Despre smerenie

        „  - Mi-am zis  ca e de mii de ori mai bine sa cedez, sa tac, sa ma smeresc si sa cer iertare, chiar atunci cand sunt nevinovat.

 - Dar cum poti sa ceri iertare cand nu esti vinovat?, sari Margareta, verisoara mai mare. Si chiar daca ceri, ce folos ai?

 - Sa vezi ce mi s-a intamplat odata, i-am raspuns. Intr-o zi, un calugar scapase caii din grajd si striga la mine sa-i opresc. Eu insa nu stiam sa umblu cu caii. In copilarie era sa ma omoare un cal, si de atunci, m-a cuprins frica de cai. Si de aceea n-am avut curajul sa-i opresc, mai ales ca erau niste cai mari si voinici. Parintele striga in culmea furiei ca sa-i opresc, dar un alt calugar mi-a luat apararea, zicandu-i:

 - Lasa-l, ca-i necajit !

-  Daca-i necajit- striga calugarul pe acelasi ton- sa-si ia un streang si uite padurea !

A doua zi era duminica si noi inca nu ne impacasem. Eu vindeam lumanari in fundul bisericii, iar el era paraclisier si-l servea pe staret in altar.

Se apropia Sfanta Liturghie. Trecuse Acatistul, trecusera ceasurile si el nu venea la mine sa-si ceara iertare. Atunci m-am dus eu in Altar. L-am gasit pe calugar sezand pe scaun. I-am facut metanie pana la pamant si i-am zis:

 - Parinte, iarta-ma, te rog.

Parintele a sarit ca ars de pe scaun, mi-a pus metanie  la randul sau, spunandu-mi cu glas cutremurat:

 - Frate Victore, eu sunt vinovat.

 - In fata lui Dumnezeu- i-am zis- toti suntem vinovati. Vina mea este, totusi, ca n-am oprit caii.

Ne-am impacat si am ramas buni prieteni pana in ziua de azi. (Parintele Paulin Lecca, 1914-1998)”

Fragment din „Cuvinte de folos duhovnicesc pentru omul contemporan, de Lector univ. Dr. Andrei Dragulinescu.