" Ai căzut pentru că ai refuzat să înţelegi fără să cazi, pentru că nu îndrăzneai să trăieşti la adâncimea inimii, ci preferai s-o împietreşti ca nu cumva să simţi ce te-ar fi "deranjat" din ce aveai atunci de făcut. Dar când ai căzut, te-a durut (marele şi minunatul dar dat nouă de Dumnezeu la cădere) şi durerea, ajunsă mai mare decât plăcerea pentru care te-ai îndepărtat de Dumnezeu, ţi-a înmuiat inima şi ai auzit şi simţit dragostea lui Dumnezeu din ea. Domnul e acolo, în inima noastră, dar noi nu suntem acolo şi preferăm să o înfăşurăm într-o carapace de nesimţire tare ca piatra, ca să nu ne doară inima şi să nu ne "batem capul"!
Necazurile ne înmoaie inima, dar n-am avea necazuri dacă am trăi cu inima înmuiată de dragoste de Dumnezeu şi de aproapele. Atunci, orice durere ar fi dragoste vie, jertfelnică. Dar noi nu vrem să jertfim nimic, şi ne împietrim. Această inimă de piatră ne face să ne purtăm într-un fel în care provocăm necazuri celor din jur şi, pin ei, şi nouă! Acesta e cercul blestemat al urii şi violenţei în care intrăm prin refuzul poruncii iubirii de Dumnezeu şi de semeni. Durerea din necazuri este chemarea plină de iubire a lui Dumnezeu să ne oprim şi să-L cunoaştem şi să alegem să trăim cu El, în El, Viaţa Lui, Bucuria Lui!"
Maica Siluana
Preluat de la Rafaela
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu