Toamna

    In dimineata aceasta am simtit ca e toamna. Nu stiu de ce dar in fiecare an toamna mi se vesteste in chip diferit. Intr-un an printr-o ploaie, in alt an printr-o frunza uscata cazuta in bratele mele exact pe 6 august. Anul acesta toamna mi s-a vestit brusc acum doua zile, printr-o dimineata rece si taioasa. Imi simteam mainile reci iar geamul deschis peste noapte aducea peste mine spre dimineata o adiere inghetata.

     Strugurii copti, gogosarii din piete, prune, gutui, elevi in uniforme cu strigate in brate si ghiozdane in spate. Toamna.

     M-am intrebat adeseori de ce toamna este inceputul anului bisericesc, de ce s-a asezat ca inceput tocmai acest anotimp. Sa fie pentru roadele si recoltele bogate? Sa fie pentru soarele bland care mangaie cu putere mai mica? Sau poate pentru ca se munceste din plin? Poate pentru acestea toate si pentru mai multe alte mii de motive s-a hotarat asa. Poate pentru ca toamna este considerata a fi echivalentul batranetii, adica al deplinei maturitati si intelepciuni. Iar belsugul fructelor si al legumelor ne indeamna sa facem cat mai multe rugaciuni de multumire si sa dam slava Domnului nostru mult milostiv.

     Pentru noi mirenii toamna e sezonul conservelor de tot felul, a muraturilor, al mustului si al nucilor, al strugurilor si al gutuilor. Sezonul in care ploile se aseaza mocaneste si spala parca tot aerul plin de pacatele noastre. O preinchipuire a ninsorii care asterne pacea si iertarea unui alb imaculat. Sau poate o preinchipuire a Judecatii viitoare? Pentru ca, nu-i asa, „toamna se alege pleava de grau” ne invata intelepciunea populara.

     Iar in interior parcurgem  sufleteste perioada cea mai mare intre doua posturi, asteptand cu drag ca pe un bun prieten postul Craciunului.

    Cand ploua se asterne linistea si reusim sa ne auzim pe noi insine. Iar daca ne oprim in fata icoanei in acele clipe de adanca liniste, putem sa Il privim pe Domnul si sa-L lasam sa ne priveasca. O tacere incarcata de emotie, de dragoste. Ma intreb cum ar fi sa petrec o ora privind pe Domnul in timp ce ma priveste? Pace si liniste. Atat.

    Plangem cu fiecare strop de ploaie si cu fiecare frunza cazuta. Parca este anotimpul  pocaintei, cand cazand cu frica si cu cutremur ne plangem pacatele, cu atat mai mult cu cat in toate simtim mila si purtarea de grija a Domnului. Cerul devine de un albastru adanc si rece, copacii din ce in ce mai goi. Asta nu inainte insa de a ne arata in paduri o simfonie de culori extraordinare pictate in chip nevazut de El.

    Si cum „toamna se numara bobocii”, incepem si noi sa ne numaram anii, sa ne gandim la suma faptelor noastre. Chiar daca de fiecare data dreptatea noastra inaintea Domnului este ca o carpa lepadata....Si speram, nadajduim ca anul care se asterne in fata noastra va fi un inceput bun pentru noi. Asa sa ne ajute Domnul, ca sa punem inceput bun in toate si cu Harul si cu indurarile Sale sa ajungem la limanul cel bun. Amin.