sâmbătă, 21 aprilie 2012

Nu judeca!

Fraţilor, dacă am avea în minte cuvintele Sfinţilor Părinţi, dacă am cugeta întotdeauna la acestea, cu greu am păcătui, şi ne-am socoti pe noi înşine. Dacă, de exemplu, aşa cum au spus aceia, n-am dispreţui toate câte ni se par mici şi de nimic, n-am cădea în cele mari şi  grele. Toţi ştiţi cât de mare este păcatul de a-l judeca pe aproapele. Ce păcat este mai greu decât acesta? Ce altceva urăşte atât de mult Dumnezeu, şi de la ce altceva Îşi întoarce faţa Sa? Aşa cum au spus Părinţii, nu există lucru mai rău decât judecata. Si la acest mare rău ajunge omul, plecând de la câteva lucruri considerate fără importanţă. Dacă accepţi o mică bănuiala despre aproapele, şi spui: „Ce este dacă ascult ce zice acest frate? Ce este dacă spun şi eu un cuvânt? Ce se întâmplă dacă mă uit să văd ce voieşte să facă acest frate sau acest străin?” atunci mintea ta începe să lase păcatele ei, şi să se preocupe continuu cu altele. După aceea omul ajunge la judecată, la vorbire de rău şi la pieire. Şi apoi se întâmplă să cadă în păcatele acelea pe care le judecă. Nimic nu-l secătuieşte atât pe om şi nu-l aduce în pragul părăsirii de către Dumnezeu, cât vorbirea de rău, judecarea şi osândirea aproapelui. Pentru că altceva este vorbirea de rău, altceva judecata şi altceva osândirea.
            Vorbirea de rău este sa spui despre cineva: „A spus minciuni!” sau „S-a mâniat!” sau „A căzut în desfrânare!” etc. Deja în felul acesta bârfeşti, adică vorbeşti cu păcat despre celălalt, vădeşti cu patimă păcatul lui.
            Judecata înseamnă să spui: „Acela este mincinos, mânios, desfrânat!” Astfel osândeşti întreaga lui viaţă. Acest păcat este mai greu. Pentru că altceva este să spui: „S-a mâniat” şi altceva este să zici: „Este mânios” şi să tragi astfel concluzia, aşa cum am zis, înfierând întreaga lui viaţă. Şi judecata este un păcat atât de greu, mai greu decât orice alt păcat, încât Însuşi Hristos a ajuns să spună: „Făţarnice, scoate mai întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea să scoţi şi paiul din ochiul aproapelui tău!” (Matei 7, 5). A asemănat astfel păcatul aproapelui cu aşchia, în timp ce judecata ta cu bârna. Atât de greu este păcatul acesta!
             Nici fariseul, care se ruga şi mulţumea lui Dumnezeu pentru reuşitele lui, nu spunea minciuni, ci adevărul. Si nu a fost judecat pentru aceasta. Pentru că avem datoria de a mulţumi lui Dumnezeu, când ne învrednicim să facem ceva bun, de vreme ce El este conlucrătorul şi ajutătorul nostru. De aceea, aşa cum am spus, fariseul n-a fost judecat pentru că a zis: „Nu sunt ca ceilalţi oameni”. Dar când, întorcându-se spre vameş, a grăit: „Nici ca acest vameş” atunci a fost osândit, pentru că în acel moment a judecat şi a păcătuit.
            Prin urmare, niciun păcat nu este mai greu, mai rău decât judecarea sau osandirea aproapelui. Pentru că de ce să nu ne judecăm mai bine pe noi înşine şi păcatele noastre, pe care le ştim cu de-amanuntul, şi pentru care vom da răspuns înaintea lui Dumnezeu? De ce răpim judecata lui Dumnezeu? Ce avem să cerem de la făptura lui Dumnezeu? Nu ne cutremurăm auzind ce a păţit acel mare pustnic nevoitor? El a aflat despre un frate că a căzut în desfrânare, şi a zis: „Ah, rău lucru a făcut!”. Nu ştiţi ce lucru înfricoşător ne spune Patericul despre aceasta? Îngerul sfânt i-a adus sufletul celui care păcătuise, şi i-a zis: „Iată, cel pe care l-ai judecat a murit, deci unde rânduieşti să-l aşez, în Rai sau în iad?”
            Oare există vreo vină mai înfricoşătoare decât aceasta? Ce altceva înseamnă cuvântul îngerului adresat Bătrânului, decât că: ‚’De vreme ce eşti judecătorul drepţilor şi al păcătoşilor, spune-mi ce porunceşti cu acest suflet nenorocit? Îl miluieşti sau îl pedepseşti?” Cutremurat de aceasta, acel Bătrân sfânt a petrecut celălalt timp al vieţii lui în suspine, lacrimi, mii de osteneli, rugându-L pe Dumnezeu să-i ierte acel păcat. Şi a făcut toate aceste osteneli, chiar dacă căzuse cu faţa la picioarele îngerului, şi primise iertarea.
            Aşadar, noi de ce vrem să purtăm grijă de celălalt? De ce vrem să purtăm povară străină? Fraţilor, avem de ce să ne îngrijim: fiecare să privească la sine însuşi şi la greşelile lui. Doar a lui Dumnezeu este lucrarea aceasta, doar El ştie să îndreptăţească şi să osândească, cunoaşte starea, puterea, situaţia, harismele, caracterul şi posibilităţile fiecăruia. Şi judecă în funcţie de toate acestea, după stiinţa Lui. Într-un fel îl judecă Dumnezeu pe un episcop, şi într-alt fel pe ocârmuitor, într-un fel pe egumen şi în alt fel pe ucenic, într-un fel pe Bătrân şi în alt mod pe tânăr, într-un fel pe bolnav şi în alt mod pe cel sănătos.
(...)
Cei care vor însă să se mântuiască nu vor lua seama deloc la greşelile altuia. Aceştia privesc întotdeauna la neputinţele lor şi, astfel, înaintează duhovniceşte. În aşa fel s-a purtat cel care a văzut pe fratele său păcătuind şi a zis suspinând: „Vai, mie! Astăzi el, mâine oricum şi eu”. Vezi tărie? Vezi pregătirea sufletului? Cum a găsit pe loc modul în care să evite osândirea fratelui său? Zicând: „Mâine oricum şi eu”, a pus în sufletul său frica şi grija pentru păcatele pe care urma să le facă. Şi, astfel, a scăpat de osândirea păcatului. Şi nu s-a mulţumit până aici, ci s-a aşezat pe sine mai jos, zicând: „Acesta se va pocăi de păcatul său, în timp ce eu nu sunt sigur că mă voi pocăi!”
            Şi noi nenorociţii, judecăm fără reţinere, nu întoarcem faţa, osândim, dacă se întâmplă să vedem, să auzim sau să bănuim ceva. Şi cel mai înfricoţător este faptul că nu ne oprim doar la vătămarea noastră, ci întâlnim şi pe un alt frate şi imediat îi spunem: „Aşa şi aşa s-a întâmplat”. Astfel îl vătămăm şi pe acela, aducând în inima lui păcate. Şi nu ne temem de Dumnezeu, ci, în timp ce facem lucrarea diavolească, nu ne liniştim deloc. Şi devenim împreună lucrători cu diavolii, atât spre pierzania noastră, cât şi a fratelui.
            Şi de ce pătimim acestea? Deoarece nu avem iubire....

Avva Dorotei -  "Despre judecata", ( fragment din "Glasul Sfintilor Parinti", in traducerea parintelui Victor Manolache, editura Cartea Ortodoxa.)

6 comentarii:

  1. Hristos a Inviat!
    Problema cu judecata e vai si amar...
    Ne da mari batai de cap...
    Cred ca e singura care ne da tarcoale aproape in fiecare moment!!!! :(
    O Duminica binecuvantata draga Iasmin!

    RăspundețiȘtergere
  2. Adevarat a inviat!
    Asa este, greu gasesti de vei cutreiera lumea toata, un om care sa nu judece si sa nu osandeasca. Mi s-a parut insa interesant cum Avva Dorotei invata diferenta intre aceste trepte.
    Cu ani in urma parintele meu duhovnic Gherontie, vrednic de pomenire, spunea unei ucenice: ''Roaga-te sa-ti daruiasca Bunul Dumnezeu duhul tacerii!". De aici am vazut eu ca tacerea vine aducand cu ea roade vrednice precum nejudecarea si neosandirea aproapelui.
    Asa sa ne ajute Bunul Dumnezeu tuturor, sa ajungem la masura de a pune straja gurii si inimii, a opri barfa, cleveteala, judecarea si mai cu seama osandirea celorlalti, stiuti si nestiuti, cunoscuti sau straini.

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumos Asadar tacerea....solutia!!!!!
    Multumesc Iasmin!!!:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaaaa, aceea e sigur solutia, doar ca eu nu o pot aplica. Sunt o guraliva si jumatate, deh, neputintele mele :)))))
      Cu toata dragostea, Corina, scumpa!

      Ștergere
  4. Cuvintele acestea ...
    Nu stiam ca e diferenta intre a barfi, a judeca, a osandi ...
    Iti multumesc mult ca ai scris aici citatul ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu nu am stiut, Maria, de aceea am si considerat ca e bine sa scriu si aici diferenta, pentru ca de fiecare data cand citesc ceva nou, de folos, simt nevoia sa si impartasesc aproapelui meu.
      Cu drag !

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Persoane interesate