Despre „jocuri online nevinovate”

     De-a lungul ultimilor ani am tot stat şi m-am gândit ce aş putea face eu cu propriul meu copil - unic la părinţi, ca să îl ajut să crească armonios, fără să simtă lipsa fraţilor.

Şi am încercat o mulţime de lucruri, vizite la mănăstiri, la muzee, vacanţe frumoase, jocuri distractive (precum „seara Marroco”, sau seara „Nu te supăra, frate”), am modelat împreună cu plastilină fimo şi am făcut plimbări lungi prin pădure, cu focuri de tabară. L-am înscris la scrimă, dar am renunţat pentru că ba se schimba ziua de sport şi pe noi nu ne anunţa nimeni, ba toate concursurile se desfăşurau duminica dimineaţa, taman în timpul Sfintei Liturghii....

În decursul celor 10 anişori de viaţă, am încercat de toate, mai mult sau mai puţin, în funcţie de timp, de disponibilitate...

      Dar fireşte că a venit şi el, ca majoritatea copiilor din generaţia lui, în contact cu internetul. La început m-am bucurat, au fost anumite jocuri (am refuzat din start jocurile în care avea de „ucis’’ vreo ceva) care credeam eu că-l vor ajuta. Ca de pilda jocul de pe facebook – „farmville”- în care trebuia în mod normal să crească plantuţe, să se extindă, deci el trebuia sa înveţe teoretic măcar, paşii fireşti în viaţa unui agricultor - arat, semănat, prăşit, udat, recoltat... După care avea noi modalităţi de a face ceva cu respectiva recoltă, de pildă o brutărie. El îşi calcula veniturile, învăţa cum să îşi cumpere ceva, învăţa într-un fel o economie de bază.

    Dar a venit ziua în care i s-a cerut un număr de telefon real, ca să-şi poată accesa contul, alternativa fiind un cont de bancă. A fost ziua care mi-a arătat ca şi un joc aparent „nevinovat” este făcut cu un scop mai puţin nevinovat. Am renunţat fără regrete la jocul acela, explicându-i că nu sunt de acord să dea nici un fel de date reale despre el pe internet.

    Apoi s-a înscris pe „Club penguin”. Toate bune şi frumoase, jocuri distractive în mod egal, doar că după o bucată de timp, cele mai atractive jocuri nu puteau fi accesate decât prin membership, cu alte cuvinte o cotizaţie reală, în bani reali... Astpzi am observat că a început să fie difuyată o reclamă la jocul respectiv la televizor, şi m-a scârbit de-a dreptul că nu spun clar, în faţă, că pentru jocurile cele mai faine trebuie să ai acel „membership” şi ce înseamnă el în realitate...

    A urmat un alt joc nevinovat „zoomumba”- grădina zoologică pe care o poţi avea, învăţându-i pe copii că animalele trebuie hrănite, îngrijite, curăţate, tratate când se îmbolnăvesc. Că există animale rare, şi animale comune, că fiecare are un rol în grădina zoologică. Apoi a început nebunia: animalele preferă să trăiască în medii care n-au nimic de a face cu realitatea, animalele de savană „râd la zăpadă”, iar maimuţele cresc bine mersi în apă, de parcă ar fi animale acvatice... Vezi bine că îţi trebuie şi acolo un soi de monedă ca să poţi evolua, cumpăra teren, animale, hrană. Ei bine, am constatat cu stupoare că jocul cere atât de mulţi „zooroni’’ (moneda jocului) încât e practic posibil să trebuiască să îl joci la infinit şi să nu ajungi să cumperi un singur animal „special”. La fiecare nivel primeşti 3 zooroni, dar animalele „speciale” costă 35 de zooroni bucata . Iar adeseori sarcinile zilnice includ aceste animale „speciale”...

Ar fi de râsu-plânsu, dacă nu ar veni şi dezlegarea: se pot „cumpăra” zooroni cu bani reali, din bancă, de la mami sau tati.... Mda, ce pot să mai zic? Jocuri „nevinovate”...

     Desigur, toată lumea ştie cât de nociv este calculatorul, că este un maaare, uriaş cronofag. Că pierde timpul copiilor şi anotimpul copilăriei. Problema este că astăzi când se nasc atât de puţini copii, iar din aceştia şi mai puţini sunt crescuţi în spirit creştin ortodox, este foarte greu să găseşti un partener de joacă pentru ei.

     Un copil are nevoie de joacă, are nevoie de un partener să înveţe ceva de la el- fie că asta înseamnă să înveţe doar să socializeze.

     Ce am vrut eu sa spun prin această postare este că orice joc de pe internet dacă nu le introduce în cap ideea de a ucide, dacă ideile care abundă în joc sunt relativ bune, atunci cu siguranţă e vorba de bani la mijloc. Bani reali. De aceea să fiţi atenţi ce jocuri accesează cei mici, pentru că dacă au telefoane, pot trimite sms-uri la anumite numere să încarce nu ştiu ce joc (de exemplu să „cumpere zooroni”...).

     Desigur, nu o să vă aşteptaţi la aşa ceva la un copil de patru - cinci anişori. Dar odată ce începe a trece pragul celor 10 ani, puteţi să aveţi şi surprize.

Ştiu, nu putem să-i „uităm” în faţa calculatorului, nimeni nu spune aşa ceva, eu eprsonal nu militez pentru asta în această postare. Însă este imposibil ca un copil să nu fie atras de un joc, de interfeţele jocului de pe internet, este imposibil aproape, în zilele noastre să nu ajungă să acceseze calculatorul.

     Vegheaţi-i neîncetat, folosiţi aşa numitul „parental control”, sunt programe care fac imposibilă accesarea anumitor site-uri.

     Nu-i lăsaţi pe ei să decidă, vedeţi ce prieteni îşi fac, cu cine se însoţesc.

     Să facem tot posibilul să le păstrăm copilăria curată şi neîntinată. Mai departe vor şti ei şi vor hotărî ei ce să facă cu viaţa lor...

 (Imagine preluata de aici)