Luni

    Azi e luni si ca intotdeauna am o mie de planuri. In cursul saptamanii de cate ori vreau sa incep ceva imi spun in sinea mea: ‘’de luni’’… Aman toate cele importante pentru ziua de luni, ca si cum lunea intr-un chip miraculos se vor rezolva toate. Luni incep sa fac x metanii pe zi, de luni voi citi cate un Paraclis pe zi, sau un capitol din Biblie, de luni voi avea grija sa... Toate de luni.

Evident ca mai apar si probleme urgente de rezolvat, dar intotdeauna pentru un contract cu e-on sau salubris, sau orice alta utilitate voi merge luni. Cand fireste ca luni sunt cozile cele mai mari, oameni cu forte proaspete dupa weekend, cu rabdare se aseaza la randuri interminabile. Toti au probleme mari, urgente, toti vor sa termine cat mai repede si parca timpul petrecut pentru o astfel de problema se mareste cu cat media dorintelor tuturor este spre a rezolva problemele cat mai rapid. Am observat asta- ca e invers proportional in general cu dorintele oamenilor, modul in care se petrec lucrurile. Ai de mers pentru analize, sau mergi la un medic? Ei bine, odihnit, medicul este cat se poate mai relaxat si mai fara chef de servici. (oare n-am fost si eu asa ?)

Ai de facut cumparaturi? Poti sa fii sigur ca luni te vei invarti ca o cartita oarba in jurul unei cozi inexistente pana sa cumperi cu pretul dorit sau marfa pe care o vrei.

     Imi amintesc ca in copilarie la fel speram sa mearga magicul „de luni”. Cand de luni aveam sa lucrez in plus nu stiu cate probleme din culegere la matematica, fizica, chimie, ba sa mai citesc si vreo trei carti din lecturile suplimentare, sa invat consistent si a doua zi sa ma prezint ca un premiant pe podium la toate materiile, mai ales la cele la care fie nu pricepeam mare lucru, fie nu-mi placeau defel...

    Anii au trecut si eu inca ma mai cramponez in ziua de luni, care incepe intotdeauna cu mii de promisiuni, o zi ca o frumoasa mincinoasa. Imi place cum ma minte, cum ma face sa o cred de fiecare data, cand stau cu cafeluta in mana, facandu-mi planuri ca „de azi inainte’’....Ei si „miracolul” tine poate cateva zile, maxim, dupa care intervin probleme presante, de obicei de ordin sufletesc, cand cu motiv sau fara ma trezesc ca sunt prea mahnita sa mai fac acel ceva inceput luni. Iar lunea urmatoare isi iteste capul cu alte promisiuni.

    Tot acest joc ma oboseste, precum obositor este si sa fii consecvent cu orice pret. Asa ca ma intreb in sinea mea: oare sfintii cum reuseau sa fie consecventi? Presupun ca aveau un „motoras” intern care ii facea sa fie permanent cu ochii pe linia de finish, iar acel „motoras” probabil era tocmai dragostea de Dumnezeu. Oare erau altfel de oameni decat suntem noi astazi? Nu cred. Aveau mai multa liniste? Poate, desi in acele vremuri existau suficiente probleme, poate cu mult mai mari decat astazi. Atunci cum de reuseau sa treaca peste toate? Cum reuseau sa aiba privirea mereu tinta la Hristos, fara sa o abata catusi de putin? Cum reuseau sa fie cu adevarat induhovniciti?

Cunoastem vorba care circula astazi : Am ajuns la starea in care monahii s-au facut precum mirenii, iar mirenii asemenea demonilor. Si atunci cum sa fi fost mirenii? Cum sa fi fost cei din Biserica primara, cei care se adunau sa fie prezenti la o Sfanta Liturghie oficiata in catacombe sau in cimitire, dar la care absolut toti se impartaseau. Chiar ma intrebam ieri cand a iesit parintele din Sfantul Altar cu Sfantul Potir acoperit, cum o fi fost atunci, in acele vremuri? Ba inca se spune ca se impartaseau zilnic. Cum erau oare acei oameni care ajunsesera sa se impartaseasca zilnic? Posteau neintrerupt? Am mii de intrebari relativ la asta, dar nu le mai rostesc decat in soapta,  pentru mine. 

Nu stiu ce credeti voi, dar pe mine ieri, ca si in alte sute de duminici, m-a durut inima sa vad Sfantul Potir acoperit. Doamne, oare nu mai suntem in mila Ta? Nu Te mai cobori in trupurile, cugetele si inimile noastre? Oare nu ne mai iubesti? De ce nu putem sa ne impartasim mereu? Si ma gandesc la cuvintele parintelui Iustin Parvu: „(...), la ora aceasta, trebuie sa lupti, si cu cel vazut, si cu cel nevazut; sa lupti cu tine, sa lupti cu lumea, sa lupti si cu dracul”. Daca avem atatea lupte de dus, cum sa le ducem, Doamne, fara Tine?

     Ei, dar sa revenim la ziua de luni. O noua zi, aceeasi eu, cu aceleasi patimi si dureri, unele noi apar si stiu ca trebuie sa ma imprietenesc cu ele ca sa pot rezista in timp. Si culmea, ca durerile se tot aduna, nu scad ca numar. Dar eu raman tot una singura, nu ma dublez.

Merg sa vad ce trebuie sa incep astazi, sa tai de pe lista unele, sa adaug altele.

O zi de luni cu spor in toate si binecuvantata va doresc!