Dreptatea sau Pacea?

   De mici copii ne dezvoltam in noi simtul dreptatii. Aproape orice copil, cat de mic, stie ce trebuie si ce nu trebuie facut, stie ce e drept si ce e nedrept. Dar este imposibil sa nu ne simtimmacar odata in viata nedreptatiti. Si asta nu pentru ca noi am avea un alt detector in afara de inima. Cu inima simtim adancimea nedreptatii, in ea plangem nemangaiati la maturitate cand vedem in jur nedreptati. Incep sa apara si intrebarile care curg, ne contorsioneaza mintea cu probleme incurcate, iar altele se intortocheaza atat de ciudat ca nici nu mai poti spune de unde au pornit si unde au ajuns.

    Omul invata sa se joace cu instrumentele puse la dispozitie de Dumnezeu, unul preferat fiind logica. E drept ca logica unora este lipsa de sens a celorlalti, de auzim intrebarea „Ce-o fi fost in capul sau?” Logica lucreaza si ea ciudat, pe unii ii face sa filozofeze si sa alerge din judecati de valoare in judecati de valoare, din propozitii in propozitii, intr-o dezvoltare liniara a cuvintelor cu sens pe bucatele si fara sens per ansambul.

Cu cat ajung sa se informeze, cu atat fuge smerenia de la ei- aceasta e o mare taina. Vorbim de acumulare de cunostinte si nu de cunoastere. Caci fara a filozofa, sfintii parinti au spus lucruri cu valoare eterna, care niciodata nu vor deveni fara sens.

Iar cei fara smerenie, cei care cultiva mandria si propriul ego cu mare atentie, nu sufera sa fie contrazisi. Chiar daca nu au dreptate, nu vor vedea asta. Tot ce stiu este ca ei „trebuie sa aiba dreptate”. Si daca mai este si „dreptatea” de partea lor atunci cu indarjire ar fi gata de cele mai absurde gesturi. Cu constiinta adormita de „dreptate”.

   Dreptatea umple salile de judecata. Ca este copacul vecinului unde n-ar trebui sa fie, ca vecinul vorbeste la mobil in curte si...deranjeaza, ca vecinul a intrat cu gardul pe inca 20 de centimetri din teren si multe altele, dar poate voi le stiti mult mai bine ca mine.

Si nu pot sa ma abtin sa nu ma intreb: „unde este Dumnezeu in toata dreptatea lor?” Este Dumnezeu cu ei? Se face deci tulburare si oameni in toata firea ajung de sufera atac de cord, cu dreptatea in mana...

Imi amintesc de fariseii care veneau la Hristos crezand ca ei stiu totul. Crezand ca au dreptatea in mana lor, in legile citite si rascitite, despicate in mii de fire si filozofate. Incercau sa patrunda orice sens al unui cuvant, al unei fraze. Si au venit deci la Hristos incercand sa-L prinda prin cuvant. Cum ar putea insa sa prinda Cuvantul prin cuvant? Dar ei incercau. Si credeau ca dreptatea e de partea lor.

Am mai auzit mai nou o zicala care zice: „fiecare cu dreptatea lui” spre a potoli disensiunile. Nu este adevarat. Nu exista decat o singura dreptate si un singur Adevar. Dar cel care il are, stie ca „mai mare este pacea de patru ori decat dreptatea”.

Abia de aici incolo lucrurile incep sa capete sens. Abia de aici incolo se poate discuta. Daca mai intai intelegem ca mai mare este pacea decat dreptatea. Despre asta insa ne-ar putea vorbi probabil si urmasii razboaielor, caci la final pierderile suferite erau atat de mari.

    Si ma mai gandesc ca niciodata nu suntem invatati ce este pacea si cum trebuie s-o cautam. Pentru asa ceva nu se fac ore. Se presupune ca ar trebui sa fie subinteles, dar priviti salile de judecata.

    Si spune Domnul Hristos:

   Nu va impotriviti celui rau; iar cui te loveste peste obrazul drept, intoarce-i si pe celalalt. Celui ce voieste sa se judece cu tine si sa-ti ia haina, lasa-i si camasa. Iar de te va sili cineva sa mergi o mila, mergi cu el doua" (Matei 5, 38-41).

     Iata deci cum ne invata Hristos ca pacea e mai mare decat dreptatea.

Si vedem ca in Vechiul Testament in Iesire zice:

De vei lua zalog haina aproapelui tau, sa i-o intorci pana la asfintitul soarelui, caci aceasta este invelitoarea lui, aceasta este singura imbracaminte pentru goliciunea sa. In ce va dormi el? Deci de va striga catre Mine, il voi auzi, pentru ca sunt milostiv" (Iesire 22, 25-27).

     Deci Domnul ne cere, chiar indreptatiti de Lege fiind, sa fim milostivi si sa facem pace pururea. Pentru ca renuntand la drepturile noastre legale, nu doar ca Domnul ne va auzi, dar va spori mila sa catre noi.

     Suntem deci datori, cu dreptatea in mana fiind, sa daruim mai mult decat trebuie, sa prisoseasca dreptatea noastra, iar peste ea pacea.

      Caci la Judecata nu vom fi intrebati de cate ori am avut dreptate ci de cate ori am facut pace: „Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5,9)

Iata deci cei ce cauta pacea ajung pana la aceasta uriasa onoare ce ne-o face Domnul de a deveni fiii Sai. A cauta pacea inseamna a te manifesta ca fiu al Sau. Inseamna a demonstra zilnic ca esti crestin, adica indelung milostiv, iertator, impaciuitor, smerit.

     Asa ar trebui sa cautam sa fim noi. Asa ar trebui sa nu uitam sa fim. Asa ar trebui sa lasam mostenire copiilor nostri prin propriul exemplu.

Asa sa ne ajute Dumnezeu.