duminică, 6 noiembrie 2011

Ultimele zile ale parintelui Timotei Ţanis

   „Odata, cand a vazut o maica spaland in Ajunul Craciunului, parintele i-a spus:
    - Speli?
    - Da, parinte. De Craciun va veni multa lume la biserica...
    - Nu, de Anul Nou o sa vina multa lume in biserica !
    - Dar, de Anul Nou niciodata nu vine lume la biserica
    - Anul acesta va veni foarte multa lume...
Si asa a fost. In ziua aceea, la inmormantarea parintelui, a venit foarte multa lume.
     Pe data de 11 Decembrie 1991, parinteleTimotei i-a marturisit maicii starete: „De cateva seri vad o lumina alba, chiar daca tin ochii inchisi. Cand deschid ochii, chilia e plina de lumina, o lumina care-mi da bucurie, pace...”. Altor maici, le-a spus cu nemultumire: „Diavolii astia nu-mi mai dau pace! Unul imi sta la picioare, altul imi sta pe genunchi, altul bate in geam, altul in usa, ma ameninta ca nu ma vor lasa sa ma impartasesc, pentru ca ma vor face sa vomit din cauza fierei. Nu stiu de ce in ultimul timp satana se razboieste si imi provoaca atata tulburare.”
     Bineinteles ca parintele stia de ce satana ii face tulburare, iar aceste lucruri le spunea pentru a pregati maicile pentru despartirea de el, pentru ca, mai inainte le spusese ca atunci cand sufletul se pregateste sa iasa din trup, demonii incearca din ce in ce mai mult sa-l ispiteasca, luptandu-se sa-l faca robul lor.
     Unei alte maici, care a venit sa se spovedeasca, pe 17 Decembrie, i-a vorbit mult mai deschis:
    - Parinte, imi este frica, pentru ca am un sentiment ca ne veti parasi in curand !
    - Din semnele pe care le primesc de la Dumnezeu, la fel cred si eu, ca am sa plec repede dintre voi. Printre altii, si parintele Porfirie (care a adormit in Domnul pe data de 2 Decembrie) mi-a spus ca vom sfarsi si ca vom merge impreuna spre ceruri.
     In continuare, maica a primit multe sfaturi si indicatii de la parintele Timotei. La un moment dat, maica a vazut cum chipul parintelui se topeste, devine transparent si stralucitor. S-a intamplat, de mai multe ori, ca maicile si oamenii de rand sa vada cum chipul parintelui se topeste, insa ceea ce vazuse maica in acel moment era cu totul altceva si nu se putea exprima in cuvinte. In acel moment, maica a cazut la picioarele acestuia. Atunci, parintele i-a spus: „Nu, nu copila mea, nu mi te inchina mie, ci lui Hristos sa te inchini. Eu sunt o imputiciune, cu miros urat, tu, insa, esti mult mai dreapta decat mine”. Dupa ce parintele i-a citit rugaciunea de iertare, maica i-a zis cu lacrimi: „Parinte, cand mai am nevoie sa ma spovedesc am sa vin din nou.”
Atunci, parintele Timotei i-a spus cu blandete: „Vei veni la mormant si-ti vei spune problemele, iar cand te vei intoarce in chilie, vei gasi rezolvarile. Pe acestea le vei gasi inauntrul tau, ori va veni duhovnicul in vis sau il vei vedea chiar in realitate, raspunzandu-ti la intrebari”.
     Odata cu trecerea zilelor si cu apropierea sfarsitului pe acest pamant, parintele incerca sa-i pregateasca pe cei din jurul sau, dar si pe sine.
      Venise si ultima zi a parintelui, cea de 29 Decembrie 1991. Era o zi de Duminica. Starea de sanatate a parintelui se inrautatise si nu a mai putut ajunge la biserica pentru a participa la Sfanta Liturghie. De Craciun a fost ultima data cand a reusit cu mult efort, sa ajunga la biserica. Mult timp s-a impartasit la biserica, asa cum se impartasesc mirenii, venind in Usile Imparatesti, sarutand mana preotului cu multa evlavie si smerenie, la fel cum faceau si fiii lui duhovnicesti. Din acea zi se impartasea numai in chilia sa, dar, de aceasta data, s-a impartasit singur. In acea zi, parintele Timotei a stat toata ziua adancit in rugaciune si nu a mancat nimic aproape toata ziua. Seara, pe la ora cinci si jumatate, maica stareta a venit in chilia parintelui si l-a intrebat daca doreste sa le vorbeasca. Parintele a spus:
    - Vreti sa va vorbesc?
    - Parinte, noi vrem, dar nu stim daca puteti!
    - Este vreo maica bolnava?
    - Nu!
    - Atunci sa veniti pe la opt si jumatate!
     Maicile s-au adunat in chilia neincapatoare a parintelui, asa cum le-a spus acesta. Parintele le-a vorbit de la ora opt si jumatate pana la ora unsprezece fara un sfert. La inceput, i-a fost mai greu, caci glasul sau era ragusit, insa a trecut cu repeziciune si peste acest impediment, incepand sa vorbeasca cu multa daruire si caldura duhovniceasca, poate pentru ca parintele stia ca aceea era ultima lui predica pe acest pamant si ca maicile nu o vor uita niciodata.
     Parintele Timotei a vorbit despre Nasterea lui Hristos, o tema la zi in acea perioada. Insa, predica a luat un alt puls, o alta inaltime, o alta adancime si marime, care le-a urcat pe maici in ceruri, le-a aratat frumusetile nespuse ale Raiului, apoi le-a coborat pana in adancimile iadului. Dupa ce din amarul iadului au gasit calea spre pocainta, au fost orbite de lumina lui Hristos, s-au indulcit cu iubirea Mirelui, s-au inchinat Fiului Nascatoarei de Dumnezeu, au gustat din bucuria ingerilor, au lacrimat pentru pacatele oamenilor si, intr-un final, s-au veselit in mila Stapanului Hristos... Astfel, in chilia stramta si saraca a parintelui, a incaput tot cerul, vesnicia si iubirea lui Dumnezeu.
      Parintele pleaca, pleaca din trup si merge la Dumnezeu. Cat timp a vorbit, sau mai bine zis a teologhisit, privirea sa se indumnezeia, era plina de lumina, ca un fulger, era plina de afectiune si, exact ca o raza a soarelui, ii imbratisa pe fiii sai duhovnicesti. Isi lua ramas bun de la fiecare in parte.
     Multe maici erau mirate de ce parintele le privea cu atata staruinta, pentru ca nu mai facuse niciodata acest lucru. Aceasta stare a parintelui era un semn de ramas bun, le dadea ultima "sarutare’’ in Duhul Sfant, celor care au fost turma lui duhovniceasca, pe care a iubit-o atat de mult in Hristos si pentru care a trudit, rastignindu-se impreuna cu Hristos.
     Ultimele sale cuvinte au cuprins si urmatoarele invataturi: „Dupa putin timp ma voi afla in fata Domnului nostru Iisus Hristos, Cel Care judeca viii si mortii. Asadar, sa ne ostenim, in fel si chip, pentru a castiga viata care a adus fericirea in lume. Sa-L ascultam pe Hristos, Care zice: „Veniti binecuvantatii Tatalui Meu”, sau:<<Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincios, peste multe te voi pune>>. Hristos va spune aceste lucruri celor care au inmultit darul dat de catre El. Rugaciunea este totul, este cheia care deschide imparatia cerurilor, insa numai rugaciunea mintii poate face acest lucru. Pocainta poate salva, dar va trebui sa fie urmat drumul pocaintei interioare si sincere.
     Noi, monahii, va trebui sa urmam acest drum, sa ne luptam cu gandurile. Faceti ce a facut Hristos si mergeti unde este si El. Urmati-L si Dumnezeu va fi langa voi. Preasfanta Nascatoare va va acoperi cu acoperamantul ei.  Sfintii Teodori vor fi acoperamantul si ocrotitorii vostri. Cereti continuu darurile lui Dumnezeu. Truditi-va sa nu faceti niciodata ca voi. Partea voastra este una mare si buna, aveti grija de ea, pentru ca drumul pe care mergeti mai are si alte iesiri, gropi si foarte multi maracini si sa nu va sangereze picioarele umbland prin acesti maracini. Urmati calea cea dreapta a Domnului, calea lui Hristos; aceasta o  sa va mantuiasca, o sa va miluiasca, o sa va ajute; aceasta o sa va caluzeasca spre lumina cea neinserata si la drumul duhovnicesc cel drept, care duce la Dumnezeu. Sa nu vi se plece mintea la lucrurile pamantesti ci la cele ceresti.
      Monahul trebuie sa fie placut numai lui Dumnezeu, nu altcuiva. Sa nu va pese daca nu placeti oamenilor; viata noastra este cu totul diferita fata de cea a mirenilor, statutul nostru este cu totul altul. Pentru noi, viata mirenilor este necunoscuta. Trebuie sa se gaseasca si oameni care sa ne aduca vorbe urate, sa ne zica: sa va lumineze Dumnezeu, caci sunteti intunecati la minte. Sa ne acuze de nebunie. Daca nu ne „imbatam’’ si nu „innebunim” dupa acea viata duhovniceasca, nu putem intra in Rai, pentru ca acolo intra numai cei care sunt „nebuni” dupa Hristos. Pentru ca cei care au devenit „Nebuni” pentru Hristos, au fost considerati de lume cu adevarat nebuni...”.
     „Dumnezeu vrea sa ne jertfim, iar jertfa noastra trebuie sa mearga pana la moarte. Sa stiti un lucru! Celui care ii este frica de moarte, nu este considerat crestin! Hristos moare in fiecare clipa. Va rog, luptati-va sa nu pierdem ceea ce a adus Hristos pe pamant, acest edaruri nepretuite. Pacat ca omul nu poate sa inteleaga aceasta maretie care il asteapta. O maretie la care nu poate ajunge oricine! Si unde mai puneti ca o asemenea stare este in vecii vecilor”.
      In acea seara, parintele Timotei nu se mai satura sa invete si sa le dea sfaturi maicilor. Orele treceau. La unsprezece fara un sfert, a zis: „Pentru rugaciunile...” si a binecuvantat pe fiecare maica in parte, dandu-le mana dreapta sa o sarute, cand altadata nu facea acest lucru. Insa, in acea seara, toate maicile i-au sarutat mana si au primit ultima binecuvantare de la parintele lor duhovnic. In clipa in care urma sa-si incredinteze viata in mainile lui Hristos, pentru ultima oara le-a indemnat: „Pe cat puteti, stati in liniste si rugati-va. Lucrati aceste doua lucruri. Veti avea mult de castigat, si anume: tacerea si linistea inimii. Sa nu-L pierdeti pe Hristos, sa-L aveti intotdeauna in ochii vostri”.
      Maicile au plecat, insa maica stareta a mai stat putin. Ultimele cuvinte ale parintelui au fost: „Daca vrei sa te mantuiesti, sa lasi treburile si sa stai mai mult la rugaciune!”. Maicii, care a avut grija de el, i-a spus: „sa te rogi ca sa ajungi inteleapta!”. Parintele Timotei si-a dat sufletul la ora douasprezece fara un sfert.
     Dimineata, pe 30 Decembrie, luni, sora care avusese chilia parintelui, asa cum ii spusese acesta. A deschis incet usa si l-a vazut pe parintele intins in pat. A facut acest lucru de trei ori deoarece credea ca parintele doarme. Ultima oara, pe la noua si un sfert, nelinistita, a incercat sa-i vorbeasca, insa nu a primit nici un raspuns. A intrat in chilie, s-a apropiat de patul parintelui si a crezut ca acesta doarme. Abia atunci si-a adus aminte de cuvintele parintelui: „Vei veni intr-o dimineata la mine in chilie, o sa-mi vorbesti, dar eu nu am sa-ti raspund, pentru ca voi fi mort”. Atunci, maica si-a dat seama ca parintele Timotei adormise, fara ca lumea sa-l planga, exact asa cum ceruse intr-un tropas scris de el.
„Fecioara, in ziua mortii mele,
In acea infricosata zi,
Tu, Manastire, sa-mi fii alaturi
Si sa ma sprijini in ceasul despartirii
De trupul meu cel pacatos,
Si sufletul cand va fi sa urce,
Sa mi-l pazesti de diavoli”.


Manastirea Sfintii Teodori- Parintele Timotei Ţanis Duhovnicul, O floare frumos mirositoare a Bisericii

5 comentarii:

  1. Ce frumos... :)
    Eu nu am mai auzit de parintele asta...
    La ce manastire era?
    Multumim de postarea frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest sfant si scump parinte a fost ctitorul si duhovnicul sfintei manastiri cu hramul Sfintii Teodori si Sf. Marcela din insula Creta, orasul Iraklion.
    Am ales sa scriu despre acesta, tocmai ca nu este atat de cunoscut, dar mirare mare ca acesti sfinti se cunoasteau intre ei (vezi parintele Porfirie). Mi se pare extraordinara unitatea in duh a sfintilor.
    Sa ne fie tuturor de folos! Cu mare drag aduc printre noi amintirea acestor sfinti inca ascunsi. Domnul sa ne lumineze sa le urmam sfaturile si sa ne mantuiasca pentru rugaciunile lor. Amin!

    RăspundețiȘtergere
  3. Iasmin, minunat ce ne-ai impartasit! Lacrimi in coltul ochilor am avut cat am citit. Doamne, cat de mare si minunat esti!

    RăspundețiȘtergere
  4. Claudia, ai un suflet sensibil si asta dupa cum zicea parintele Porfirie e un mare plus pentru mantuire. Domnul sa-ti ajute si sa te bucure pentru sufletul tau frumos. Ma bucur sa ai simtit fiecare cuvant in parte. Parintele Timotei sa te ajute si sa se roage pentru tine, pentru mine, pentur noi toti, ca sa ne mantuim pentru rugaciunile sale si ale tuturor sfintilor. Bucurie!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Persoane interesate