Cine iarta va fi iertat 2

     Sa presupunem insa ca te-ai certat cu aproapele tau pentru faptul ca el ti-a luat banii ori i-a intrebuintat rau si nu doreste sa ti-i mai inapoieze. Cum ar trebui sa procedezi crestineste? Sa privim mai cu de-amanuntul acest caz, pentru ca foarte adesea, intre crestinii de astazi au loc dusmanii si chiar dispute sangeroase din pricina banilor, averilor si mostenirilor. Patima iubirii de argint ne face sa ne simtim adanc ofensati cand cineva, in chip nedrept, si-a insusit banii nostri si tagaduieste ca sunt ai nostri, nedorind sa ni-i mai inapoieze. Noi suntem gata sa vorbim de rau si sa hulim un asmenea om in fata tuturor, numindu-l talhar, hot, si chiar sa-l dam in judecata. Cu toate acestea, pe motivul pacatului sau, si noi incepem cu inraire sa pacatuim, lucru ce nu se cuvine, oricum ar fi. El merge spre iad, iar noi ne grabim sa-l prindem din urma, ca sa nu ramanem in afara focului celui vesnic. Ce ar trebui sa facem ca sa nu pacatuim?

     Iisus Hristos ne spune sa iertam... Se intelege ca putem si sa-l rugam cu blandete sa ne inapoieze suma datorata. Daca datornicul isi da seama ca e pacat sa-si insuseasca bani ce nu sunt ai lui si-i inapoiaza, cu atat mai bine si pentru el, si pentru noi. Insa daca el, dintr-un motiv anume, nu doreste sa faca astfel, atunci noi trebuie sa lasam totul pe seama lui Dumnezeu si sa iertam. Iar Dumnezeu are mijloacele si posibilitatea sa ne despagubeasca. Numai un lucru trebuie sa avem in vedere: sa ne pazim de pacat ! Mai bine sa ramanem insultati decat sa mergem prin tribunale ! (I Corinteni 6,7)

     E adevarat, noi vom pierde in acest fel ceva doarte scump pentru trup, dar vom castiga altceva si mai scump pentru suflet, vom demonstra ca mai mult pretuim iubirea de frati decat banii si vom taia calea dusmaniei pentru sufletele noastre. Tocmai ca sa ne invete despre o astfel de ingaduinta in numele pacii si dragostei, Iisus Hristos ne-a lasat porunca: Celui ce voieste sa se judece cu tine si sa-ti ia haina, lasa-i si camasa ! (Matei 5, 40). Asa au procedat sfintii placuti lui Dumnezeu.

     Iata o pilda:

     Niste talhari au pradat chilia saracacioasa a unui sihastru, in lipsa acestuia. Cand calugarul s-a intors, a vazut cum hotii ii carau cartile si hainele. Atunci el, fara sa se mahneasca, s-a alaturat lor si a inceput sa-i ajute la caratul lucrurilor...

     Talharul ne fura averea, insa Dumnezeu toate le vede. Daca noi iertam, Dumnezeu ne va intoarce insutit in cer si ne va socoti ca si cum am da milostenie. Si atunci vrajmasul nostru se transforma, impotriva voii sale, in binefacator al nostru, cu ajutorul caruia ne vom mantui mai usor. Daca ii rabdam si ii iertam pe cei ce ne jefuiesc, s-ar putea ca, in ochii lumii, sa fim priviti drept nebuni, insa inaintea lui Dumnezeu vom fi intelepti. Prin iertare si rabdare ne vom castiga mare folos pentru sufletele noastre ! Atunci si cele rapite de la noi nu le vom mai privi ca pe ceva pierdut si noi insine vom suferi mult mai usor nenorocirile in viata.

     Ca sa va convingeti ca acestea nu sunt desarte filozofii, ci invatatura a Sfintei Biserici, va vom aduce marturie din scrierile Sfintilor Parinti. Tocmai despre aceasta chestiune Sfantul Ioan Gura de Aur graieste astfel: „Te-a pagubit cineva de bani? Daca tu suporti cu barbatie paguba, vei primi o asemenea rasplata ca si cum ai fi dat cu mainile tale la saraci. In esenta, si cel care a dat bani la saraci, si cel care pentru Dumnezeu nu a gandit de rau pe cel care l-a jefuit, ori daca nu i-a spus cuvinte rele, savarsesc unul si acelasi lucru” (Opere)

     O minunata confirmare a acestei gandiri a Sfintilor Parinti o intalnim in viata preacuviosului Areta al Pecerskai (24 octombrie). Iata ce se spune despre el:

     Areta se nevoia la Lavra Pecerska. El avea insa un mare cusur: era zgarcit. A strans in taina, in chilia lui, bani multi, pe care nu-i dadea nici altora, nici pentru nevoile lui nu-i cheltuia. Intr-o noapte, furii i-au rapit toata bogatia. De o atat de mare scarba, aproape ca a vrut sa se omoare. Intr-atat s-a inrait inima lui, incat el a inceput sa-i napastuiasca pe cei nevinovati si sa-i faca sa sufere. Fratii l-au sfatuit sa se linisteasca, insa el nu asculta pe nimeni si, din ce in ce mai mult, se inversuna impotriva tuturor.

     Dupa cateva zile, a cazut la boala grea si a fost aproape de moarte. Cu toate acestea, nu inceta sa carteasca si sa huleasca. Dumnezeu, ca sa-l mantuiasca totusi, l-a inteleptit in mod minunat. Odata, pe cand zacea ca un mort, Areta a inceput sa strige, pe neasteptate inaintea tuturor:

   - Doamne miluieste ! Doamne iarta-ma! Am gresit, Doamne ! A Ta este ! Nu imi pare rau de ea !

     Si indata s-a sculat din pat si le-a explicat monahilor adunati acolo pricina strigatului sau:

   - Am vazut, spunea ca au venit la mine ingeri si o hoarda de demoni care au inceput sa se certe pe bogatia mea rapita. Diavolii spuneau: „El nu I-a multumit lui Dumnezeu pentru cele rapite, ci L-a hulit. Pentru aceasta, al nostru este si va fi predat in mainile noastre !” Dar ingerii imi ziceau: „O, omule nenorocit, daca I-ai fi multumit lui Dumnezeu pentru bogatia ta rapita, aceasta ti-ar fi fost considerata ca milostenie,  asemenea lui Iov. Cine savarseste milostenie, mare lucru face inaintea lui Dumnezeu, pentru ca o face de bunavoie. Dar daca cineva, jefuit in mod silnic, cu multumire rabda, atunci aceasta ispita diavoleasca i se socoteste ca si cum ar fi daruit de buna voie. Caci diavolul ispiteste ca sa-l traga pe om spre hula. Insa cel ce multumeste, da totul lui Dumnezeu si aceasta este la fel de puternica precum milostenia”. Spunand acestea eu am strigat: „Doamne iarta-ma! Am gresit, Doamne ! A Ta este ! Nu imi pare rau de ea !” Si astfel diavolii indata au pierit, iar ingerii se bucurau si, socotindu-mi comoara pierduta in locul milosteniei, au plecat.

      Auzindu-l fratii au proslavit pe Dumnezeu, Care toate cauta sa le intoarca in bine omului, chiar si pe cele mai rele. De atunci preacuviosul Areta si-a schimbat si si-a indreptate intr-atat viata, ca a ajuns unul din marii placuti ai lui Dumnezeu din Lavra Pecerska.

Arhimandrit SERAFIM ALEXIEV- Vrajba si impacare (fragment)