Zis-a iarasi: Sfantul Apostol da o porunca ucenicilor sai, zicand: „Domnul este aproape; de nimic sa nu va ingrijorati, ci cererile voastre sa fie aratate lui Dumnezeu, si cererea cu multumire si pacea lui Hristos sa domneasca in inimile voastre” (Filipeni 4,5-7). Si in Evanghelia de la Marcu, Domnul zice ucenicilor: „Iertati tot ceea ce aveti asupra cuiva, pentru ca si Tatal vostru sa va ierte greselile voastre” (Marcu 11,25).
Infricosat este acest cuvant al Domnului! Daca vezi ca inima ta nu-i curata fata de toti, sa nu ceri nimic lui Dumnezeu, altfel il ocarasti, ca fiind pacatos si neiertand pe aproapele tau, tu zici Celui ce cerceteaza inimile: „Iarta-mi pacatele mele!”. Un astfel de om nu se roaga in duh, ci numai cu buzele, in nestiinta. Ci, cel ce vrea, cu adevarat, sa se roage lui Dumnezeu in duh, in Duhul Sfant si cu inima curata, sa-si cerceteze inima sa inainte de a se ruga, sa vada, daca nu are ceva asupra vreunui om. Daca are, se inseala pe sine, ca Cel ce ar trebui sa-l auda nu este de fata, fiindca mintea nu se roaga, ci desfasoara o forma mecanica de rugaciune.
Tot asa, cel ce voieste sa se roage cu curatie, trebuie mai intai sa-si cerceteze starea mintii sale. Daca zici: „Miluieste-ma!”, atunci si tu sa ai mila de cel ce te roaga ceva; daca zici: „Iarta-ma!”, si tu , ticalosule, sa ierti; daca zici: „Nu pomeni greselile mele!”, nici tu sa nu le pomenesti pe ale aproapelui tau; daca zici: „Nu pomeni greselile mele cele de voie si cele fara de voie!” – desi nu este sila- nici tu sa nu le pomenesti, nici trebuie sa cugeti ceva impotriva cuiva. Daca nu ai ajuns sa faci acest lucru, zadarnic te rogi, ca Dumnezeu nu te asculta, dupa cum zice toata Scriptura. Domnul zice si in rugaciunea de la Sfantul Matei: „Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri” (Matei 6, 12); si „Daca nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru, care este in ceruri, nu va va ierta voua” (Matei 6,14). Ti-am pus inainte toate cu dragoste, ca, ceea ce voiesti sa-ti faca Dumnezeu, sa faci tu mai intai si atunci vei primi dupa masura pe care ai folosit-o fata de oameni.
Daca iti curatesti inima fata de toata faptura, ca sa nu ti minte raul fata de cineva, ia aminte ca Dumnezeu este plinatate, sa nu o faci numai cu vorba. Tot omul, singur se leaga pentru gheena si singur se dezleaga, caci nu exista ceva mai neplecat decat vointa, fie ca inclina spre viata, fie spre moarte. Fericiti sunt cei ce iubesc viata vesnica, caci nu se vor poticni.
Zis-a iarasi: Este o lupta a inimii, in taina, cu osteneala si sudoare impotriva gandului care te bantuie, dar sa nu-l lasi sa-ti rapeasca inima, caci cu anevoie o vei tamadui, daca nu vei avea de-a pururea inainte pacatele tale.
Daca afli ca cineva ti-a facut un rau, intoarce-i cu bunavointa in inima ta. Sa nu-l ocarasti, nici sa-l judeci, nici sa-l barfesti sau sa-l dai in gura altora si apoi cugeta: „Eu nu am nimic rau impotriva cuiva?”. Daca ai frica de gheena, aceasta va birui relele cu care ai vrea sa raspunzi pentru raul aproapelui, zicandu-ti: „Vai tie, tu te rogi pentru pacatele tale si Dumnezeu ti le rabda , fara sa ti le vadeasca pana acum, iar tu te manii pe aproapele si-l dai in gura oamenilor! Cu adevarat, nesterse iti raman pacatele, fiindca nu esti vrednic de nici o iertare”. Daca inima ti se inmoaie si nu tii minte raul, vei primi mila de la Dumnezeu; iar daca iti impietresti inima fata de aproapele, Dumnezeu nu va lua aminte de la tine.
Zis-a iarasi: iarta-ma, ca eu sunt lipsti de toate si rusinat de pacate si, stiind acestea inima mi-e plina de rusine. Daca omul nu ajunge asemenea firii lui Dumnezeu, toate ostenelile sale sunt zadarnice. Plugarul care seamana, nadajduieste sa aiba rod imbelsugat, si daca arsita il strica, i se intristeaza inima pentru paguba semnitei si pentru osteneala cu care a lucrat pamantul. (...)
Iata lucrurile cele mai de seama care robesc pe fiii lui Adam: castigul, slava, odihna, lauda pentru pacat, impodobirea trupului ca sa fie frumos si sanatos si cautarea hainelor scumpe. Acestea hranesc placerea pe care sarpele a pus-o in gura Evei, si noi recunoastem ca suntem fiii lui Adam, care dupa aceste ganduri, care ne fac vrajmasii lui Dumnezeu. Deci, fericit este cel care s-a rastignit, a murit, s-a ingropat si a inviat innoit, cand se vedea ca este asemenea firii lui Iisus Hristos, si ca paseste pe sfintele Lui urme, pe care le-a lasat pasii Sai, cand S-a facut om, pentru lucratorii Lui, care sunt Sfintii. Ca cel ce are smerenie, umilinta, golatate, saracie, iertare, pace, rabdarea ocarilor, negrija fata de trup, indrazneala fata de uneltirile celor rai si, lucrul cel mai minunat, cel ce are dreapta socoteala in toate si primirea iubitoare a oamenilor, cel ce ajunge la acestea si inlatura cele nefiresti, cu adevarat acela este al lui Hristos. Caruia I se cuvine cinstea si inchinaciunea in vecii vecilor. Amin.
Asketiconul Cuviosului Isaia pustnicul (pag. 106-110)
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu