miercuri, 19 octombrie 2011

A batut la usa ta cineva

     Am auzit la un bun parinte ca in istoria crestinismului exista un oras deosebit. Acest oras era locuit in totalitate de crestini, si aici vorbim de cei care sunt practicanti, iara nu de cei ce-si spun asa dar se poarta altfel. Ei, si toti locuitorii acelei cetati aveau multe virtuti, dar una din cele mai de seama – erau primitori de oaspeti. Ieseau deci adesea la raspantii, si intocmai ca in povestile celor o mie si una de nopti, cautau pe cineva pe care sa-l gazduiasca cu drag. Din cate am inteles devenisera vestiti pentru aceasta frumoasa virtute a lor, pe care o lucrau cu dragoste crestineasca, iar la un moment dat au primit cu totii mucenicia neramanand in urma nici un suflet sa povesteasca....
      M-am gandit adesea la asta si mai ales la faptul ca in acea lume se pare ca o mare atentie ii era acordata oaspetelui, unul din gesturile de mare si adanca smerenie era ca cel ce primea oaspetele sa-i spele acestuia picioarele. Va puteti imagina acest obicei?
In casa fiecaruia vin oaspeti, de fiecare data cunoscuti (intr-o oarecare masura), in majoritatea timpului rude (din fericire sau nu). Si stapana casei incearca sa se intreaca pe ea, primind oaspetele cu tot ce poate ea: mancare, cafea, asternuturi curate....
Va puteti insa imagina cum ar fi sa spalati picioarele oaspetelui?
Sa zicem ca intr-o zi vine sotul cu cineva, un om necajit, pe care vrea sa-l ajute si a carui nume nici macar nu-l cunoaste. Iata, l-a oprit pe drum intreband de ceva, iar sotul l-a adus acasa, ca sa-i ofere un pat si o masa calda intr-o noapte geroasa. Si poate nestiut, ca-n vechile timpuri, este un inger in chipul acelui om. Ori poate chiar Hristos... De unde si cum am putea sti? I-ati spala deci picioarele acestui om? Desigur, nu stim daca e om sau nu. Exista totusi si aceasta posibilitate, dar nu ati sti. V-ati apleca cu dragoste sa-i spalati picioarele? Ma gandesc ca marea majoritate dintre noi, femeile crestine, nici macar nu am scoate cearsafurile bune, ci am pune acolo... ce avem mai necajit prin dulapuri. Si nu am taia cea mai grasa gaina sa-i dam sa manance, desi cu singuranta ceva tot i-am da...
Ma gandeam la acest gest – cat implica el din partea noastra (sau ar implica mai bine zis, pentru ca nimeni nu-l mai face). Sa-ti pleci genunchii si sa iei fiecare picior sa-l speli, indiferent ca miroase, ca are unghiile neingrijite... Sigur, deja cred ca simt jena din stomac... Dar va puteti imagina ca ati face asa ceva?
      Si imi mai amintesc despre seara Cinei celei de taina, cand insusi Domnul nostru Iisus Hristos ” S-a sculat de la Cina, S-a dezbracat de haine si, luand un stergar, S-a incins cu el. Dupa aceea a turnat apa in vasul de spalat si a inceput sa spele picioarele ucenicilor si sa le stearga cu stergarul cu care era incins"... Ma gandesc la acea seara minunata si la pilda ce a facut-o Mantuitorul tuturor uncenicilor Sai. De ce a facut aceasta? Poate sa le arate ca cel ce vrea sa fie mai mare, sa se faca rob al tuturor dupa cum arata si cuvantul de mai tarziu al Apostolului: „Tuturor toate m-am facut, ca macar pe unii sa-i mantuiesc”... Si in acelasi timp mai arata ceva. Ganditi-va cu cata dragoste faceti baie la pruncul vostru mic, la bebelus, cu cata dragoste si atentie il inconjurati. Cum nu va scarbiti cu nimica de el si nici nu ganditi vreun rau, ci nu stiti cum sa faceti sa fiti cat mai blanzi in miscari si in atingeri si ii urmariti gestica si mimica fetei... Si desi este foarte obositor, zambiti si ii vorbiti cu dragoste. Iata o astfel de atitudine a avut si Mantuitorul fata de ucenici. I-a tratat pe fiecare in parte ca si cum El s-ar fi facut rob lor, smerindu-se foarte ( „Invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima”). A dat deci lor pilda de aceasta invatandu-i pe fiecare la fel, si urmand: „Că v-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi”...
Iata avem si noi parte de aceasta chemare. Dar oare o mai urmam noi astazi? Facem vreodata astfel de gesturi de adanca smerenie cuiva mai „mic’’ decat noi? Ne-am incinge noi cu prosopul rabdarii din dragoste si am avea putere sa ne nimicim mandria pana-ntr-acolo incat sa ne micsoram cu totul in fata altcuiva? Si nu vorbim despre persoane fata de care avem evlavie, pe care le socotim mai sus decat noi, ci vorbesc tocmai de cei pe care ii nesocotim...
     Sa ne amintim deci de aceasta pilda de cate ori cineva ne va bate la usa. Sa-i raspundem cu dragoste si cu smerenie, sa ne facem marturisitori prin fapta a Domnului nostru.
Asa sa ne ajute Dumnezeu tuturor!

(Imagine preluata de aici.)

Un comentariu:

  1. Asteptam cuvinte noi de la tine,Iasmin!
    Vesti,noutati,bucurii,orice...
    Te pupam !

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Persoane interesate