Mai stim sa imbatranim frumos?

Femeile crestine batrane in Biblie sunt desavarsite. Ele sunt intelepte, blande, au experienta, sunt supuse barbatului, sunt exemple vii de conduita.

Ma uitam intamplator zilele trecute la “Frumusete pe muchie de cutit” (pentru  cine nu stie e o emisiune in care o anumita femeie este luata si schimbata exterior, gen din broscuta in printesa) si am constatat ca cei care organizeaza emisiunea prefera ca femeia sa fie dupa 40 de ani, eventual cu cat mai multi copii. Cele doua cazuri pe care le-am vazut erau femei care se plangeau ca dupa o tinerete zbuciumata si plina de jertfa pentru cresterea copiilor si intretinerea familiei, astazi dintr-o data s-au trezit batrane ‘’inainte de vreme”. Si dintr-o data m-am intrebat: dar ce e atat de rusinos in a fi batrana? Ce e rusinos in a avea riduri sau par alb? Dorim respect, dar oare respectul tine numai de infatisare?

Ca femei crestine avem exemplu pe Maica Domnului. Stim ca a murit dupa varsta de 50 de ani. Nici nu s-a fardat, nici nu si-a vopsit parul ori unghiile, nici nu s-a ingrijit de crème anti-rid si acid hialuronic…Si cu toate astea, este cel mai mare om de pe pamant nascut din femeie, si este si cea mai mare faptura omeneasca din cer.  De ce avem noi nevoie de o garantie ca sa fim iubite? De ce trebuie sa fim noi pururea tinere?

Mai exista mai nou conceptul de ‘’sexi’’ si se vehiculeaza ideea ca o femeie batrana poate fi sexi si cu o infatisare tanara. Ne este oare de folos ? Este oare de folos sufletesc sa aratam de varsta fiilor si fiicelor noastre? Oare nu are batranetea si ea vremea ei?

Mainile batrane si ridate sunt cele care au crescut prunci. Gura plina de riduri arata ca a zambit mult, fruntea cu ridul ramas de la incruntari arata temerile mamei veghind pruncii bolnavi. Parul alb arata ca anii au trecut in rabdare. Toate spun despre jertfa mamei si depre rabdarea ei in toate. Jertfa femeii pentru familie, pentru barbatul de care asculta, cel care o ridica alaturi de el prin dragostea lui. Toate acestea arata cat s-a sfintit femeia prin suferinta si rabdare. Si femeia nu  le vrea. De ce oare?

Imi amintesc de bunicuta mea, cea cu batic pe cap, asa am vazut-o prima oara in viata mea. Ea nu avea decat 50 de ani, dar avea dragoste desavarsita. Am crescut si nu mi-am dorit nici o  clipa  sa fiu altfel decat  ea. Asa batrana, cu mainile mirosind frumos si zbarcite, sfintite prin rugaciune si munca. Pana aproape de ceasul mortii, batrana, bolnava si surda, mergea la
biserica. Suferea ca nu poate auzi Sfanta liturghie, dar mergea acolo, sedea in genunchi sa ‘’asculte’’ Sfanta Evanghelie. Acasa era stapana casei, era prima intrebata in toate, iar ea cu dragoste desavarsita, cu blandete si rabdare  explica toate.

Un alt exemplu in viata mea este cel al profesoarei de geografie din liceu. O doamna in adevaratul sens al cuvantului. Avea tot parul alb. Nu am vazut femeie sa poarte mai demn acel par alb, pieptanat frumos in  sus dezvelind fruntea de sub care doi ochi negri si vii te patrundeau pana in inima. Mergea intotdeauna dreapta, fata ei iradia bunatate si intelepciune.

Am cunoscut deci in viata mea femei batrane. Si am inteles ca acesta este mersul vietii, ca femeie ma voi indrepta treptat acolo. O sa ma intreb daca vreau sa fiu femeia sexi de 50 de ani in pantaloni, fardata si cu parul vopsit in culori care mai de care nastrusnice, sau o bunicuta cu parul alb si baticut, facand placinte si bunatati la nepotei, plantand flori si pastrand sub cheia surasului taina unei batraneti curate si sfintite.

Stim insa noi, femeile crestine ale zilei de azi sa imbatranim frumos?