Iarna

     Cu cat ne adancim inspre sfarsitul calendaristic al anului, cu atat ma trezesc cantand colinde si visand la serile petrecute in camera calda, cu o cana de cacao fierbinte in maini, in timp ce crivatul bate la geam maniindu-se si amenintand sa rastoarne casa.

     Acum doi ani iarna a venit pe neasteptate exact pe 2 noiembrie. A nins atat de frumos, cu fulgi mari. Copilul stiind ca de ziua lui vine iarna, a venit fuguta la mine sa ma intrebe daca este ziua lui. Asta m-a facut sa rad cu bucurie, desi poate multa lume s-a intristat pentru ca se stie, iarna nu e prietenoasa deloc cu cei aflati in nevoi si necazuri.

     Fac parte dintre cei care asteapta cu nerabdare Craciunul, cei care canta cu doua luni inainte colinde si citesc cu nesat povesti si povestiri despre iarna. Intotdeauna ma emotioneaza povestea Nasterii Mantuitorului si incerc sa-mi imaginez steaua dupa care au pornit magii sa-L caute. Citesc cu bucurie in Sfanta Evanghelie cum s-au bucurat si li s-a vestit pastorilor Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos in plina campie, si nu pot zice ca nu ma umplu oarecum de invidie fata de curatia lor, caci s-au invrednicit sa vada ingerii cum cantau Domnului in cor. Si ma gandesc oare cum trebuie sa fi aratat sufletele lor, de vreme ce sunt atatia mari ierarhi ai Bisericii noastre care au slujit permanent zeci de ani fara sa aiba bucuria de a vedea vreodata macar un inger. Dar iata acesti pastori, simpli ca buna simplitate, s-au invrednicit de au vazut pe Domnul, pe Maicuta Domnului si ingerii... Ca si cum intreg Raiul s-a pogorat pe pamant intr-o iesle binecuvantata. Ma intreb cum vor fi privit ei cu sufletele lor aceasta extraordinara priveliste, cum oare au trait aceasta magnifica bucurie.

     In zilele noastre cu siguranta mai sunt oameni care pot simti o astfel de bucurie. Dar mai este oare cineva care sa aiba aceasta curatie sufleteasca, aceasta simplitate desavarsita prin care sa se invredniceasca de un asemenea dar? Nici nu-mi pot imagina, desi poate undeva, intr-o margine de catun exista. Oameni care nu stau mult pe ganduri, oameni care lucreaza cu mainile neincetat, oameni care isi inalta gandurile neintarziat la Domnul zi de zi, ceas de ceas.

     As vrea cu toata inima mea sa cunosc astfel de oameni, curati ca zapada primei ninsori. De aceea mi-am imbracat blogul in haina sa de iarna, prea devreme, pentru ca dorul meu de a regasi curatenia copilariei este prea adanc sapat in inima.

    Tanjesc dupa bucuria cea buna, cea pe care toti o cautam fara sa vrem. Si inima nu vrea sa taca, ci mereu da ghes sa caut sa retraiesc fie si o farama din prima copilarie. Cateodata retraiesc senzatii cu sufletul, de maxima bucurie, exact ca in copilarie, si simt ca-mi mangaie inima ca un falfait de aripi. Si as vrea sa prind acea aripa mangaietoare, sa ma inchid cumva in momentul memoriei pe care-l vad cu coltul ochiului.

    Poate doar asa as reusi din nou sa am indrazneala in rugaciune. Poate doar asa m-as curata de patimi si de neputinte. Poate doar fiind curata ca un prunc as nadajdui total ca voi fi si eu, netrebnica, randuita a sta de-a dreapta....

    Stiu, la noi e inca toamna, dar pentru mine toamna e tanguire prelunga, plangere si tristete. Iarna cea aspra insa e judecata faptelor insa, stabilind ce e bun si ce nu. In iarna gasesc o lupa marita prin care privesc la ce am zis si ce am facut. Bun sau rau. Si de multe ori ma cutremur caci nu stiu daca am facut ceva cu adevarat bun in ochii Celui Bun. Si atunci ma zgudui de durerea din inima, de zbaterea amara. Si o iau de la inceput, cu speranta, credinta si dragoste. Tare putina dragoste...

    O luna noiembrie binecuvantata va doresc tuturor, cu sarbatori minunate, cu inceput de post luminat de Sfanta Impartasanie!