joi, 14 iulie 2011

Amintiri cu bunici

    Ar fi implinit impreuna 65 de ani de cununie, daca moartea nu s-ar fi grabit sa-i curme suferinta adunata intr-o viata traita sub umbra astmului, a hipertensiunii arteriale si a unei inimi slabite de trei atacuri de inima… Bunica. Ea mi-a umbrit copilaria cu bucurie, mi-a purtat pasii la Biserica, m-a invatat sa ma inchin, mi-a daruit cea mai mare dragoste in drumul meu de pana acum.
Imi amintesc cum mie imi pastra bunica zahar cubic, zahar 'gheata'' si mere din acelea mici mici (mai mici si decat nucile)... Mmmm, ce de bunatati, ce gust bun aveau. Gustul zaharului ''gheata'' mi-l amintesc si acum, un soi de ''ciubuc'' neaos romanesc.
    Ce amintiri frumoase...Si placinta de dovleac (preferata mea) si cea de branza cu ''ravas'' din noaptea Anului Nou... Punea bunica mai multe ravase si avea grija sa le gasim noi copiii :))))) Cata tandrete si cata dragoste, ce mangaieri blande. Cum se emotiona biata bunicuta dupa ce m-am casatorit, cum tremura si i se umezeau ochisorii cand reuseam sa ajung la ea, cum imi lua mainile in mainile ei vesnic reci, vesnic trebaluind, si ma privea incercand mereu sa ghiceasca raspunsul la intrebarea daca sunt fericita...Dumnezeu s-o odihneasca in pace, a avut o inima cat roata carului si un suflet imens cat un munte...
   Povestea lor de dragoste a inceput ca-n basme.. Bunicul, holtei intarziat pentru lumea satului, venit de pe front dupa razboi pusese ochii pe ea la balul satului. Era cea mai frumoasa fata din sat, multi ochi erau pe ea. Pentru ca ea era cuminte, linistita desi saraca, orfana de mama de la 8 ani. Asa a crescut.
Atunci bunicul a cerut tatalui sau, dascalul satului sa mearga s-o ceara pe cea mai frumoasa. Ba inca, desi la vremea aceea nu se stia de dedicatie, bunicul ii spusese in fata la bal, avand martori pe toti din sat, ca e cea mai frumoasa si o va lua de sotie. Bunica nu l-a luat in seama. El era frumos, inalt, avea ochi albastri, dar lumea spunea ca rupea inimile fetelor.
    In seara cand au venit s-o ceara, bunicul care era la ora aceea pretendentul, a venit calare pe calul lui preferat- cel alb- si a sarit peste gardul inalt de 2 metri jumatate. Pe prispa, viitoarea mireasa astepta cuminte.    L-a vazut venind spre ea in goana calului si oprind la doi pasi:
  - Ce mai faci ,Lenuca? A intrebat-o cu vocea lui blanda si calda, luand-o de mana.
Inima ei a tresarit atunci. Fat Frumos venise cu calul alb, exact ca-n basme...
     O vad in fata ochilor cum stergea cu drag dulapul de la bucatarie:
  - Asta-i vaca me !
Nu mi-am putut stapani rasul. Ca zestre primise de la tatal ei doua vaci. Dar baiatul cu care se casatorea era atat de bogat incat atunci cand au plecat la oras au vandut vacile si au cumparat mobile. Cred ca mai exista undeva acele dulapuri.
    Bunicul era fiu de chiabur, in sat era vazut bine pentru ca toata lumea stia pe dascal... Aveau livezi intinse, paduri, iaz cu pesti, vaci, boi, cai (pe care ii lua la calarit cand fugea in Basarabia la sora lui), gaini ...nu mai zic. Ba circula ca ''banc'' in sat faptul ca la un moment dat au fost intrebati: ''mai, nu va lipsesc niste gaini?'' iar ei habar nu aveau ca li se furasera doi saci cu gaini... Erau oameni vrednici, ce sa zic...
Bunica insa avea un favorit in inima ei, un baiatde care ea nu mi-a zis prea multe... Tatal ei a batut palma cu dascalul Andrei si a dat-o dupa Neculai- al mic al dascalului... Ca zestre a avut doua vaci, pe care le-au vandut si si-a luat de la oras sifonier si dulap de bucatarie (cand s-au mutat in oras)... Nu stiam eu de ce, intr-o zi bunica freca dulapul si zice: ''asta-i vaca me''. :)))))
    La nunta, nunta maaaaaaare, deh, boiereasca, a venit si dragutul de-i placea ei si-a furat-o... Dar pe drum bunica se gandea in sinea ei: ''acuma asta, imi face felul intr-un lan si aici ma lasa... din fata cinstita si femeie maritata, ce ajung eu?''. Bunicul a venit calare pe calul lui alb si cum ea sedea in caruta si celalalt biciuia caii, bunicu i-a zis: ''Lenuta, intinde mainile'" Cumnatii ei, si ei calari pe cai, au inconjurat caruta, asa ca mirele si-a recapatat miresica...

    Despre luna de miere ar mai fi de povestit. Cum nunta a avut loc vara, cam in toi, asa, dupa aceea la scurta vreme trebuia secerat graul... Cei doi tinerei, au fost deci dar trimisi la camp...
    S-a sculat bunica, proaspata mireasa, de dis dimineata, s-a apucat si a facut ceva mancare, a pus in cos bunatati pentru ea si sotiorul ei, un pui fript, niste mamaliga, mujdei si o sticla cu vin, niste placinta si ..hai la drum... Au mers ei ce-au mers, cam multisor, si deodata, de pe un varf de deal, i-a arata bunicul ce trebuiau ei sa secere: a pus mana streasina la ochi si i-a zis miresicii (Ileana Consanzeana):
  - Aista, Lenuta, ii pamantu' nost'... Noi tre' sa-l seceram....
  Bunica saraca, a inghitit nodul pus in gat, s-a uitat ea roata, dar cum bunicu cu blandete o imbarbata, ei doi singurei in camp, nimeni si nimic n preajma, ce sa zica...
   Bunicul, vazand-o cam intristata, ii zice:
  - Dar hai sa nu ne apucam de treaba pe inima goala, scoate sa mancam ceva.
   Si la umbra unui copac, a intins bunica stergar alb unde a scos de-ale gurii, ce pusese ea cu atata grija. Au pus deci de au mancat, s-au saturat, ba bunicu a prins si a o mangaia nitel, ca deh, luna de miere... Ce s-o fi petrecut pe urma nu v-as putea spune, cert e ca au adormit amandoi unul in bratele celuilalt, la racoarea copacului...
   Cand s-au trezit, soarele era de acum de ora 4.... Si bunica s-a pus pe un plaaaaaansss.... Vedea bine ca nu secerasera nici o palma... Dar bunicul a prins a o mangaia iarasi cu bunatate si a-i vorbi bland.
   - Lasa, Lenuta, ca-i dam noi de capat !.... si-au plecat acasaaaaaaaaa...
     A doua zi, bunica s-a trezit iara...dar bunicu era deja la camp, angajase oameni din sat, sa nu-si osteneasca miresica...Si asa a scapat bunica de secerat..
     Apoi a venit colectivizarea, li s-au luat livezile, iazul, padurea, au trecut in domeniul statului..Asa ca n-au avut de ales si au plecat catre oras. Acolo ar fi trait si astazi impreuna, daca ea nu ar fi trecut la Domnul. 
Bunicul, in prag de 100 de ani, inca mai povesteste nazdravaniile, tandreturile, cum au cununat si botezat impreuna. Si simt ca imi lipseste enorm bunicuta mea. Care m-a dus de mana prima oara la Sfanta Liturghie.
    Voua va lipseste cineva?

2 comentarii:

  1. Azi ar fi fost ziua de nastere a bunicutei. Dumnezeu sa te ierte, bunicuta mea draga!

    RăspundețiȘtergere
  2. Dumnezeu sa o odihneasca in pace, pe bunicuta ta, Iasmin!
    Mare binecuvantare ca ai avut obrajii de copil mangaiati de mainile neobosite ale bunicutei si ca a sadit in inima ta dragostea pentru Biserica.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Persoane interesate