joi, 7 iulie 2011

Pelerini in cautarea Imparatiei I

Am cautat-o pretutindeni, dar in Bucovina surpriza a fost cea mai mare, o surpriza extraordinara. Domnul astepta in toata splendoarea, smerit, tacut, si mai cu seama nestiut.
Am pornit la drum, banuind la Dorna Arini, undeva langa Vatra Dornei din judetul Suceava, o manastire ca oricare alta, de parca ar exista asa ceva. De fapt, credeam ca nu am cum sa vad ceva nou, ca am cules bucuria fiecarei noi privelisti, dupa ce vazusem manastiri si in creierul muntilor, si pe varful dealului dar si la poalele lui...- in Ardeal, Moldova, in Olt si pe unde mi-a mai purtat Dumnezeu pasii. Credeam ca in Romania nu voi mai avea surprize. Dar evident, m-am inselat.
Era dimineata, am plecat cu un copil plin de febra, la drum, dar hotarati sa ne plecam genunchii si sa ne rugam, sa ne inchinam la manastirea cu hramul "Acoperamantul Maicii Domnului". Mergeam deci la Maica Domnului, Maica noastra, a tuturor.
Cand am pogorat din masina, nimic nu ma avertiza sa-mi tin respiratia pentru a-mi umple plamanii cu nesat si inima cu frumusete. Intrevedeam prin poarta in a carei turn se afla clopotnita, o gospodarie frumoasa:
Apoi cu pasi grabiti am intrat inauntru si cu fiecare pas am descoperit splendoarea, sub un soare de iulie fierbinte, in luna lui cuptor...


La poalele Bârnărelului biserica din lemn ne astepta tacuta, in rabdare, cu demnitate.

De pe treptele sale, am privit roata in jur si privelistea mi s-a descoperit ca si cum un val mi-ar fi cazut de pe ochi. Primul lucru pe care l-am vazut, era clopotnita mare, cu multe si diferite clopote: mai mici, mai mari. Nu am avut sansa de a le auzi, dar imi imaginez cat de frumos e. 

Am rotit apoi privirea in stanga sa:
Si in dreapta sa:

Am admirat si cele doua cladiri din stanga si din dreapta bisericutei, amandoua din lemn:
 Intre timp, pe una din bancute puiul a adormit pret de o ora, timp in care am admirat florile din jur, mi-am umplut plamanii de mirosul ierbii proaspat cosite si m-am bucurat de coltul de rai ivit pe neasteptate in viata mea. Cand s-a trezit puiul, febra disparuse... A fost un dar al Maicutii, cea care ne-a mangaiat in ziua aceea de iulie sufletele cu frumos. 
Asemenea bucurii va doresc si, daca veti ajunge in zona, nu uitati sa vizitati aceasta minunata manastire.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Persoane interesate