sâmbătă, 17 septembrie 2011

N-am timp


N-am niciodata timp pentru lucrurile cu adevarat importante. Am timp pentru orice altceva, dar nu pentru ce este important. N-am timp sa citesc un acatist, n-am timp sa stau de vorba mai mult cu sotiorul meu (care la randul lui n-are timp), n-am timp pentru propriul fiu, sa-l ascult, sa-l inteleg. Mereu le cer tuturor sa ma inteleaga ei pe mine, sa fie ei mereu atenti si sensibili la nevoile mele, sa stie ce si cum si mai ales cand sa-mi raspunda. Daca se poate, cat mai rapid. Si evident, sa aiba timp pentru mine. Dar eu nu, nu am timp, pentru nimeni si pentru nimic.
Simt ca viata imi fuge, ca un covor tras de sub picioare, si nu pot opri nimic. Nu am timp nici sa ma rog, nici sa simt dragostea catre Dumnezeu, si nici macar sa ma gandesc la El.
Si cu toti talantii mei, oare cum voi da socoteala pentru aceasta graba in a cheltui timpul fara folos? Cum voi raspunde cand voi fi intrebata: „ce-ai facut cu timpul tau?’’ Nu stiu ce-am facut, Doamne, mereu am trait pe fuga, am preferat sa ma ascund intr-o emisiune la televizor care sa ma absoarba cu toate gandurile si simtamintele mele.
Un semn ca nu ai timp: te uiti la televizor (e ceva important, fireste, altfel cum..) si copilul vine sa iti spuna ceva, dar musai ce spune el trece pe plan secund, nu-l auzi, si desi el se pune direct in fata ta, tu te uiti pe dupa el la televizor la stiri, sau orice altceva este acolo, sa vezi.... ceva, orice....
Ma gandesc ca o  singura data daca Domnul ne-ar intoarce spatele si ne-ar spune ca nu are timp de noi, ne-am simti in adancul disperarii si al iadului. Insa noi dimpotriva, suntem mereu pe drumuri, mereu innebuniti de acel  „trebuie” scris parca cu fier inrosit in foc in sufletele si inimile noastre.
Sa punem un pic frana, fratilor, sa ne facem timp. Sa lasam acel „trebuie, musai”, macar o ora pe zi. Nu moare nimeni, garantat, pentru o ora pe zi. Sau macar pe saptamana. Sa ne plecam dar genunchii la rugaciune si sa ne facem timp- pentru Domnul in primul rand, si pentru soti, copii parinti in al doilea rand.
Cand a fost ultima oara cand ne-am facut timp pentru mama si pentru tata? Pentru ce? Ca sa-i ascultam, acum cat ii mai avem. Sa ne povesteasca, sa ne sfatuiasca, sa ne binecuvinteze si sa le simtim dragostea aceea care straluceste mai tare ca soarele in viata noastra.
Sa ne facem timp. Incepand de astazi, de acum, din acest moment. Eu ma duc sa-mi fac timp. Cine ma urmeaza?

3 comentarii:

  1. Am fost si eu acum ceva vreme in situatia asta, culmea, fiind convinsa ca fac bine alocand timp unei anumite activitati, pana cand acel timp a inceput sa fie ”furat” inclusiv din timpul petrecut cu copilul sau cu sotul. Si o vreme am fost la fel de convinsa ca fac ceva bun pentru ceilalti, fara sa realizez ca o faceam in detrimentul meu si al familiei mele. Atunci m-am oprit si mi-am incetat 90 % din acel tip de activitate in care incepusem sa pun suflet incat mai avea putin si devenea patima. Mi-am dat seama ca mantuirea si binele celorlalti nu stau in mana mea, ca nu-i pot ajuta atat de mult incat sa merite sa-mi neglijez familia sau propriile nevoi duhovnicesti. A fost ca o cursa vicleana in care din cauza simtului meu de responsabilitate am fost angrenata fin de tot, fara ca macar sa-mi dau seama. Ajunsesem ca intr-o cursa nebuna, contra cronometru. Slava Domnului ca m-am oprit la timp, asa mi-am recastigat linistea si am revenit printre cei care au cu adevarat nevoie de mine.

    RăspundețiȘtergere
  2. Marilena, cred si sunt convinsa ca ai trecut prin asemenea faze si dau slava lui Dumnezeu ca ai reusit sa le depasesti. In privinta asta as avea multe de invatat de la tine.
    Eu inca sunt in cautarea unei modalitati de a trece peste anumite aspecte. Daca este ceva care ma deranjeaza enorm, atunci ma refugiez in televizor sau calculator- pe de o parte din cauza ca nu stiu sa-mi gestionez furia si mania si ura, pe de alta parte din cauza furiei impotriva mea, pentru ca nu sunt destul de puternica sa trec peste toate ispitele si incercarile senina....
    Ei si atunci, prefer sa ma arunc intr-o lume care mimeaza realul, in care toate sunt bune si frumoase, desi sunt constienta ca lumea reala nu e asa.

    RăspundețiȘtergere
  3. Din pacate nici io n-am timp((:si ma si plang mereu de asta la toata lumea care ma asculta...uoff.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Persoane interesate