sfanta Manastire unde pelerinul ostenit este cu adevarat rasplatit cu apa dulce de izvor, cu glasul ingeresc al maicilor la vecernie, cu icoana Maicii Domnului prea minunata si cu o masa imbelsugata la trapeza. A opri in acel loc este insasi o rasplata binecuvantata iar drumul va va fi binecuvantat in continuare.
   Hramul manastirii este Nasterea Maicii Domnului, putin mai este si portile vor fi larg deschise. Daca nu aveti nimic in plan, daca nu vi se pare osteneala prea multa, alergati in acest binecuvantat loc si va veti indragosti imediat de el. Domnul sa va ajute spre mantuire in toate!

Stapanirea timpului


de Antonie, Mitropolit de Suroj(1914-2003)


Doamne, nu ştiu ca să cer de la Tine.
Tu singur ştii ce-mi trebuie.
Tu mă iubeşti mai mult decât mă pot iubi eu.
Dă-mi să-mi văd nevoile mele
care sunt ascunse de mine.
Nu îndrăznesc a cere nici cruce, nici mângâiere,
numai să stau în faţa Ta,
Inima mea îţi este deschisă.
Pun toată nădejdea mea spre Tine.
Tu vezi nevoile mele pe care eu nu le ştiu,
vezi şi fă cu mine după mila Ta.
Zdrobeşte-mă şi mă vindecă.
Loveşte-mă şi mă vindecă.
Mă cuceresc şi tac înaintea voii Tale celei sfinte
prin judecăţile Tale cele nepătrunse de mine.
Mă duc pe mine spre jertfă Ţie.
N-am dorinţă afară de a împlini voia Ta.
Învaţă-mă să mă rog,
Însuşi Te roagă întru mine.
Amin.

marți, 23 august 2011

Rabdare-mantuire 2


    Cel care nu se grabeste sa se manie si incearca sa rabde este prieten al sufletului si al mantuirii sale. Cel care nu se simte numaidecat ofensat, ci rabda bland este un om smerit, iar cel smerit cauta intotdeauna vina intru toate, in cele ce i se intampla in sine insusi si niciodata in altii. De aceea, dandu-si seama ca el este vinovat de supararea care ii este adusa, el se supara pe sine, si nu pe altii, solidarizandu-se cu cei care-l napastuiesc si, in acest mod, in unire cu vrajmasii sai, isi izgoneste repede si lesne adevaratul vrajmas al sufletului, adica pacatul. Cine sta sa se certe cu cei ce-l ofenseaza se asaza de partea pacatului, aparandu-l, si, in acest mod, il intareste in sufletul sau. Un astfel de om este  mandru si cu greu poate sa se mantuiasca. Sfantul Ioan Gura de Aur, intr-o discutie inteleapta cu un om care a fost obidit, l-a intrebat: „De ce te lepezi de impacarea cu vrajmasul tau? Te-a vorbit de rau, te-a numit... desfranat? Si ce daca? Daca el vorbeste adevarul indreapta-te ! Dar daca nu, zambeste !... Sau mai bine nu zambi numai, ci chiar bucura-te...dupa cuvintele Domnului: Cand oamenii va vor uri pe voi si va vor izgoni dintre ei, si va vor batjocori si vor lepada numele vostru ca rau din pricina Fiului Omului, bucurati-va in ziua aceea si va veseliti, ca iata, plata voastra multa este in cer ! (Luca 6, 22, 23). Daca el ti-a spus adevarul, iar tu...iti osandesti gresalele tale, vei primi plata. Adesea vrajmasii, prin mustrarile lor indreptatite, savarsesc acel lucru pe care nu pot sa-l faca prietenii cu laudele si cuvintele lor placute” (Opere).
     Daca noi cu totii, preaiubiti cititori crestini, rabdam pe cei ce se vrajmasesc impotriva noastra si cautam in noi insine, si nu in altii vina pentru rautatile si comportamentele rele fata de noi, ne vom mantui !
     Intr-o manastire a sosit sa vietuiasca un monah tanar si neexperimentat intru cele duhovnicesti. El gandea ca va afla o randuiala ca in rai in sfanta manastire si ca toti cei de acolo il vor iubi si-l vor stima ca pe cel mai scump frate. Insa cat de mare i-a fost intristarea  lui cand si-a dat sama, dupa o vreme, ca opt frati il iubeau, iar doi il urau ! El nu a putut suporta ura celor doi si a plecat sa caute o alta manastire, unde nimeni sa nu vrajmaseasca impotriva lui. In a doua manastire toti fratii l-au primit cu generozitate si i-au aratat la inceput multa dragoste. Insa aceasta nu a durat prea multa vreme. Repede s-au conturat simpatiile si antipatiile fata de fratele nou sosit. Din nefericire, aici numai patru il iubeau pe monah si patru il urau inca si mai rau decat in prima manastire. Il injoseau osandindu-l, isi bateau joc de el si nu scapau nici un prilej ca sa-l raneasca. Nu a putut sa se impace cu aceasta nefericitul monah si a parasit si cea de-a doua manastire. In a treia manastire unde s-a asezat, si-a dat seama numaidecat ca aproape nimeni nu-l iubea. Faima lui de om certaret si nestatornic i-o luase inainte, astfel incat fratii l-au intampinat cu neincredere. Tanarul monah, vazand ca a cazut din lac in put, a inceput sa se intrebe daca nu cumva pricina este in el de nu poate sa castige dragostea altora si a hotarat sa traiasca in mijlocul acelor legaturi reci si dusmanoase cu fratii, pana ce le va castiga dragostea, cu ajutorul lui Dumnezeu. Supunandu-si starea unei evaluari, a aflat ca el insusi era vinovat de certurile sale cu fratii, pentru ca nu le suporta glumele cu rabdare. O idee fericita i-a trecut prin minte. A scris-o pe o bucata de hartie: „Toate le voi rabda pentru Iisus Hristos !”, si a varat-o la brau. De fiecare data cand il jigneau si-si bateau joc de el, scotea de la brau foaia de hartie si o citea, aducandu-si aminte de fagaduinta facuta inaintea lui Dumnezeu, de a rabda si a ramane linistit. Unii dintre frati, minunadu-se de rabdarea lui, au inceput sa-l indrageasca. Altii insa, in rautatea lor, spuneau: „El savarseste un lucru magic, ca sa nu se tulbure. Cand il osandim, scoate o hartie oarecare de la brau si, cum o priveste, ii trece supararea. Aceasta nu e lucru curat. Credem ca face magie”... Cu aceste banuieli in inima, au mers si l-au clevetit inaintea egumenului, care cercetand para monahilor, a descoperit nevinovatia fratelui, si ca sa-l disculpe si sa dea invatatura obstii, i-a chemat pe toti monahii la sine. Pe cand acestia repetau invinuirea impotriva tanarului frate, ca el scotea de la brau o hartie tainica ca sa se linisteasca, egumenul i-a poruncit sa o arate inaintea tuturor. Tanarul monah s-a supus, a scos hartia si a citit cele scrise pe ea: „Voi rabda toate pentru Iisus Hristos !” Atunci cei care il invinuiau au tacut rusinati, iar fratele, disculpat si laudat, a trait in pace si in cinstea si dragostea obsteasca a monahilor.
    Iata, daca si noi toti, rabdam astfel pentru Iisus Hristos, ne vom mantui !

Arhimandrit SERAFIM ALEXIEV- Vrajba si impacare (fragment)

Idei pentru casa si gradina

Un cos facut din ciment si varuit cu alb, poate da un farmec deosebit daca e umplut cu petunii si amplasat intr-un colt de terasa...

duminică, 21 august 2011

Pelerini catre manastirea Râşca

  Un alt colt de rai in tara noastra scumpa este manastirea Râşca. Odata ajuns acolo nici nu poti banui cat poate fi de frumos odata ce treci de zidurile  sale. 

 
 Chiliile de jur imprejur descriu un adanc istoric propriu noua ca popor. Simti ca si cum te regasesti intr-unul din spatiile voievodale, ca si cum dintr-un colt va rasari o Doamna dintr-un moment in altul.



   Pangarul strajuit de flori, miroase frumos a tamaie. Icoanele par desprinse dintr-o veche catapeteasma si fara sa vrei pasesti in varful picioarelor si vorbesti in soapta, ca si cum orice mic sunet deranjeaza pacea din incapere.

  In interior prima imagine coplesitoare in dimensiunile micute este cea a Maicii Domnului cu Pruncul in brate. Este imposibil sa nu o vezi, sa nu te bucuri, sa nu cazi cu metanii la picioarele Sale, cu mare si extraordinara bucurie .

  Apoi, in stanga, regasesti sfintele moaste, ale sfintilor atat de dragi. Si nu in ultimul rand, papucelul Sfantului Spiridon.

  Pe cat de mare este bucuria, pe atat zborul inimii e mai mare. Binecuvinteaza pasii pelerinului, Doamne, si indreapta-l spre Tine, ca pururea sa ne aflam de-a dreapta Ta, mult milostive !
Daca aveti drum, opriti sa va inchinati si sa va umpleti de toata bucuria . O zi frumoasa si senina va doresc !

luni, 15 august 2011

Noul Paraclis de la manastirea Miclauseni

Zi de toamna, zi cu pareri de rau ale verii, bantuind la hotarul dintre anotimpuri. Ziua in care se canta prohodul Celei mai mari intre femei, Mamei noastre a tuturor. Si preziua Adormirii Maicii Domnului. Am plecat iarasi la drum pelerini ca intotdeauna insetati de Domnul. Si am ajuns la manastirea Miclauseni. Un loc frumos, un loc special, un loc care te umple de bucurie.

  Intotdeauna m-am intrebat privind picturile invechte de pe zidurile vechilor manastiri, cum vor fi aratat ele proaspat? Mi-am raspuns ieri, la Micaluseni, privind pictura noua din Paraclis.
Va las s-o admirati in toata splendoarea ei.
Pentru cine mai doreste, si astazi se mai trece prin Sfantul Altar, si va puteti invrednici de bucuria de a va inchina acolo unde nici ingerii nu privesc.


Intreagul paraclis miroase a proaspat, lemnul parchetului, catapetesmei  iti incalzeste inima cu o culoare frumoasa si armonioasa.

Sfintii nu mi-au parut niciodata mai vii, nu au fost niciodata mai aproape de mine ca in acest frumos paraclis.





Daca aveti drum astazi, nu ezitati sa intrati sa va umpleti sufletul de frumos, si sa va inchinati in acest sfinti paraclis.
O zi de sarbatoare frumoasa si binecuvantata !

sâmbătă, 13 august 2011

Sfat intre duhovnici

 Fragment dintr-o convorbire a Arhimandritului Teofil Paraian, in aprilie 1996, cu Arhimandritul Arsenie Papacioc.

  Parintele Teofil: Parinte, cand e vorba de oameni care nu parasesc pacatul, tot ii dezlegati daca vin la manastire la spovedit?
   Parintele Arsenie: Ii dezleg de cate ori vin si se spovedesc.
- Eu de exemplu, daca un om, sa zicem, nu merge la biserica, ca asta-i foarte important pentru mine, nu merge la Liturghie duminica, daca vine si el, de fapt si-mi spune numai pentru ca-l intreb eu, si nu vine sa-mi spuna ca nu merge duminica la biserica, in cazul in care nu merge la biserica, eu nu-l dezleg, ci-l pun in situatia sa mearga si apoi sa vina sa stam de vorba dupa ce-mi face dovada ca merge. Caci eu il intreb: La biserica mergi? Si zice ca nu merge.
- Este prima mea intrebare cand marturisesc pe cineva. Eu n-am cum sa nu-l dezleg, pentru ca el se spovedeste ca n-a fost, ca un pacat.
- Bine, el se spovedeste ca n-a fost, pentru ca-l intreb eu si atunci eu as vrea sa-l angajez.
- Va spun ca cei mai multi nu stiu sa-si spuna pacatele.
- Da. Parinte, sa stiti ca eu nu dau dezlegare de fiecare data si la fiecare, ci dupa situatie. Daca-i intr-un sistem de pacatuire nu pot sa-i dau dezlegare. De exemplu, el este necununat. Pai cum sa-i dau dezlegare? Du-te intai si te cununa si apoi stam de vorba. Sau nu merge la biserica... Draga, uite, mergi la biserica, toata viata va trebui sa mergi. Suntem in Postul Pastilor si pana in Postul Sfintei Marii mergi la biserica si apoi vii in Postul Sfintei Marii sa stam de vorba. Bineinteles ca trebuie sa mergi la biserica tot timpul, dar daca pana in Postul Sfintei Marii mergi la biserica duminica de duminica, eu te dezleg in Postul Sfintei Marii. Da’ mai vine? Ca nu mai vine.
- Parinte scump, eu il dezleg pentru ca a facut pacatul acesta, ca nu s-a dus la biserica. Ii spun marea lui greseala de a nu se duce la biserica si-i explic la nivelul lui, importanta mergerii la biserica, importanta Sfintei Liturghii, „ca te umpli de har, ca te umpli de bunatati, de frumuseti”. In concluzie, „sa participi la Sfanta Liturghie!” Da’ de dezlegat il dezleg.
- Sau de exemplu, daca-i fumator nu-l dezleg. Nu-l dezleg pentru ca se duce si de la mine si mai trage o tigara. A venit odata unul si nu l-am dezlegat si i-am spus ca nu se poate impartasi. Si se duce la un alt parinte de la noi, un parinte tanar, si ii spune: „Parinte, is nacajit pentru ca parintele Teofil o zis ca nu ma pot impartasi. Nu m-ati putea impartasi dumneavoastra?”, a zis catre parintele. Si parintele i-a spus: „Pai daca te-a oprit parintele Teofil, eu nu am cum sa te impartasesc.” Si atunci omul, asa nacajit, a zis: „No, apoi nu-i nimic, is nacajit, ma duc sa pip o tigara.” Deci ce rost avea sa-l dezleg?
- Sau oamenii zic si altceva: „E, parca tot cu Impartasanie am trait...”
- Da. Sau vine unul la mine si mirosea a fum de tigara si-mi zice: „Parinte, am venit si as vrea sa ma spovedesc”. Si zic: „Mai frate, sa stii ca eu nu te-as spovedi”, am zis eu catre el. Pai zice: „De ce, parinte?” Zic: „Mirosi a fum de tigara si tu esti fumator si eu pe fumatori nu-i dezleg”. Face el: „Pai , nu-i nimic, parinte, ca ma duc eu la altcineva. Da’ macar sa ma lasati sa va spun niste necazuri”.
- Aceasta dezlegare primita din partea altui duhovnic este un furtisag de cele sfinte. Insa, parinte, sunt foarte multi care fumeaza, intr-adevar, dar eu ii dezleg, dar il atentionez cand imi zice ca „Parinte, sunt fumator”. Nu accept asa ceva, spune-mi: „Am fost fumator!” Daca spui „sunt”, asta inseamna continuitate. Eu te pot dezlega pentru ca ai fumat!
- Bine, dar s-ar pune problema asa: Ai fumat ultima tigara din viata? Zice ca nu. No, apoi lasa, cand vei fi nefumator, vii la mine si stam de vorba. Eu asa fac. Adica eu nu dau dezlegare de fiecare data, pentru ca oamenii de fapt, nici nu au conditia dezlegarii.
- Eu contez foarte mult pe o explicatie pe care le-o dau in legatura cu pacatele, cu gravitatea pacatelor.
-Parinte, bine, dar sa stiti ca eu nu contez.
- Celor care au pacate din acestea de care se tin in continuare, cum e fumatul, acestora le spun: „Mai, fumatul iti dai dumneata seama ca lucreaza si ca te distruge intr-o forma tainica aceasta patima? Nu stii ca te tranteste cand ti-e lumea mai draga? Deci trebuie sa te lasi! Ca ma pui pe mine in situatia sa te dezleg fals, si asta n-o fac”. Si zice: „Bine, am inteles, parinte.” Ei, vedeti?
- Bine, el a inteles atunci, dar dupa aceea?
- Asta nu inseamna de saptezeci de ori cate sapte...
- Bine, dar nu ne putem juca cu lucrul lui Dumnezeu.
- Ei, ce sa-i faci...cat se poate explica? Adevarul este ca traim intr-un moment istoric foarte dificil.
- Nu vrea el sa fie ajutat de mine cat vreau eu sa-l ajut, daca-i vorba. Numai ca-i cer niste conditii.
- Sigur, il sfatuiesc: „Acum ai prilejul printr-un singur cuvant sa primesti o dezlegare vesnica, pentru ca ori aici sa fii iertat trebuie sa declari pacatele tale ori la judecata vei fi pedepsit, dar nespuse raman, fiule. Asa ca nu te gandi , fiule, esti pe un drum ratacit, fii atent, razgandeste-te!”, si atunci eu il dezleg si el zice: „Da, parinte, am inteles.” Deci nu ne putem juca. Dau doarte mare atentie spovedaniei. De fapt, aceasta este Taina care mantuieste.
- Da.
- Impartasanie desavarseste, nu ne iarta pacatele.
- Ei, si iarta. Pentru ca zice: „spre iertarea pacatelor si spre viata de veci.”
- Da, iarta pacatele intr-o forma de viata spre desavarsire, de care nu s-a pocait omul, pentru ca nu s-a cunoscut pe sine.



Parintele Arsenie Papacioc- IATA DUHOVNICUL, editura Sofia, pg. 175-177

joi, 11 august 2011

Un gand pe zi

De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
  
     Cat de mult as vrea ca sa fiu asemenea florilor cand laud pre Domnul, iar lauda mea sa fie la fel de bineprimita inaintea Sa pe cat este mirosul si frumusetea florilor in inimile noastre. Ce bine ar fi daca inima mea ar inflori rugaciunea asa cum infloresc florile  slavind pe Domnul.
Slava Tie Dumnezeule, in veci !


miercuri, 10 august 2011

Impacare

de Zorica Latcu

Cu sufletul spre Domnul am strigat:
Iisuse-al meu, de pacea Ta mi-e sete.
Ma tine lutul meu, de lut legat,
Si-n van vrea fierea lumii sa ma-mbete.
Spre Tine merge dorul meu intreg,
La Tine-mi este orisice dorire.
Ci lasa-ma de lut sa ma desleg,
Sa vada sufletu-mi a Ta marire.
Mi-e sete de odihna, Doamne-al meu,
Mi-s mainile si talpile o rana.
Din coasta sange-mi picura mereu,
In drumul de pacat si de prihana.
Primeste-mi, Bune, sufletul stingher,
Gateste-mi Insuti locul de hodina,
Ma lasa astazi sa ma inalt la cer,
Dezleaga-ma de haina mea de tina.
Si glasul Domnului grai raspuns:
Durerea ta ma sfasie de mila,
Cand plansul tau la mine a patruns,
Mi-a inflorit o rana-n piept, copila.
Ridica-n slava ochii tai uimiti
Si-mi vezi durerea spinilor pe frunte;
Priveste-n ochii mei de plans topiti
Si-n palme vezi-mi chinurile crunte.
Eu n-am cerut atunci sa vin in sus,
Desi Parintele ceresc mi-e Tata;
Din cupa am sorbit amar nespus,
Si cupa mea e-n veci nedesertata.
Dar rana ta ma doare mai cumplit,
Pe cruce-am sangerat si pentru tine!
Te-am cunoscut din veci si te-am iubit,
Si-i grea povara dragostei depline.
Si-am inganat, cu duhul umilit:
Primeste-ma-n iubirea Ta cereasca,
Si lasa Doamne-n lutul istovit,
Dureri si rani in sange sa-nfloreasca.

luni, 8 august 2011

Rabdare-mantuire 1

    In duhul invataturii crestine, cel care este mai inteleptit si mai duhovnicesc trebuie sa ierte din inima, cu marinimie, chiar daca celalalt nu doreste sa auda de impacare. Crestinul bun trebuie sa suporte si sa rabde pana la sfarsit dusmaniile care vin de la potrivnicul sau. Iar cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui ! (Matei 24, 13), ne invata Mantuitorul ori, mai pe scurt spus, rabdarea duce la mantuire.
     O miscatoare pilda despre rabdare si iertare ne-a dat Domnul nostru Iisus Hristos, Care, pe Golgota, a rabdat supus infricosatoarele patimiri si de pe Cruce S-a rugat pentru cruzii Sai dusmani: Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac ! (Luca 23, 34). Asa a procedat si Sfantul Arhidiacon Stefan, care, ucis cu pietre, se ruga pentru ucigasii sai: Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta ! (Fapte 7,60). Asa au procedat toti Sfintii Parinti, toti sfintii mucenici, toti cuviosii si oamenii sfinti. Ei, toti, prin rabdare si iertare, au aflat cea mai scurta cale spre rai. Si de aceea ne-au lasat testament ca si noi sa procedam asemenea lor. Ne-am certat? Sa alergam sa ne impacam ! Daca ne-am impacat cu vrajmasul nostru, indoita este realizarea noastra: si pe noi si pe el ne-am smuls din ghearele celui rau. Daca nu reusim sa-l induplecam pe vrajmasul nostru catre impacare, sa nu rtamanem macar noi cu o comportare dusmanoasa catre el, sa nu-l uram asa cum ne uraste el, ca sa nu fie indoita paguba, ca sa nu piara si sufletul nostru impreuna cu al lui. In asemenea cazuri, cel mai intelept este ca noi sa-l iertam, caci daca el piere, macar noi sa nu devenim jertfa celui rau. Daca il iertam si il rabdam, sigura este mantuirea noastra, pentru ca rabdarea nu e o nevointa usoara. Dupa cum spun cei inteleptiti in asceza duhovniceasca, rabdarea e la fel de puternica precum mucenicia. Pentru ca rabdatorii si iertatorii, chiar daca au pacatuit mult inainte de aceasta, vor fi asmenea sfintilor mucenici care au primit cununa nevestejita. Sfintii Parinti, ca sa ne indemne spre rabdare, ne invata ca aceia care ne mangaie sunt vrajmasii nostri, iar cei care ne oropsesc ne sunt binefacatori. Minunate cugetari asupra acestui subiect aflam la Sfantul Ioan Gura e Aur:
   „ Cand vrajmasul te huleste pentru oarecare greseala pe care tu o remarci la tine, spune sfantul parinte, iar tu, auzind aceasta, nu-i raspunzi cu suparare, ci incepi sa suspini cu amar si sa te rogi lui Dumnezeu, atunci indata vei sterge toata greseala ta. Ca sa nu te gandesti ca doar te mangai fara temei, iti vom aduce marturie din Sfanta Scriptura. Erau un fariseu si un vames. Unul venea de pe treapta cea mai de jos a pacatului, iar celalalt se grijea cu ravna pentru dreptatea sa. Si amandoi au venit in acelasi timp la templu ca sa se roage. Fariseul, stand in picioare, spunea: Dumnezeule, Iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni, rapitori, nedrepti...sau ca acest vames ! (Luca 18,11). Iar vamesul, stand mai departe, nu a raspuns cu suparare si jigniri, nu a spus nici cuvintele pacatoase care noi in fiecare zi aruncam unul asupra altuia, ci a spus numai, suspinand adanc si batandu-si pieptul: Dumnezeule, fii milostiv mie, pacatosului ! (Luca 18,13) si a iesit indreptate. Ai vazut cat de repede? A primit jignirea si  si-a sters pacatul.  Si-a dat seama de pacatele sale si s-a slobozit de pacate. Invinuindu-se de pacat, a fost scos din pacat si vrajmas impotriva voii sale, s-a aratat virtuos. Este oare, ceva mai fericit decat aceasta? Este, oare, un alt mijloc mai usor de a ne elibera de pacate? Cat de mult ar fi trebuit sa se straduiasca vamesul, sa se nevoiasca cu post, priveghere, culcatul pe pamantul gol, ca sa imparta averea sa saracilor. Sa sada multa vreme in sac si in cenusa ca sa stearga pacatele sale, iar acum, fara sa savarseasca toate acestea, el numai cu un cuvant a indepartat de la sine toate pacatele si dezonoarea sa. Iar vorbirea de rau a aceluia care, vazandu-l, il ofensa, fara mari sfortari si trude i-a adus cununa dreptatii” (Opere).

Arhimandrit SERAFIM ALEXIEV- Vrajba si impacare (fragment)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Persoane interesate