Daca e negru...

…e musai rau.

      “Daca o pisica neagra iti taie calea atunci scuipa de trei ori in urma. Ptiu, ptiu. Si fa trei pasi inapoi”... Cred ca ati auzit si voi asta undeva candva... Nu m-am dumirit insa niciodata de ce e pisica vinovata doar pentru ca e  neagra. S-a intamplat ce-i drept in copilarie sa-mi taie calea o pisica, si nu neaparat neagra, si acasa sa primesc o portie de papara. Ba cateodata cred ca trecea in chip nevazut ori o primeam in avans...

        Asa ca ma intrebam eu care-o fi treaba cu pisicile si mai ales care-i treaba cu culoarea neagra. Ba nefiind prea dusa la Biserica pe atunci, se prea poate sa fi jurat sa decopar misterul celor doua (de ce musai sa fie pisica si de ce musai neagra), de aveam sa mai ajung la varsta maturitatii (nu stiu de ce dar la un moment dat se inmultisera pisicile care nu-mi iertau calea). Dar slava Domnului am ajuns si varsta maturitatii si am trecut o buna bucata din ea. Insa misterul pe langa faptul ca nu s-a elucidat, s-a adancit si mai tare. Ce-or fi vinovate bietele pisici, nici acum n-am inteles. Dar treaba cu culoarea neagra devine de-a dreptul halucinanta.

      Pe de o parte e culoarea vaduviei, culoarea doliului, cand cel ramas in urma isi exprima astfel dragostea si respectul fata de o persoana care a trecut la Domnul. Pe de alta parte insa, e culoarea in care vedem imbracata cinstita preotime, asta ca sa nu vorbim de monahii si monahiile noastre, care se cheama ca sunt uniti cu Hristos, ba monahiile sunt denumite chiar „miresele lui Hristos”. Si aceasta tagma mai este denumita „cea a ingerilor in trup”.

Dar iata ca adesea aud fel de fel de cuvinte, daca cineva care e mirean „indrazneste” sa imbrace culoarea neagra (sau mai bine zis „non-culoarea” neagra). Ca si treaba cu pisicile, ma bulverseaza de-a dreptul sa aud „ da’ ce, esti maica de te imbraci in negru?”

Mda, sa inteleg ca o fi vreun canon, ca nu are voie sa poarte nimeni negru decat in anumite conditii.

         Bine si atunci ce ne facem cu lenjeria neagra, cu rochiile de seara negre, cu faptul ca imbracamintea cea mai eleganta este considerata a fi cea neagra? Si inteleg ca e vorba de un fel de superstitii, sau in ultima instanta de un fel de respect prost inteles, la cei care pretind ca doar anumite persoane au dreptul sa se imbrace asa.

       De ce ar vrea cineva sa se imbrace in negru fara a fi fortat la aceasta?

Pai cred ca motive sunt o mie si unu, doar ca la fiecare om in parte difera, si aici ma refer la cei care fac aceasta alegere. Majoritatea o fac pentru ca se observa mai greu anumite pete (in timp ce altele insa se vad de la distanta chiar si pe negru...) Altii insa poarta negru pentru ca aceasta culoare le influenteaza starea de spirit, ii face poate mai introspectivi, mai tacuti, mai atenti la glasul inimii lor. Evident nu o sa rada nimeni cu gura pana la urechi, ba nici ceilalti nu vor hlizi unei persoane care e vesmantata mereu in negru. Deci poate fi un mesaj care sa spuna „te rog sa ma iei in serios si sa ma respecti”.

       Ma mai uit insa ca tot societatea si regulile ei spune ca mirele „cel mai elegant” trebuie sa poarte costum negru. (In ultimii ani e drept ca am vazut derogari peste derogari la aceasta incat daca eram la o nunta si nu stiam exact pe cei doi, cu greu pricepeam cine e mirele, mai ales daca dadea jos haina la care de obicei e prinsa o floare uriasa fata de a nuntasilor...)

 Ce mai bucurie pe mire ! Sau el isi exprima regretul ca se insoara? N-am priceput prea bine, ca doara nu se calugareste....

      Asa ca nadajduiesc sa aflu care-i treaba cu culoarea neagra, macar la batranete. Daca voi ati aflat de ce e rau sa porti negru - afara doar daca nu e cineva preot ori calugar ori in doliu, - va rog sa imi spuneti si mie. Poate atunci in sfarsit o sa inteleg si eu....